Cabinetul Ponta va depune jurământul și va merge, apoi, la Guvern LIVETEXT
0Miniştrii desemnaţi au fost avizaţi de comisiile parlamentare. În urma votulu din plenul Parlamentului, cabinetul Ponta a primit voturile de învestitură din partea Parlamentului. Ar fi avut nevoie de 231 de voturi, însă cabinetul Ponta a obținut 284 de voturi „pentru“. Doar 92 de voturi „împotrivă“.
După şedinţa Birourilor, ministrul delegate pentru Relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa, a declarat că lucrurile se vor desfăşura în limitele Regulamentului, iar în această seară va fi învestit Guvernul Ponta, urmând ca marţi după-amiază să aibă loc prima şedinţă de Guvern.
Programul de guvernare şi lista miniştrilor propuşi în Cabinetul Ponta au fost depuse, joi seară, la Parlament, de către ministrul delegat desemnat pentru relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa.
UPDATE 22.06 Premierul învestit, Victor Ponta, va merge la Cotroceni pentru jurământ și apoi la Palatul Victoria pentru ceremonia de primire a mandatului.
„De la Cotroceni voi merga la Guvern pentru o ceremonie restrânsă de cedare-primire a mandatului. Importantă este ședința de marți, de la 15.30. Voi merge doar la ceremonia de primire a mandatului ministrului de Interne și ministrul Apărării", a spus Ponta.
UPDATE 21.10 Noii miniștri își vor prelua mandatele marți dimineață, la ora 9.00, cu excepția ministrului de Externe, Andrei Marga, care va prelua mandatul marți la ora 11. Noul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Eduard Hellvig, va prelua mandatul marţi, la ora 12.00
UPDATE 21.06 Președintele Traian Băsescu a semnat decretele pentru numirea noului Guvern al României, condus de Victor Ponta.
UPDATE 20.19 Declarațiile premierului învestit de Parlament, Victor Ponta:
„Este o majoritate extrem de incurajatoare care îmi dă curajul să punem în practică ce am anunțat în programul de guvernare".
„I-am cerut ministrului desemnat al Justiției, Titus Corlățean, o informare privind UMF Târgu Mureș".
„În această seară, cabinetul Ponta va depune jurământul, la Cotroceni, iar marți toți miniștrii se vor prezenta la ministere".
UPDATE 19.48 Conform numărătorii oficiale, Guvernul Ponta a trecut de votul din Parlament, cu 284 de voturi „pentru“, 92 „împotrivă“.
UPDATE 19.33 Deputatul PDL Elena Udrea a cerut, luni, în plenul Parlamentului, noului Guvern să nu sacrifice interesul naţional doar pentru că este an electoral şi să nu încerce să salveze alegerile din toamnă cu pomeni electorale. CITEȘTE AICI DECLARAȚIILE ELENEI UDREA
UPDATE 18.00 A început votul pentru învestirea Guvernului Ponta, în ședința de plen a Parlamentului. În acest moment, 247 de parlamentari sunt prezenți la ședință. Pentru a trece, Guvernul are nevoie de 231 de voturi „prentru“.
UPDATE 17.51 Senatorul PDL Vasile Blaga a declarat, luni, în plen, că PDL nu va vota lista Guvernului Ponta deoarece nu are niciun motiv să susţină „această formulă guvernamentală însăilată în grabă, lipsită de viziune strategic", el menţionând că dacă Guvernul va trece, PDL va face o opoziţie fermă. CITEȘTE AICI DECLARAȚIILE LUI VASILE BLAGA
UPDATE 17.07 Premierul desemnat, Victor Ponta, a ținut un discurs, în fața plenului reunit al Parlamentului, înaintea votului de învestitură. Ponta a cerut votul pentru programul de guvernare, precum și unul de principiu, în numele unei schimbări de atitudine și de relaționare între instituții. Printre prioritățile noului cabinet rămân respectarea legii și reîntregirea salariilor, dar și înapoierea banilor pensionarilor împreună cu scuzele de rigoare din partea statului român. CITEȘTE AICI DECLARAȚIILE LUI VICTOR PONTA
UPDATE 16.16 Ministrul desemnat al Sănătății, Vasile Cepoi, acuză o fraudă masivă în sănătate, arătând că e lipsă de transparență la taxa de viciu. Principalii acuzați sunt Ministerul de Finanțe și ANAF, respectiv Bogdan Drăgoi și Sorin Blejnar. CITEȘTE AICI MAI MULTE
UPDATE 16.04 Ioan Mang, ministrul propus să preia portofoliul ministerului Educaţiei a avut parte de întrebări dure din parte unui deputat PDL care făcea parte din comisia parlamentară de specialitate, care trebuia să-i dea aviz pentru acest mandat. CITEȘTE MAI MULT
UPDATE 16.00 Premierul desemnat, Victor Ponta, le-a cerut parlamentarilor USL să voteze la vedere noul guvern pentru a evita speculaţiile legate de susţinerea cabinetului în rândul propriilor sale grupuri parlamentare.CITEŞTE AICI ARGUMENTELE LUI PONTA
UPDATE 15.46 Toţi miniştrii propuşi de premierul României, Victor Ponta, au trecut fără emoţii prea mari de comisiile parlamentare şi au primit avizul pentru mandatul de ministru. Premierul Victor Ponta a precizat că acesta este un prim pas spre un manadat complet. CITEȘTE AICI DECLARAȚIILE LUI PONTA
UPDATE 15.22 Comisiile parlamentare reunite l-au avizat, luni, pe Florin Georgescu în funcţia de ministru al Finanţelor Publice şi vicepremier în Guvernul Ponta, cu 28 de voturi "pentru" şi şase "împotrivă". CITEȘTE AICI MAI MULT
UPDATE 15.10 Ministrul desemnat al Apărării, Corneliu Dobriţoiu, a declarat, luni, că prioritatea sa este reprezentată de reîntregirea salariilor şi readucerea pensiilor la nivelul din decembrie 2010, arătând că acesta este linia generală a obligaţiilor asumate de Guvern. CITEȘTE AICI DECLARAȚIILE MINISTRULUI DESEMNAT AL APĂRĂRII
UPDATE 14.50 Ioan Mang, nominalizat pentru funcţia de ministru al Educaţiei, a primit, luni, avizul favorabil al comisiilor parlamentare de specialitate. Propunerea ca Ioan Mang să fie ministru al Educaţiei a fost aprobată de comisiile de învăţământ ale Camerei Deputaţilor şi Senatului cu 20 de voturi "pentru", 5 "împotrivă" şi două abţineri.
UPDATE 14.35 PDL se aşteaptă ca în noiembrie, când USL va preda guvernarea, să lase cel puţin trei lucruri pe care le-au lăsat acum democrat-liberalii: o creştere economică de 2,5%, un deficit bugetar de 3% şi credibilitatea internaţională a României pe plan economic, a declarat luni preşedintele PDL, Emil Boc. CITEŞTE MAI MULT AICI!
UPDATE 14.21 Ministrul desemnat al Sănătăţii, Vasile Cepoi a primit, luni, aviz favorabil din partea comisiilor de sănătate din Camera Deputaţilor şi Senat, cu unanimitate de voturi. Ministrul desemnat a primit vot favorabil inclusiv din partea parlamentarilor PDL din comisiile reunite. În total, Cepoi a primit 21 de voturi "pentru". CITEŞTE MAI MULTE DECLARAŢII FĂCUTE DE CEPOI!
UPDATE 14.20 Comisiile de politică externă şi cele pentru românii de pretutindeni ale Senatului şi Camerei Deputaţilor l-au avizat favorabil, luni, într-o şedinţă care a durat peste două ore, pe Andrei Marga pentru funcţia de ministru al Afacerilor Externe. Avizul comisiilor a fost dat cu 28 de voturi "pentru" şi şapte voturi "împotrivă". CITEŞTE AICI DECLARAŢIILE LUI ANDREI MARGA LA COMISIE!
UPDATE 14.10 Victor Paul Dobre a fost avizat favorabil de către comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor şi Senatului pentru funcţia de ministru delegat al Administraţiei. Avizul a fost dat cu 24 de voturi pentru, nici unul împotrivă şi o abţinere.
UPDATE 13.50 Comisiile juridice reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor l-au avizat favorabil, luni, pe Mircea Duşa pentru postul de ministru delegat pentru relaţia cu Parlamentul. Avizul a fost dat cu 24 de voturi "pentru", 4 voturi "împotrivă" şi 2 abţineri. CITEŞTE AICI DECLARAŢIA LUI DUŞA: NU TOT CE PROPUNE OPOZIŢIA E RĂU!
UPDATE 13.46 Ministrul desemnat al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Eduard Hellvig, a fost avizat, luni, de comisiile reunite ale Parlamentului, cu 37 de voturi "pentru", patru "împotrivă" şi o abţinere. CITEŞTE DECLARAŢIILE LUI HELLVIG!
UPDATE 13.31 Comisiile parlamentare reunite l-au avizat, luni, pe Florin Georgescu în funcţia de ministru al Finanţelor Publice şi vicepremier în Guvernul Ponta, cu 28 de voturi "pentru" şi şase "împotrivă".
UPDATE 13.19 Dan Nica a primit, luni, votul comisiilor reunite din Parlament pentru funcţia de ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, cu 21 de voturi "pentru" şi unul "împotrivă". CITEŞTE DECLARAŢIILE MINISTRULUI DESEMNAT AICI!
UPDATE 13.17 Liviu Pop, nominalizat pentru funcţia de ministru delegat pentru Dialog Social, a primit, luni, avizul favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului.
UPDATE 13.05 Comisiile de apărare reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor l-au avizat favorabil, luni, pe Corneliu Dobriţoiu pentru funcţia de ministru al Apărării.
UPDATE 13.00 Comisiile juridice reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor l-au avizat favorabil, luni, pe Mircea Duşa pentru postul de ministru delegat pentru relaţia cu Parlamentul. Avizul a fost dat cu 24 de voturi "pentru", 4 voturi "împotrivă" şi 2 abţineri. CITEŞTE DECLARAŢIILE LUI MIRCEA DUŞA AICI!
UPDATE 12.55 Propunerea Rovanei Plumb pentru portofoliul Mediului a fost avizată, luni, de parlamentarii din comisiile de specialitate reunite, cu 40 de voturi "pentru", opt "împotrivă" şi şase abţineri, aceasta mulţumindu-le pentru încredere şi promiţându-le o bună colaborare. CITEŞTE MAI MULT!
UPDATE 12.45 Mariana Câmpeanu, nominalizată pentru funcţia de ministru al Muncii, a primit, luni, avizul favorabil din partea comisiilor de specialitate, de la vot lipsind parlamentarii PDL, care au părăsit sala nemulţumiţi că Victor Paul Dobre a plecat pentru a fi audiat în calitate de ministru desemnat. CITEŞTE MAI MULT DESPRE SCANDALUL DE LA COMISIA DE MUNCĂ!
UPDATE 12.44 Lucian Isar, nominalizat pentru funcţia de ministru delegat pentru Mediul de Afaceri, a primit, luni, avizul favorabil al comisiilor parlamentare de specialitate.
UPDATE 12.23 Nu toți bugetarii vor beneficia de creșterea remunerațiilor cu 8%, a declarat Liviu Marian Pop, profesor şi lider al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, nominalizat pentru funcţia de ministru delegat pentru Dialog social. CITEŞTE MAI MULTE AICI!
UPDATE 12.16 Ministrul desemnat al Transporturilor şi Infrastructurii, Ovidiu Silaghi, a primit, luni, votul comisiilor parlamentare reunite, cu 34 de voturi "pentru", şase "împotrivă" şi două abţineri. El a fost audiat de către comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, respectiv cea pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor şi comisia economică, industrii şi servicii, respectiv cea pentru privatizare şi administrarea activelor statului, din Senat.
CITEŞTE AICI DECLARAŢIILE MINISTRULUI TRANSPORTURILOR!
UPDATE 12.16 Actualul ministru al Afacerilor Europene, Leonard Orban, a fost avizat, luni, în unanimitate de comisiile parlamentare reunite de afaceri europene pentru a conduce MAEur şi în Cabinetul Ponta.Leonard Orban a fost votat de toţi cei 18 deputaţi şi senatori prezenţi la şedinţă. CITEŞTE DECLARAŢIILE LUI ORBAN!
Orban a subliniat că obiectivul principal al mandatului său rămâne realizarea unei rate de absorbţie care să permită evitarea dezangajărilor de fonduri europene pentru România atât la finalul acestui an, cât şi la finalul lui 2013. El a mai precizat că o altă ţintă extrem de importantă este realizarea unei rate de contractare de minimum 90% până la sfârşitul acestui an. CITEŞTE DECLARAŢIILE FĂCUTE LA COMISIE DE LEONARD ORBAN!
UPDATE 12.15 Senatorul Mircea Diaconu, nominalizat de premierul desemnat Victor Ponta pentru funcţia de ministru al Culturii, a primit, luni, în unanimitate, avizul favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului. CITEŞTE AICI DECLARAŢIILE LUI DIACONU!
UPDATE 12.10 Daniel Constantin a primit avizul comisiilor parlamentare reunite pentru portofoliul Agriculturii, cu 22 de voturi "pentru", 5 "împotrivă" şi trei abţineri, ministrul desemnat propunând reducerea costului energiei pentru agricultori cu 10-20% pe hectar şi diminuarea TVA la alimentele de bază. CITEŞTE MAI MULT AICI!
UPDATE 12.08 Titus Corlăţean, propus pentru funcţia de ministru al Justiţiei în Guvernul Ponta, a declarat, luni, în faţa parlamentarilor din comisiile juridice reunite, că referirea sa la arestarea procurorului care a făcut dosarul Zambaccian a fost o formulă inadecvată. Titus Corlăţean a primit, luni, avizul favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului. CITEŞTE DECLARAŢIA FĂCUTĂ DE TITUS CORLĂŢEAN AICI!
UPDATE 11.50 Ioan Rus, nominalizat de premierul desemnat Victor Ponta pentru funcţia de ministru de Interne, a primit, luni, avizul favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului. CITEŞTE MAI MULTE DECLARAŢII FĂCUTE DE RUS LA AUDIERI AICI!
UPDATE 11.36 Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, luni, că, din câte ştie el, Guvernul demis Ungureanu va face recurs, în cursul acestei zile, la decizia instanţei de suspendare a aplicării Hotărârii de Guvern privind UMF Târgu Mureş. CITEŞTE MAI MULTE AICI!
UPDATE 11.05 Ministrul desemnat pentru Economie, Daniel Chiţoiu,a primit avizul favorabil al comisiilor parlamentare.
UPDATE 10.55 Premierul desemnat Victor Ponta şi vicepreşedintele PNL Mihai Voicu au, la această oră, o întâlnire cu liderii UDMR.
Din partea UDMR sunt prezenţi Kelemen Hunor, Marko Bela, Verestoy Attila.
UPDATE 10.40: Premierul a închiat un protocol cu reprezentanţii minorităţilor naţionale. Aceştia din urmă vor sprijini noul Guvern. CITEŞTE MAI MULTE AICI!
UPDATE 10.30: Ponta a obţinut permisiunea FMI să cheltuiască mai mulţi bani de la buget. În urma discuţiilor purtate cu FMI, Guvernul va avea la dispoziţie o extensie de 0,35% din PIB pentru a acoperi proiectele importante. CITEŞTE MAI MULT AICI!
UPDATE10.20: Ministrul desemnat pentru Economie, Daniel Chiţoiu, a spus, la audierile din cadrul comisiilor parlamentare, că obiectivul său cel mai important este reduderea arieratelor şi pierderilor companiilor de stat aflate în subordinea Ministerului Economiei. CITEŞTE TOATE DECLARAŢIILE LUI CHIŢOIU LA COMISIE AICI!
UPDATE 9.30 Premierul desemnat, Victor Ponta, şi ministrul de Finanţe desemnat, Florin Georgescu, se întâlnesc luni dimineaţă la Parlament cu reprezentanţii Fondului Monetar Internţional (FMI), ai Băncii Mondiale (BM) şi ai Comisiei Europene (CE). CITEŞTE MAI MULT AICI!
UPDATE: 9.06 Victor Ponta urmează să semneze un protocol de colaborare cu grupul minorităţilor naţionale. În jurul orei 10 vor avea discuţii cu UDMR, în timp ce PDL va vota împotriva Guvernului Ponta. Guvernul se pare că se bucură de o solidă majoritate. Mai exact, acesta are peste 270 de voturi, în condiţiile în care are nevoie de minimum 231 pentru a fi învestit.
Rămâi pe Adevarul.ro pentru a afla cele mai importante ştiri legate de învestirea Guvernului Ponta!