Basescu si Mitrea isi dau palme
0Traian Basescu, presedinte al Partidului Democrat, e convins ca ultima scrisoare deschisa pe care a primit-o de la urmasul sau de la Ministerul Transporturilor, Miron Mitrea, este, de fapt, scrisa de
Traian Basescu, presedinte al Partidului Democrat, e convins ca ultima scrisoare deschisa pe care a primit-o de la urmasul sau de la Ministerul Transporturilor, Miron Mitrea, este, de fapt, scrisa de o mana de femeie. "Dupa dulceata cu care-i scrisa", a explicat Basescu. Modest, liderul PD a spus ca e "mult prea mult" sa se vorbeasca in aceasta scrisoare de "mitul Basescu". In schimb, Traian Basescu isi inchipuie ca i-a creat un complex lui Miron Mitrea, intrucat i-a lasat acestuia o mostenire de 1,6 miliarde de dolari - sub forma de finantare externa - insa banii trebuie cheltuiti numai pe proiectele stabilite in perioada 1996-2000. "Jos masca, domnule Basescu", i-a scris, duminica, Mitrea lui Basescu, pe care l-a amenintat cu dezvaluiri legate de perioada in care acesta conducea Ministerul Transporturilor. "Daca pana in prezent, printr-un monolog desantat, ati reusit sa pacaliti populatia, incepand de azi veti avea un adversar politic - pe mine. Toate excrocheriile si nesabuintele vor fi demascate", i-a spus liderul pesedist si i-a prezis lui Basescu ca va ajunge doar "o amintire politica".























































