Ungaria, încântătoare: Ministrul Sporturilor din România, impresionat de ce au făcut maghiarii la Euro 2020

Ungaria, încântătoare: Ministrul Sporturilor din România, impresionat de ce au făcut maghiarii la Euro 2020

Eduard Novak, ajuns în fruntea sportului românesc din partea UDMR, a savurat meciurile Ungariei la turneul final.

Ungaria a fost părăsit Euro 2020 după faza grupelor, însă a lăsat o impresie excelentă, câştigând respectul lumii fotbalului, după cum „Adevărul“ a scris aici. 
 
Iar printre cei care au savurat meciurile selecţionatei maghiare s-a numărat şi Carol-Eduard Novak, ministrul Sporturilor din România.
 
Într-o postare pe reţelele de socializare, Noavk a felicitat echipa Ungariei pentru parcursul de la Euro 2020.
 
Ce a scris Carol-Eduard Novak?
 
*Aş dori să felicit echipa naţională a Ungariei pentru parcursul fabulos de la EURO 2020. Mă bucur pentru ei şi pentru că demonstrează faptul că se poate intra în liga mare a fotbalului dacă există organizare în acest sens. Îmi doresc ca şi FRF să analizeze foarte serios situaţia fotbalului românesc, să identifice problemele şi să găsească soluţiile de a le rezolva. Consider că locul nostru ar trebui să fie stabil în finalele competiţiilor mari.

Euro 2020, tabloul optimilor
 
*Amsterdam, 26 iunie, ora 19.00: Ţara Galilor - Danemarca
 
*Londra, 26 iunie, ora 22.00: Italia - Austria
 
*Budapesta, 27 iunie, ora 19.00: Olanda - Cehia
 
*Sevilla, 27 iunie, ora 22.00: Belgia - Portugalia
 
*Copenhaga, 28 iunie, ora 19.00: Croaţia - Spania
 
*Bucureşti, 28 iunie, ora 22.00: Franţa - Elveţia
 
*Londra, 29 iunie, ora 19.00: Anglia - Germania
 
*Glasgow, 29 iunie, ora 22.00: Suedia - Ucraina
 
 
Euro 2020, faza grupelor, ultima etapă
 
Grupa A
 
Duminică
 
Elveţia - Turcia 3-1
 
Italia - Ţara Galilor 1-0
 
Clasament
1. Italia 3 3 0 0 7-0 9
2. Ţara Galilor 3 1 1 1 3-2 4
3. Elveţia 3 1 1 1 4-5 4
4. Turcia 3 0 0 3 1-8 0
 
Grupa B
 
Luni
 
Danemarca - Rusia 4-1
 
Finlanda - Belgia 0-2
 
Clasament
1. Belgia 3 3 0 0 7-1 9
2. Danemarca 3 1 0 2 5-4 3
3. Finlanda 3 1 0 2 1-3 3
4. Rusia 3 1 0 2 2-7 3
 
 
Grupa C
 
Luni
 
Olanda - Macedonia de Nord 3-0
 
Ucraina - Austria 0-1
 
Clasament
1. Olanda 3 3 0 0 8-2 9
2. Austria 3 2 0 1 4-3 6
2. Ucraina 3 1 0 2 4-5 3
4. Macedonia de Nord 3 0 0 3 2-8 0
 
Grupa D
 
Marţi
 
Scoţia - Croaţia 1-3
 
Anglia - Cehia 1-0
 
Clasament
1. Anglia 3 2 1 0 2-0 7
2. Croaţia 3 1 1 1 4-3 4
3. Cehia 3 1 1 1 3-2 4
4. Scoţia 3 0 1 2 1-5 1
 
Grupa E
 
Ieri
 
Spania - Slovacia 5-0
 
Suedia - Polonia 3-2
 
Clasament
1. Suedia 3 2 1 0 4-2 7
2. Spania 3 1 2 0 6-1 5
3. Slovacia 3 1 0 2 2-7 3
4. Polonia 3 0 1 2 4-6 1
 
Grupa F
 
Ieri
 
Portugalia - Franţa 2-2
 
Germania - Ungaria 2-2
 
Clasament
1. Franţa 3 1 2 0 4-3 5
2. Germania 3 1 1 1 6-5 4
3. Portugalia 3 1 1 1 7-6 4
4. Ungaria 3 0 2 1 3-6 2
 
*Primele două clasate, plus patru cele mai bune echipe de pe locurile 3 au ajuns în optimi.
 
Clasamentul echipelor de pe locurile 3
 
1. Portugalia 4p (Golaveraj: 7-6)
1. Cehia 4p (Golaveraj: 3-2)
3. Elveţia 4p (Golaveraj: 4-5)
4. Ucraina 3p (Golaveraj: 4-5)
5. Finlanda 3p (Golaveraj: 1-3)
6. Slovacia 3p (Golaveraj: 2-7)
 
*Portugalia, Cehia, Elveţia şi Ucraina au mers în optimi.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările