Reacţie virulentă a Simonei Halep în timpul meciului cu Marketa Vondrousova. De ce s-a enervat românca şi ce reproşuri a avut pe terenul de tenis

Reacţie virulentă a Simonei Halep în timpul meciului cu Marketa Vondrousova. De ce s-a enervat românca şi ce reproşuri a avut pe terenul de tenis

Simona Halep

Simona Halep a fost învinsă de cehoaica Marketa Vondrousaova, în trei seturi, în optimile turneului de la Indian Wells.

Ştiri pe aceeaşi temă

Halep a pierdut primul set cu 2-6, dar l-a câştigat pe cel de-al doilea cu 6-3 şi se părea că îşi va pune în valoarea experienţa în faţa adversarei de 19 ani, N-a fost să fie, deoarece, în decisiv, ea a cedat tot cu 2-6 şi astfel şi-a încheiat aventura la Indian Wells. Simona a surprins însă şi prin atiitudinea extrem de nervoasă. "Dă-o, bă, în teren! În teren, bă! Nu o mai da afară", a răbufnit Halep în gameul patru al setului secund. Apoi, de câteva ori s-a lovit singură peste picior, reproşându-şi erorile neforţate, iar la un moment dat a cu racheta de pământ din acelaşi motiv.

În urma înfrângerii, Simona va cădea de luni pe locul 3 mondial, poziâia secundă urmând a fi ocupată de Petra Kvitova.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările