Alarma cu bomba la Ambasada SUA si la Spitalul de Urgenta | adevarul.ro

Alarma cu bomba la Ambasada SUA si la Spitalul de Urgenta

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Dintre toti autorii alarmelor false, politistii au pus mana pe un copil de 12 ani

Politistii bucuresteni nu au fost lipsiti nici sambata, in ziua vizitei presedintelui american George W. Bush, de amenintarile telefonice privind amplasarea de bombe in sediile unor institutii cunoscute. Surse judiciare ne-au declarat ca in timpul in care oficialii romani si americani isi tineau discursurile in Piata Revolutiei, la dispeceratul Politiei Capitalei un individ necunoscut a sunat pentru a anunta amplasarea unui dispozitiv exploziv in sediul Ambasadei SUA de la Bucuresti. Verificarile efectuate nu au confirmat existenta unei asemenea amenintari. Cateva ore mai tarziu, la cateva minute dupa ce aeronava prezidentiala americana a decolat de pe aeroport, o noua amenintare cu bomba a fost inregistrata la dispeceratul Politiei Capitalei, de aceasta data fiind vorba de Spitalul de Urgenta Floreasca. Spitalul era pazit de zeci de oameni de ordine, care au stabilit in foarte scurt timp ca era o falsa amenintare. In aceeasi zi, la dispeceratul Politiei Capitalei au fost primite mai multe telefoane din partea unei persoane cu voce de copil, care incerca sa induca in eroare Politia, vorbind despre diferite posibile amenintari. In foarte scurt timp, folosind aparatura de inregistrare si depistare a numerelor de telefon folosite in momentul apelarii, politistii au dat de urma suspectului. Acesta era un copil in varsta de numai 12 ani, care a fost prins chiar in timp ce suna din nou la dispecerat de la un telefon public din Bd. Iuliu Maniu. Seful Politiei Capitalei, chestorul Mihai Gheorghe, ne-a declarat ca astfel de amenintari telefonice vor fi aspru sanctionate.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite