Rednic, despre accidentarea lui Răuţă: Am băgat o rugăciune repede. Despre meciul cu Rapid: Ăsta, Cârnat, săracu, dă şi el un gol pe an

Rednic, despre accidentarea lui Răuţă: Am băgat o rugăciune repede. Despre meciul cu Rapid: Ăsta, Cârnat, săracu, dă şi el un gol pe an

Mircea Rednic / FOTO Arhivă

Antrenorul FC Dinamo, Mircea Rednic, a declarat că s-a speriat de problemele medicale care au apărut la mijlocaşul Alexandru Răuţă în timpul meciului cu Rapid. Tehnicianul dinamovist şi-a lăudat jucătorii după remiza din partida de sâmbătă, dar şi-a exprimat dezamăgirea că echipa lui primeşte numai goluri spectaculoase.

Ştiri pe aceeaşi temă

"Nu am cum să-i cert pe băieţii ăştia. Băieţii ăştia fac eforturi mari ţinând cont de cum s-au antrenat sau cum au fost antrenaţi. Noi tot îi înjurăm, îi certăm, dar au şi ei dreptatea lor. Testele fizice sunt foarte slabe, greutatea de la două kile... Am avut şi şapte kile. Şi antrenamentele nu sunt tari. Poate sunt faţă de ceea ce s-a făcut până acum. Nu se lucrează nici la jumătate din intensitatea pe care o lucram la Viitorul. Nu e vina, lor. Nu s-a făcut un test fizic. Şi lucrăm după ce? După soare, după umbră? Nu au fost cântăriţi niciodată, nu au făcut niciodată un antrenament de forţă. Fac eforturi mari. Nu e vina lor. Aţi văzut ce meci a fost astăzi, ce să le reproşez la atitudinea lor? 
Bravo lor! Păcat că luăm goluri... Nu mai vorbesc ce goluri luăm. Ăluia de la UTA îi dă în spate, era jumate mort şi i-o pune pe tavă, La Mediaş a dat ăla... Nu o să mai dea până la sfârşitul anului niciun gol. Numai în vinclu, acum la fel. Ăsta, Cârnat, săracu, dă şi el un gol pe an. Scuze, Carnat. A dat un supergol. 
Problema e că nu am gestionat bine ultimul minut, nici cu UTA, nici azi. Noi am avut mingea şi nu am ales soluţia cea mai bună. Dar chiar îi felicit. E păcat că au muncit şi pierzi puncte cum le-ai pierdut azi. Eu zic că nu meritam să pierdem. (n.r. - despre problemele medicale avute de Răuţă în timpul meciului) Eu am păţit-o şi cu Vrăbioru, eram în teren, cu Ekeng, chiar am băgat o rugăciune repede... Nu l-a lovit nimeni, a căzut. Acum mi se spune că de două zile simte o durere în piept. El nu a spus. E un tip extraordinar, profesionist, se pregăteşte, bagă capul în contră cum spunem noi. În momentul în care a ieşit el şi cu Espinosa, noi am pierdut lupta la mijloc. Nu înseamnă că cei care au intrat, Matei şi cu Filip, nu au jucat, dar din punct de vedere defensiv noi am pierdut foarte mult aici. 
Diferenţa s-a făcut la schimbări. (n.r. - despre transferuri) Un atacant vine sigur. Avem două soluţii. Trebuie să facă testul fizic şi în funcţie de testul fizic decidem. Decidem câţi bani le dăm până în iarnă. Jucătorii care vor veni vin până în iarnă cu opţiune. <Cât timp îţi trebuie ca să intri în teren?> <Păi, o lună, două.> Atunci o să-ţi dau foarte puţini bani şi din iarnă... Pentru că jucătorii care vin au calitate şi avem nevoie de concurenţă în echipă şi de un lot mult mai consistent şi mai valoros decât îl avem acum. (n.r. - despre faptul că meciurile se vor disputa fără spectatori). O să ne fie greu. Nu dau sfaturi, că nu sunt eu specialist, dar nu înţeleg. M-am vaccinat şi ce fac? Dacă sunt vaccinat şi stau tot în casă şi cu mască, ce vaccin e ăsta? Dacă nu reuşeşte să mă protejeze, ce vaccin e ăsta? Dacă sunt vaccinat şi trebuie să-mi fie frică că pot să mă îmbolnăvesc. P
un şi eu întrebări. Păi, m-am vaccinat şi nu am voie în stadion, atunci de ce ne vaccinăm? Ne mai ducem şi de două, de trei ori. Eu o dată, am ales cea mai bună soluţie", a declarat Rednic, la microfonul televiziunilor care transmit Liga I.
 
Formaţia Dinamo a remizat, sâmbătă seară, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa Rapid, într-un meci din etapa a XIII-a a Ligii 1.
 
Dinamoviştii au deschis scorul prin Torje ’55. Pentru Rapid a egalat Carnat ‘90+1.
 
În minutul 36, ambulanţa a intrat pe teren pentru a i se acorda asistenţă lui Răuţă, care a acuzat probleme respiratorii. Fotbalistul a fost urcat în ambulanţă cu o mască de oxigen pe faţă, în aplauzele spectatorilor, şi transportat la spital. Jocul a fost întrerupt aproximativ 4 minute. În locul lui Răuţă a intrat Cosmin Matei.  
   

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările