O nouă problemă pentru Colţescu. Motivul pentru care nu s-a prezentat la testele regionale

O nouă problemă pentru Colţescu. Motivul pentru care nu s-a prezentat la testele regionale

Protagonist în scandalul de rasism de la meciul PSG - Istanbul BB, eveniment care a avut ecouri la nivelul întregii planete, Sebastian Colţescu se confruntă cu o nouă problemă.

Arbitrul oltean a fost depistat pozitiv cu COVID-19 şi nu s-a putut prezenta la testele fizice zonale din Oltenia, conform ProSport.
 
În urma scandalului de luna trecută şi în aşteptarea concluziei anchetei UEFA, Colţescu fusese retras de la delegări de către Comisia Centrală a Arbitrilor. De asemenea, el şi Marius Avram au fost înlocuiţi de pe lista FIFA cu Andrei Chivulete şi Marian Barbu, arbitri mai tineri cu aproximativ 10 ani.
 
Pe 8 decembrie 2020, meciul PSG-Istanbul BB, din ultima etapă a Grupei H a Ligii Campionilor, condus de o brigadă din România cu Ovidiu Haţegan la centru, a fost întrerupt, în minutul 16, la scorul de 0-0. Turcii au părăsit terenul după ce arbitrul de rezervă Sebastian Colţescu a folosit expresia "ăla negru" pentru a identifica o persoană din staff-ul echipei din Istanbul, cuvinte care i-au revoltat pe jucătorii ambelor echipei. Partida s-a jucat a doua zi, dar a fost condusă de o brigadă de arbitri din Olanda 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările