Aurescu merge la Chișinău: Discuții despre situația energetică și integrarea Republicii Moldova în UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bogdan Aurescu se va afla la Chișinău în perioada 19-20 decembrie, urmând a avea întrevederi cu omologul său moldovean, dar și cu Maia Sandu, cu premierul, precum și cu șeful Parlamentului Republicii Moldova. Printre temele de discuție se va număra colaborarea în domeniul energetic.

Bogdan Aurescu va întreprinde o vizită de două zile la Chișinău. FOTO. Twitter.com/ Bogdan Aurescu
Bogdan Aurescu va întreprinde o vizită de două zile la Chișinău. FOTO. Twitter.com/ Bogdan Aurescu

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, face o vizita oficială la Chișinău, la invitația ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu. Timp de două zile, oficialul român va avea întrevederi cu demnitari moldoveni, iar ,,în cadrul discuțiilor, vor fi abordate aspecte privitoare la contracararea impactului de ansamblu asupra Republicii Moldova al războiului de agresiune purtat de Federația Rusă împotriva Ucrainei. De asemenea, vor fi discutate teme de interes prioritar precum conlucrarea în domeniul securității energetice, accelerarea cooperării sectoriale, cooperarea economică și măsurile de asistență întreprinse de România în beneficiul Republicii Moldova”, au anunțat reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe de la București. 

Un alt subiect va viza sprijinul României pentru parcursului european al Republicii Moldova, țară care a primit în vara acestui an statutul de candidată la Uniunea Europeană. 

,,În acest context, ministrul Bogdan Aurescu va evidenția faptul că România va continua să acorde sprijin prioritar, cuprinzător și solid Republicii Moldova în demersurile care vizează consolidarea securității energetice, avansarea parcursului de integrare europeană, precum dezvoltarea capacității instituționale pentru implementarea eficientă a reformelor. Vizita va oferi prilejul pentru un schimb aprofundat de opinii și pentru coordonare în perspectiva conlucrării în următoarele luni, atât în ceea ce privește agenda bilaterală, cât și cooperarea în formatele europene și internaționale”, mai precizează angajații MAE.

Bogdan Aurescu a fost în Republica Moldova și în vara anului 2021, fiind astfel primul oficial al Uniunii Europene care a vizitat Republica Moldova după alegerile anticipate din 11 iulie. Atunci, programul vizitei oficiale a inclus și o întâlnire cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite