Budăi, despre modificările la legea pensiilor speciale: Azi se vor depune amendamentele în Parlament
0Ministrul Muncii susține că astăzi vor fi depuse amendamentele în Parlament la legea pensiilor speciale. Marius Budăi a precizat că specialiștii din cadrul ministerului și ai Comisiei pentru muncă din Camera Deputaților aranjează amendamentele pe tehnică legislativă.
„Astăzi se vor depune amendamentele în Parlament. Acum se aranjează, specialiştii din cadrul Ministerului Muncii cu specialiştii din cadrul Comisiei pentru muncă din Camera Deputaţilor, cred că în jumătate de oră le termină, pentru că am fost şi la Parlament să discutăm acest aspect cu comisia tehnică, se aranjează pe tehnică legislativă. Cred că în următoarele ore le veţi vedea depuse", a punctat ministrul Marius Budăi, potrivit Agerpres.
Ministrul Muncii a precizat că în perioada următoare vor fi oferite și detaliile despre nivelul de impozitare al pensiilor speciale.
Marius Budăi trebuia sa strângă până miercuri seara, 24 mai, opiniile și amendamentele ministerelor care au beneficiari de pensii speciale (Justiție, Apărare și MAI) pentru a contura o formă de revizuire care să ajungă pe masa comisiilor raportare (Muncă și Buget-Finanțe).
Primele pensii speciale pe care Puterea le vrea eliminate
Reforma pensiilor speciale ar putea aduce și eliminarea unora dintre acestea, cum este cazul celor de la Curtea de Conturi, o parte din acelea ale funcționarilor parlamentari și revizuirea unora din cele primite de magistrații care beneficiază de ele în urma nor artificii legislative.
Surse din Coaliție au precizat pentru „Adevărul“ că în cazul acestei ultime categorii, a magistraților, va avea loc o reverificare a modului cum au fost acordate, în funcție de vechimea în specialitate, nemaifiind permisă acceptarea asimilării vechimii cu alte profesii juridice (avocați, notari, consilieri juridici, jurisconsulți). Potrivit Casei Naționale de Pensii Publice, la nivelul lunii aprilie erau 5.227 de pensionari în baza legii referitoare la magistrați, pensia medie lunară fiind de aproximativ 21.500 de lei.
De asemenea, va rămâne fără pensie specială și personalul auxiliar și administrativ din categoria funcționarilor publici parlamentari. Pensia medie lunară, potrivit datelor din luna aprilie, era de 5.000 de lei.
Surse politice susțin că în plan să rămână fără pensii speciale ar fi și beneficiarii de la Curtea de Conturi. Teoretic, deveneai beneficiar al unei asemenea pensii după 14 ani de activitate. Însă o altă prevedere stipula că poate avea loc o scădere a 1% din baza de calcul, adică din formula de 80% din veniturile brute din ultimele 12 luni, pentru fiecare an lipsă. Practic, după 4 ani la Curtea de Conturi, o persoană putea beneficia de pensie de serviciu, dacă avea vârsta legală pentru pensia de limită de vârstă.