Boc: Nu am primit scrisoarea de la CE, respectiv FMI privind un posibil acord
0
Premierul Emil Boc a declarat astăzi, la finalul şedinţei de Guvern, că nu a primit încă scrisoarea din partea CE şi FMI privind condiţiile pentru încheierea unui eventual acord de împrumut, dar că miniştrii au fost informaţi în legătură cu detaliile despre evaluările tehnice ale acestora.
Emil Boc a mai spus că, de fapt, toţi miniştrii au aflat în cadrul şedinţei de Guvern ceea ce s-a discutat la reuniunea Comitetului interministerial de marţi seară, fără alte detalii suplimentare. "Urmează să vedem evaluarea acestora, după care vom discuta la nivel guvernamental. Discuţia pe care am avut-o aseară în comitetul interministerial am reluat-o în această seară în prezenţa tuturor membrilor Cabinetului, fără a avea însă date suplimentare faţă de cele prezentate aseară", a spus Boc. Întrebat despre condiţiile unui eventual acord de împrumut cu FMI, premierul a spus, din nou, că nu a primit scrisoarea din partea Fondului.
Emil Boc a declarat ieri dimineaţă că acordul de împrumut pe care autorităţile române îl vor încheia cu FMI şi Comisia Europeană are un caracter preventiv, prin urmare cota unică şi taxa pe valoarea adăugată nu vor fi majorate, transmite NewsIn.
"Acordul pe care îl vom încheia cu CE, cu FMI, este clar că are un caracter preventiv. Caracterul preventiv al acordului rezultă şi din faptul că nu trebuie să mărim nici cota unică, nici TVA, în comparaţie cu alte ţări care, atunci când au fost în situaţia de a încheia un acord, a trebuit imediat să treacă la asemenea soluţii. Noi încheiem acest acord tocmai pentru a preveni consecinţele negative asupra economiei româneşti", a declarat Boc la o dezbatere la care au participat reprezentanţi ai mediului de afaceri. Premierul a precizat că majorarea TVA ar afecta populaţia cu venituri scăzute, iar majorarea cotei unice ar afecta mediul de afaceri.
Şeful Executivului a precizat că, din suma pe care România o va împrumuta de la FMI, două treimi vor merge la BNR, iar o treime la Ministerul Finanţelor (MFP), iar din suma alocată MFP o parte va merge spre bănci, urmând să fie utilizată pentru împrumuturi.
Boc a precizat că, în cadrul întrevederii pe care a avut-o cu reprezentantul BERD miercuri dimineaţa, acesta şi-a arătat disponibilitatea de a acorda în continuare susţinere financiară băncilor.
Întrebat care este valoarea împrumutului de la FMI, având în vedere previziunea unei creşteri economice negative, Boc a spus că autorităţile române aşteaptă "scrisoarea de intenţie din partea FMI şi a CE, care va reprezenta viziunea pe care o au CE şi FMI".























































