ANALIZĂ De ce nu este capabilă opoziţia să-şi stabilească obiective comune

Devine tot mai evident că o coagulare a formaţiunilor politice din opoziţie este singura soluţie care poate aduce o contrapondere la dominaţia PSD-ALDE.

În condiţiile în care agenda politică a majorităţii parlamentare este una relativ clară – schimbarea legilor Justiţiei, care să pună la adăpost liderii săi în perspectiva scrutinelor electorale, în tabăra opoziţiei, unde îl includem şi pe preşedintele Klaus Iohannis, lucrurile par tot mai confuze. La o analiză mai atentă, putem observa că la nivelul acestei tabere nu există o unitate a scopurilor urmărite şi a unui plan pe termen mediu şi lung.

Astfel, în timp ce radicalii Opoziţiei – Dacian Cioloş şi o parte din USR – îşi doresc alegeri anticipate, moderaţii, reprezentaţi de PNL şi PMP, înclină către varianta schimbării guvernului Dăncilă, dar fără să vrea, neapărat, preluarea guvernării. Acest lucru a fost confirmat zilele acestea inclusiv de declaraţiile preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor, care a devoalat, indirect, că PNL nu are în momentul de faţă nici program de guvernare, nici o listă cu miniştrii care ar putea face parte dintr-un guvern liberal. Ceea ce arată că Opoziţia fie nu dă nicio şansă acţiunilor care să ducă la căderea Guvernului Dăncilă, cum este moţiunea de azi, fie nu-şi doreşte cu adevărat preluarea guvernării. Mai mult, inclusiv lui Klaus Iohannis i-ar conveni mai mult situaţia în care actuala majoritate parlamentară, în frunte cu Liviu Dragnea, se erodează sub presiunea deciziilor din Justiţie. În felul acesta, prin natura interesului politic personal, preşedintele este în prezent mai aproape de PNL, decât de radicalii din jurul lui Dacian Cioloş şi USR..

Conform unor surse, acesta este şi motivul răcelii care, se pare, s-a instaurat între preşedintele Iohannis şi formaţiunea lui Dacian Cioloş. Înţelegând că Dacian Cioloş este un politician care a reuşit să-şi atragă o parte a electoratului de dreapta, preşedintele Iohannis a încercat să-l apropie, cel puţin la nivel de imagine, pe liderul „România împreună“. În momentul în care, însă, acesta a venit cu o agendă care o contrazice pe cea a lui Klaus Iohannis, lucrurile nu au mai mers la fel de bine.

Punctul de inflexiune, se pare, a fost acela în care Dacian Cioloş a început să fie privit ca un potenţial candidat pentru alegerile prezidenţiale de anul viitor. Aici, ar trebui să amintim o declaraţie recentă a lui Dragoş Pîslaru, unul din miniştrii în Guvernul Cioloş şi unul din fondatorii partidului „România Împreună“. Potrivit acestuia, o candidatură a preşedintelui Iohannis pentru un nou mandat nu ar exclude o candidatură a lui Dacian Cioloş.

Privit din această perspectivă, anunţul lui Klaus Iohannis de la Sibiu nu pare atât de surprinzător. Astfel, prin anunţul de a candida pentru un nou mandat, decizia anunţului lui Klaus Iohannis este nu numai un mesaj adresat PSD, prin care anunţă că va continua disputele cu acest partid, dar şi o modalitate de a anula o eventuală altă candidatură din zona opoziţiei. Mesajul preşedintelui este unul cât se poate de clar: „Eu – şi numai eu – sunt liderul care pot învinge PSD“.

Dar tocmai această poziţionare, riscă să aducă dihonia în rândul Opoziţiei, unde mulţi îi reprezoşează lui Klaus Iohannis - mai pe faţă, mai pe ascuns – că nu a reprezentat, la modul real, interesele acestora. Iată de ce, în afară de mişcarea #Rezist, în spatele căreia s-au încolonat, din interese electorale, mai toate partidele de Opoziţie, nu există un alt numitor comun care să unească aceste forţe într-un proiect comun.