VIDEO Aşa a început „Era Nadal“ la Roland Garros. Ţinut doi ani în blocstart, Rafa a fost primit cu covor roşu, ca Borg

Pentru o generaţie întreagă de fani, care a crescut cu tenisul lui Rafa Nadal, pare ireal că în această zi se împlinesc 15 ani de la primul titlu de Mare Şlem câştigat de spaniol. Pandemia nu i-a permis acum lui Nadal să demareze campania pentru al 13-lea său trofeu la Paris, iar ibericul nu şi-a petrecut aniversarea de 34 de ani în capitala Franţei. Este posibil ca, totuşi, în septembrie, cursa pentru a 13-a Cupă a Muschetarilor să înceapă.

Despre Nadal, mulţi oameni din fenomen au afirmat că a adus tenisului o armată de fani, din toate colţurile lumii. Mulţi dintre ei - tineri, atraşi de imaginea războinică, foarte crudă, asortată cu bandane şi maiouri în culori tari care dezvăluiau o musculatură proeminentă, perfect sculptată şi mereu arsă de soare, plus pantaloni până la genunchi ce completau imaginea unui pirat al terenului de tenis. Vizual, Nadal a reuşit să îşi pună amprenta asupra tenisului, aşa cum o mai făcuse Andre Agassi. Simbolic, Nadal a readus pe altarul prezentului mitul gladiatorului, ajungând să fie descris drept cel mai mare luptător din istoria sportului-alb, poate chiar al sportului. Iar din punct de vedere al jocului, Nadal a mărit suprafaţa utilizabilă pe terenul de tenis, riscând adesea să ia pe sus arbitrii de linie, a dus aspectul fizic al jocului pe culmi noi, şi-a pus coroana de Rege al Zgurii, apoi a luptat pentru a demonta teoria conform căreia ar fi „doar“ un specialist al zgurii, ajungând la un total de 19 trofee de Mare Şlem câştigate.

Finala de la care a pornit legenda şi unde s-a înşelat Rafa Nadal

Nadal ridicase din sprânceană după primul meci de la Roland Garros 2005, când fusese întrebat dacă e mulţumit de jocul său: „Cum aş putea fi? Prea multe aproximări şi ezitări în jocul meu, azi!“ Asta după ce, între două seturi de 6-1, se strecurase un tiebreak în faţa germanului Lars Burgsmuller. De ziua sa, pe 3 iunie, Nadal trecea de Roger Federer, cedând doar al doilea set.

Înaintea finalei cu Nadal, Mariano Puerta a râs. L-a ironizat pe ibericul cu şapte ani mai tânăr. Şi, într-o măsură, l-a înfuriat.

Iar Nadal l-a răpus pe teren, în trei ore şi 24 de minute. Asta deşi s-a dovedit la testul de după finală că argentinianul era dopat cu etilefrină, motiv pentru care a primit iniţial o suspendare de opt ani, redusă ulterior la doi ani. Deşi argentinianul s-a folosit de un time-out medical la 1-3 în primul set, când Nadal ar mai avut nevoie de un punct pentru a se distanţa la 4-1. Deşi stângaciul mai experimentat de pe teren şi-a etalat cel mai bun tenis agresiv.

Serviciul fragil caracteristic primilor ani ai carierei lui Rafa l-a costat pe iberic primul set, după o luptă de 72 de minute, însă aceea avea să fie, practic, doar runda de încălzire pentru „Matador“. Manşa a treia a arătat galopul extrem pe care Nadal îl putea impune pe zgură, iar actul patru a evidenţiat forţa de revenire a fiului favorit al Manacorului şi celebrul „modul supravieţuire“ nadalian în momente critice, depăşind din nou ora de joc, la fel ca setul inaugural.

Rafael Nadal a biciut mingea în finala Roland Garros 2005. Foto: Gulliver / Getty Images.
 

Au fost raliuri spectaculoase, au fost mingi pe tuşă, sprinturi şi alunecări tipice zgurii ce au ridicat praf cărămiziu. Nadal a fost voinţă pură şi a returnat mingi pe care Puerta scrisese „winner“. Suprinzător a fost poate doar momentul când, cu Puerta servind pentru a împinge meciul în decisiv, Nadal s-a salvat printr-un reflex fantastic, ce s-a transformat în voleu câştigător, atât de surprinzător încât Regele Spaniei, Juan Carlos, a sărit în picioare de pe locul său. Un forehand în lung de linie i-a adus mingea de meci lui Rafa, iar ca un semn pentru ceea ce avea să fie o constantă a carierei lui Nadal, meciul s-a închis când reverul adversarului, executat în stil clasic - cu o mână de Puerta, a scăpat mingea de sub control pentru ultima dată, transformându-l pe Nadal în primul om după Mats Wilander care câştiga titlul la Paris chiar la prima participare pe tablou, dar şi în cel mai tânăr campion al ultimilor 15 ani la Openul Francez. Puerta declara la final: „A fost un meci superb. Când am părăsit terenul, am ştiut că m-a învins cel mai bun jucător de zgură al lumii“.

Când am câştigat prima dată la Roland Garros, a fost la ora aceea cel mai important moment din cariera mea. După finală, am ajuns la hotel şi am spus: 'Am câştigat cel mai important lucru posibil în tenis. Aşa că, de acum, voi juca cu mai puţină presiune şi cu mai mult calm în toată cariera mea.' Evident, în realitate, a fost exact invers. An de an, e din ce în ce mai multă presiune. Rafael Nadal, în 2017

Era mai mult decât o revenire a Spaniei la timona Openului Francez, după victoriile repurtate de Sergi Bruguera, Carlos Moya şi Juan Carlos Ferrero. Era începutul „Erei Nadal“, care părea, mai ales după finala din 2008 închisă de iberic cu 6-1, 6-3, 6-0 în faţa lui Federer, că poate continua la infinit fără ca Rafa să piardă vreodată la Paris. Genunchii săi nu s-au conformat însă, iar în cele din urmă a venit virgula pusă de Robin Soderling în 2009, ce i-a permis lui Roger Federer să îşi completeze „career Grand Slam“-ul, pentru ca mai apoi Nadal să rateze alte două titluri, culese de Stan Wawrinka (2015) şi Novak Djokovici (2016), care, la fel ca Federer, şi-a bifat toate pătrăţelele în seria de turnee de Mare Şlem.

Rafael Nadal are şi o altă legătură de suflet cu Franţa: foloseşte rachete Babolat. Foto: Gulliver / Getty Images

Ştiaţi că...? Tenisul a mai avut un câştigător de turnee de Mare Şlem ce purta numele de Rafael. Este vorba despre mexicanul Rafael Osuna, învingător în proba de simplu la US Open, în 1963.

Nadal a sosit la Paris pe covorul roşu, exact ca Bjorn Borg

Este imposibil de spus cum ar fi arătat relaţia dintre Rafa Nadal şi Roland Garros dacă ibericul ar fi debutat la Paris în acelaşi an în care a păşit în premieră pe tabloul principal la un Grand Slam. Sau chiar mai devreme, când a intrat, oficial, în rândul jucătorilor profesionişti, în 2001, pe când avea doar 15 ani. Nadal a debutat la Wimbledon în 2003, la 17 ani, însă a ajuns la Openul Francez abia doi ani mai târziu, în 2005.

Destinul i-a scos în cale lui Nadal o accidentare stupidă la cot în 2003, scoţându-l din calcule pentru Roland Garros, dar nu şi pentru Grand Slam-ul de pe iarbă. Apoi, 2004 a fost anul care aproape că i-a încheiat cariera ibericului înainte să înceapă, cu o fractură la gleznă. Nadal povesteşte cum singura şansă de a trimite lovituri peste fileu era să aştepte mingea să îi vină în rachetă în timp ce era pironit într-un scaun amplasat în mijlocul terenului. Clanul Nadal pare totuşi că a dat o veritabilă lovitură tactică, aşa cum s-a spus şi despre decizia unchiului Toni de a-şi face nepotul să lovească mingea cu mâna stângă: Rafa a mers la Paris în 2004, alături de ai săi, pentru a se familiariza cu atmosfera.

Probabil că din aceste motive, era foarte flămând de performanţă. E ironic că era la debutul său la Roland Garros, dar era deja favorit 4 pe tablou! Ştia cum să câştige. Era doar chestiunea de a ajunge pe zgura aceea, după ce fusese deja atât de autoritar pe acea suprafaţă. Cred că a avut şi un tablou foarte bun în primul an, însă oricum nu cred că asta ar fi contat. Michael Chang, cel mai tânăr câştigător din istoria Roland Garros

Nadal a debutat aşadar la Roland Garros fiind deja în Top 5 mondial şi având un nume în circuit. Bifase încă din primăvara lui 2004 primul duel şi prima victorie în faţa lui Roger Federer, la Miami (6-3, 6-3), iar în 2005, tot la Miami, fusese aproape de o nouă victorie în faţa elveţianului care domina tenisul. Acolo, chiar dacă se alesese cu o înfrângere după ce condusese cu 2-0 la seturi, Nadal acumulase experienţa unui prim meci de cinci seturi cu Federer, pe hard, confirmând că este un pericol real pentru Roger. Mai mult, la startul Roland Garros 2005, Nadal era deja omul numărul unu în sezonul pe zgură, după ce reuşise redutabila triplă Monte Carlo - Barcelona - Roma, câştigând practic toate turneele-test înaintea Openului Francez şi executând cu lejeritate doi câştigători ai Roland Garros-ului (6-3, 6-0 cu Gaston Gaudio şi 6-1, 7-6, 6-3 Juan Carlos Ferrero). Ibericul obţinuse şi alte două trofee pe suprafaţa roşie, la Costa de Sauipe şi Acapulco, astfel încât la Roland Garros obţinea al şaselea titlu stagional, în ceea ce avea să fie cel mai prolific an al său, cu un total record de 11 trofee.

Rafael Nadal a repurtat, între 11 aprilie 2005 şi 14 mai 2007, 81 de victorii consecutive pe zgură - cea mai lungă serie de meciuri câştigate pe o singură suprafaţă în tenisul masculin în Era Open. Foto: Gulliver / Getty Images.
 

Tocmai de aceea, cu zece zile înainte de a împlini 19 ani, debutul lui Nadal la Openul Francez s-a consumat pe Terenul 1. A fost unicul meci al carierei sale plasat de organizatori acolo, toate celelalte 91 de partide de la Roland Garros ale sportivului din Manacor fiind programate fie pe centralul Philippe Chatrier, fie pe arena a doua - Suzanne Lenglen. Doar suedezul Bjorn Borg a mai fost primit de manieră similară şi trimis automat de organizatori la debut, ca un star, direct pe o arenă principală, în 1973, la ediţia ce avea să fie câştigată, tot într-o zi de 5 iunie, de românul Ilie Năstase. Borg s-a oprit însă în optimi la Roland Garros 1973, înainte de a deveni Regele Zgurii - titlu cedat ulterior lui Nadal. Evident, arhivele reţin şi faptul că Roger Federer şi-a făcut debutul absolut în Grand Slam-uri pe arena Suzanne Lenglen, însă elveţianul îşi datora accesul pe a doua arenă pariziană în 1999 faptului că avea să îl înfrunte pe Patrick Rafter, câştigător al ultimelor două titluri la US Open la momentul respectiv.

Cum a arătat primul punct jucat de Rafael Nadal pe zgura de la Roland Garros

Cine îl îngrijora pe Nadal la startul Roland Garros 2005?

Pare o glumă în ziua de astăzi, cunoscând traiectoriile carierelor celor doi jucători, însă în vara lui 2005, Rafael şi Toni Nadal s-au încruntat văzând că pe aceeaşi secţiune de tablou a poposit şi Richard Gasquet (ibericul are bilanţ 16-0 în meciurile directe la seniori). Totuşi, cei doi făceau parte din aceeaşi generaţie nouă de jucători, iar francezul era considerat chiar mai talentat şi mai promiţător decât Rafa. Scorul turului trei a fost, totuşi, 6-4, 6-3, 6-2 pentru Nadal.

Parcursul lui Rafael Nadal spre primul titlu la Roland Garros, în 2005:

turul 1: 6-1, 7-6(4), 6-1 cu Lars Burgsmuller (Germania, 96 ATP)

turul 2: 6-2, 6-2, 6-4 cu Xavier Malisse (Belgia, 46 ATP)
turul 3: 6-4, 6-3, 6-2 cu Richard Gasquet (Franţa, 31 ATP)

optimi: 6-4, 3-6, 6-0, 6-3 cu Sebastien Grosjean (Franţa, 24 ATP)

sferturi: 7-5, 6-2, 6-0 cu David Ferrer (Spania, 21 ATP)

semifinale: 6-3, 4-6, 6-4, 6-3 cu Roger Federer (Elveţia, 1 ATP)

finală: 6-7(6), 6-3, 6-1, 7-5 cu Mariano Puerta (Argentina, 37 ATP)

În 2005, Rafael Nadal a primit Cupa Muschetarilor de la fotbalistul francez Zinedine Zidane, star al echipei sale favorite, Real Madrid. Foto: Gulliver / Getty Images.

Ştiaţi că...?

Roland Garros 2005 a însemnat şi debutul la turneul de Mare Şlem parizian pentru Novak Djokovici, sârbul reuşind să obţină atunci şi prima sa victorie a carierei pe tabloul principal la un Grand Slam. De asemenea, acea ediţie cu numărul 109 a Openului Francez a marcat şi debutul absolut în Grand Slam-urile seniorilor pentru un alt viitor câştigător - Stan Wawrinka.

Roland Garros 2005 a înregistrat, totodată, ultima participare a lui Andre Agassi la Openul Francez. Americanul a jucat prima sa finală de Mare Şlem chiar la Paris, în 1990, însă a reuşit să ia trofeul abia în 1999, completându-şi setul de titluri de Grand Slam.