Tănase, în „închisoarea“ din China: Va ajunge în oraşul de unde vin imagini apocaliptice VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Tănase a fost golgheterul campionatului în ultimele două sezoane
Florin Tănase a fost golgheterul campionatului în ultimele două sezoane

Pentru suma corectă, oamenii fac orice. Unii sunt chiar dispuşi să meargă într-o ţară în care libertatea e călcată în picioare, în numele salvării de la COVID-19.

La debutul pandemiei, China ne era dată drept exemplu! De aceea, am şi fost închişi 61 de zile, strigând cu mândrie „Stăm acasă, salvăm vieţi“. Într-un târziu, planeta s-a trezit şi a realizat că modelul chinez e o prostie.

De altfel, în acest moment, această „soluţie“ sanitară numită lockdown mai e aplicată doar în China. Unde e aproape să ajungă Florin Tănase (27 de ani), după ce a intrat în conflict deschis cu conducerea FCSB, aşa cum Adevărul a scris aici.

Internaţionalul român poate semna cu Shanghai Port, locul 6 din 18 în prima ligă chineză, după zece etape. Informaţia a fost furnizată de gsp.ro, iar patronul Gigi Becali a confirmat pentru Antena Stars că golgheterul roş-albaştrilor e pe picior de plecare.

„Cred că o să plece, nu ştiu. În 3-4 zile. El deja e ca şi plecat. Trei milioane de euro am luat pe el. Când e, e ca şi gata. Acum spun că 90%, dar 10% nu se ştie“, a spus latifundiarul din Pipera.

Shanghai, oraşul în care oamenii sunt trataţi ca nişte animale

Dacă va ajunge, într-adevăr, la Shanghai Port, Florin Tănase ar trebui să se pregătească mental pentru a trăi într-o „închisoare“. Iar asta pentru că, în ultimele luni, în acest oraş oamenii au fost trataţi ca nişte animale, ţinuţi în lockdown cu zilele, în numele salvării de la COVID-19.

De altfel, imaginile şocante sosite din Shanghai au făcut înconjurul lumii, după cum se poate vedea mai jos:

România mai are un fotbalist în campionatul chinez, în acest moment. Vorbim despre Nicolae Stanciu (29 de ani) care evoluează la liderul Wuhan Three Towns. Aici, Stanciu a adunat deja zece partide şi şase goluri, fiind vedeta echipei.

De când s-a transferat în China, Stanciu a pierdut contactul cu echipa naţională, fiind, practic, „captiv“ în China din cauza restricţiilor sanitare care fac călătoriile internaţionale aproape imposibile.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite