Băsescu explică declaraţiile din şedinţa de Guvern | adevarul.ro

Băsescu explică declaraţiile din şedinţa de Guvern

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Preşedintele Traian Băsescu a declarat marți seara că sunt ministere care nu au respectat decizia de încadrare în bugetul alocat salariilor şi că un ministru a venit deja să-i spună că nu o să mai aibă bani de salarii, explicând astfel declaraţiile din şedinţa extraordinară de Guvern de duminică seara.

"Sunt ministere care nu au înţeles imperativul încadrării în sumele din bugetul de stat pentru salarii. Nu vreau să mă duc către niciun partid, dar această realitate există şi am avut-o confirmată. Un ministru a venit la mine încercând să scape cumva de responsabilitate, să spună: 'Ştiţi, mi se va întâmpla treaba asta', iar eu am întrebat: 'Dar aţi respectat ce aţi hotărât în Guvern?'", a declarat Băsescu la B1 TV.

"Unele ministere au redus, altele nu, dar nu voi trece la nominalizări pentru că acesta a fost unul dintre motivele pentru care eu am dat mesajele pe care le-am dat la şedinţa de guvern, legate de salarii. Am atenţionat că sunt ministere care nu au înţeles să se încadreze în previziunea bugetară până la 31 decembrie 2009. Ceea ce înseamnă că în luna octombrie sau noiembrie or să vină să spună: 'Domnule prim-ministru, nu am respectat bugetul de stat, dar nu mai am bani să dau în nu ştiu ce sector. Deci, daţi-mi bani'. Un asemenea mod de a lucra nu este posibil", a adăugat el.

Traian Băsescu a menţionat că nu crede că declaraţia sa privind recesiunea este de natură să producă panică, apreciind că nu există român interesat de viaţa economică şi socială care să nu ştie că România are un buget proiectat pe o creştere negativă de minus patru procente.

"Cert este că România va înregistra cel puţin două trimestre creştere negativă", a spus el.

Băsescu a atras atenţia Guvernului să se încadreze în fondul de salarii şi a avertizat că va trebui făcută o nouă rectificare bugetară negativă în august-septembrie. "Rugămintea mea este să vorbiţi cu oamenii şi să vă încadraţi în fondul de salarii, pentru că banii de care vorbim de împrumut nu se pot duce decât în investiţii. Dacă împrumutăm bani să dăm salarii, puteţi să consideraţi că ne pregătim să intrăm în derapaj, economic şi social", a precizat duminică Băsescu în şedinţa de Guvern.

"Eu am făcut un gest de politeţe. Puteam foarte bine să chem Guvernul la Cotroceni. Articolul 87 din Constituţie dă preşedintelui dreptul să participe la şedinţe de Guvern, să consulte Guvernul. În situaţie de criză, cum să nu consult Guvernul? Puteam să chem Guvernul la Cotroceni, fără nicio problemă. Decenţa, bunul simţ, respectul faţă de Guvern m-au făcut să mă duc eu acolo", a susţinut şeful statului, la B1 TV.

Potrivit lui Băsescu, preşedintele nu poate să fie lipsit de responsabilitate, chiar dacă fiecărui ministru îi revin atribuţii specifice.

"Eu sunt ales, totuşi, de jumătate plus unu din voturi, reconfirmat în mai 2007. Cum aş putea spune românilor: fraţilor e criză, dar nu e treaba mea. (..) Eu trebuie să am discuţii cu Guvernul chiar în condiţii oficiale, în condiţii de şedinţă de Guvern, pentru că sunt primul responsabil în această ţară de ce se întâmplă şi mi-am declarat parteneriatul cu Guvernul, să le pun la dispoziţie experienţa mea, influenţa mea", a adăugat el, citat de Agerpres.

Economia României nu va intra într-un derapaj necontrolat

Economia României nu va intra într-un derapaj necontrolat, iar actualul Guvern este unul bun, care va face faţă crizei economice, a mai declarat preşedintele Traian Băsescu, după ce a reafirmat că ţara a intrat în recesiune.

Referindu-se la remarca făcută duminică, în şedinţa de Guvern, despre estimările optimiste ale Băncii Naţionale, Băsescu a explicat, la B1 TV, că "evoluţiile din luna mai confirmă că nu sunt foarte multe motive de optimism". El a adăugat că şomajul creşte, deşi nu exploziv.

Un alt semn că economia nu produce este, potrivit şefului statului, consumul scăzut de energie. "Dacă te uiţi la consumul de energie la nivel naţional, îţi dai seama că ceva scârţâie. N-am auzit de PIB care să nu aibă o minimă corelare cu consumul energetic", a arătat Băsescu.

El a dat asigurări însă că România nu va intra într-un derapaj economic şi social necontrolat, de minus 12-16% din PIB.

"Am convingerea că nu vom intra într-un derapaj, dar, pentru a nu intra, trebuie să facem două lucruri: în primul rând a trebuit făcut acordul cu FMI şi cu Comisia Europeană pentru a ne securiza, pe de o parte, rezerva BNR, pe de altă parte, să avem cu ce acoperi deficitul bugetar", a spus Traian Băsescu.

El a subliniat că economia României nu se poate relansa de una singură, fiind dependentă de situaţia de pe celelalte pieţe pe care exportă, reliefând că, până când aceste state nu se relansează, nici România nu o poate face.

Băsescu s-a arătat mulţumit de actualul Cabinet şi a admis că pentru situaţia actuală nu poate fi învinuită nici fosta guvernare. "Nu Guvernul Tăriceanu a făcut criză globală, nici Guvernul Boc nu o poate opri", a susţinut el.

"Acest Guvern este un Guvern bun, care face faţă crizei, chiar dacă are stângăcii în comunicare. Dar pentru că şi eu am stângăciile mele, nu pot să-i acuz pentru asta. (...) Este o situaţie ce nu se datorează actualului Guvern", a adăugat şeful statului.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite