Bolojan, mesaj dur către clasa politică: „Nu ne mai putem întoarce la vechile apucături. Oamenii ne vor schimba în vremurile care vor veni”
0Premierul Ilie Bolojan a declarat joi, 30 aprilie, că politicienii care nu se adaptează la noile cerințe ale societății riscă să fie înlocuiți de alegători, subliniind că perioada „politicii vechi” trebuie depășită.

„Dacă noi nu înţelegem că nu mai putem să ne întoarcem la apucăturile lumii politice vechi, oamenii ne vor schimba în vremurile care vor veni”, a afirmat Ilie Bolojan, într-un interviu la Rock FM.
Premierul a recunoscut că nivelul scăzut de încredere al cetățenilor în politicieni este justificat, în contextul promisiunilor nerespectate din ultimii ani și al unor decizii politice controversate.
„Dacă noi astăzi avem un grad de încredere scăzut în lumea politică din partea cetăţenilor noştri, acest lucru este justificat”, a spus premierul.
Bolojan a subliniat că oamenii se așteaptă ca guvernanții să se concentreze pe muncă și responsabilitate, nu pe conflicte politice sau evitarea asumării deciziilor.
„Oamenii se aşteaptă ca cei care suntem în guvernare să lucrăm de dimineaţa până seara pentru această ţară, nu să fugim de răspundere”, a adăugat el.
Totodată, premierul a susținut că PNL a învățat din greșelile trecutului și și-a schimbat modul de acțiune politică, în urma experiențelor din ultimii ani.























































