Alegeri cu miză geopolitică în România. Naționalistul George Simion, favorit într-un scrutin tensionat- analiză The Guardian

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românii voteză din nou, duminică, într-un scrutin prezidențial reluat după anularea fără precedent a alegerilor din noiembrie 2024. Pe fundalul unei societăți polarizate și al unei regiuni marcată de instabilitate, scrutinul are potențialul de a schimba fundamental direcția geopolitică a țării, scrie The Guardian.

Candinatul naționalist George SImion/FOTO/ Inquam Photo
Candinatul naționalist George SImion/FOTO/ Inquam Photo

George Simion, 38 de ani, liderul formațiunii naționaliste AUR, conduce confortabil în sondaje și ar putea obține astăzi un loc în turul al doilea, programat pentru 18 mai. Cu un discurs radical, în care se combină apeluri la suveranitate, retorică anti-Bruxelles și elogii la adresa administrației Trump, Simion se prezintă drept un „aliat natural” al conservatorilor americani și o voce a „poporului real”, marginalizat de elitele de la București.

Alegeri anulate, neîncredere amplificată

Scrutinul din noiembrie a fost anulat de Curtea Constituțională în urma unor informații clasificate, ulterior desecretizate, care au indicat o campanie masivă de influență rusă în favoarea unui alt candidat – Călin Georgescu. Cu o ascensiune spectaculoasă, de la sub 5% la peste 23%, Georgescu a câștigat primul tur, dar a fost ulterior exclus din cursă, fiind cercetat pentru declarații pro-fasciste și nereguli în campanie.

Anularea votului a provocat reacții dure din partea unor politicieni conservatori americani, inclusiv vicepreședintele JD Vance, care a acuzat România că a anulat „voința poporului” pentru că „nu i-a plăcut rezultatul”.

În acest nou context, George Simion încearcă să capitalizeze pe valul de furie publică provocat de descalificarea lui Georgescu. „E clar că o tendință anti-occidentală a prins contur și direcția României este, în acest moment, într-un risc fără precedent”, avertizează politologul Cristian Pîrvulescu.

Un mesaj simplu, transmis direct

Simion a evitat dezbaterile televizate, refuzând participarea în numele „respectului pentru voința populară”. Preferă în schimb rețelele sociale, în special TikTok, unde are peste 1,3 milioane de urmăritori și unde publică mesaje cu încărcătură naționalistă și religioasă: „A venit vremea renașterii. Națiunea noastră își va regăsi calea”, spunea într-un clip recent.

Deși Simion se distanțează public de Rusia – spre deosebire de Georgescu –, discursul său rămâne profund anti-european și eurosceptic. A cerut rediscutarea frontierelor cu Republica Moldova și Ucraina și îi este interzisă oficial intrarea în ambele țări. În același timp, promite o „alianță suveranistă în spirit MAGA” în interiorul Uniunii Europene, ceea ce alarmează nu doar Bruxelles-ul, ci și capitalele din regiune.

Competiția: două opțiuni centriste

În spatele său, lupta pentru locul al doilea se dă între Nicușor Dan, primarul independent al Bucureștiului, și Crin Antonescu, susținut de alianța PSD-PNL. Amândoi sunt plasați în jurul a 20%, ceea ce face improbabilă o victorie din primul tur pentru Simion, în ciuda avansului în sondaje.

Antonescu vine cu sprijinul unei coaliții vaste, dar obosite de propriile compromisuri, în timp ce Dan este văzut ca un candidat al orașelor mari, dar fără sprijin în mediul rural. Diaspora, care contribuie cu până la 7% din voturi, rămâne imprevizibilă: în trecut, a favorizat candidați anti-sistem, dar nu extremiști.

Un rol cheie într-un moment critic

Președintele României are atribuții semnificative în politica externă, în desemnarea premierului, în controlul serviciilor secrete și în participarea la summit-urile UE și NATO. Țara găzduiește baza de la Deveselu și este principalul coridor de tranzit pentru armamentul destinat Ucrainei. O eventuală victorie a lui Simion ar putea afecta poziționarea strategică a României și solidaritatea regională într-un moment în care Ucraina este încă sub asediu.

Simion a promis că, dacă va câștiga, va desecretiza discuțiile care au dus la anularea alegerilor din noiembrie și va „arăta poporului cât a sacrificat România pentru un război care nu este al nostru”.

Primele rezultate vor veni în această seară, după închiderea urnelor la ora 21:00. În cazul unui rezultat strâns, diaspora și votul rural ar putea întârzia confirmarea oficială până luni dimineață.

Indiferent cine va intra în turul doi alături de Simion, România pare deja prinsă într-un conflict profund: între aspirațiile europene și resentimentele interne, între alianțele strategice și tentația izolaționismului, între trecutul manipulat și viitorul incert, conchide The Guardian.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite