România revine în calendarul WTA: De astăzi, începe Winners Open, la Cluj, cu nume grele

România revine în calendarul WTA: De astăzi, începe Winners Open, la Cluj, cu nume grele

Gabriela Ruse

Între 2014 şi 2019, iubitorii sportului-alb din România au savurat Bucharest Open, turneu de zgură, găzduit de „Arenele BNR“. După ce această bază a ajuns în paragină, şi competiţia găzduită de ea a dispărut din calendarul WTA.

Ştiri pe aceeaşi temă

Din fericire, începând din acest sezon, vom asista la Winners Open, prilej cu care România revine în calendarul circuitului feminin. 

Astăzi, noua întrecere va porni la drum, la Cluj. pe zgură. Cu un tablou destul de puternic pentru o competiţie de categoria WTA 250, care pune la bătaie premii totale de 235.238 de dolari. Primele cinci favorite sunt Alize Cornet (63 WTA), Andrea Petkovic (97 WTA), Ana Bogdan (101 WTA), Martina Trevisan (102 WTA) şi Gabriela Ruse (105 WTA). Ultima a ajuns, la Cluj, după ce a câştigat trofeul, la Hamburg, şi a jucat finala, la Palermo.

În total, şapte românce au fost acceptate direct pe tabloul principal. Iată cine sunt şi ce meciuri vor avea, în runda inaugurală:

*Briana Szabo (1394 WTA) - Katarzyna Kawa (182 WTA)

*Irina Bara (123 WTA) - Anna-Lena Friedsam (129 WTA)

*Evelyne Tiron (Fără clasament) - Lara Arruabarrena (198 WTA)

*Mihaela Buzărnescu (169 WTA) - Viktoriya Tomova (119 WTA)

*Ana Bogdan (101 WTA) - jucătoare venită din calificări

*Gabriela Ruse (105 WTA) - Lesia Tsurenko (181 WTA)

*Jaqueline Cristian (148 WTA) - Reka-Luka Jani (192 WTA)

Winners Open se va desfăşura, în perioada 2-8 august şi va fi transmis de Digi Sport 2, Digi Sport 4, LookSport+, dar şi pe platforma online, PrimaPlay.ro. 

Turneul e găzduit de „Winners Sports Club“, iar meciurile se vor desfăşura cu spectatori în tribune, de ,la ora 11.00.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările