Novak Djokovici, dat de gol: Unde va sta, în următoarele zile şi ce le-a promis australienilor

Novak Djokovici, dat de gol: Unde va sta, în următoarele zile şi ce le-a promis australienilor

Novak Djokovici (34 de ani, 1 ATP) a ales o destinaţie retrasă pentru a se reface din punct de vedere mental, pe durata Australian Open 2022 (17-30 ianuarie).

Ştiri pe aceeaşi temă

Novak Djokovici a ajuns, la Dubai, fiind asaltat de pasageri la coborârea din avion, după cum „Adevărul“ a arătat aici. Doar că, potrivit informaţiilor obţinute de jurnaliştii sârbi, Nole nu va rămâne în Emirate.
 
Sportivul de 34 de ani a făcut doar o escală, la Dubai, parcurgând acelaşi traseu pe care l-a avut şi când a mers la Melbourne. După acest tranzit în Emirate, Nole îşi va continua călătoria, destinaţia finală fiind Marbella (Spania). Potrivit Eurosport, care a citat presa din Serbia, aici, Novak se va reuni cu familia sa, care va sosi din Serbia. Djokovici va petrece zece zile, la Marbella, pentru a se reface mental, după calvarul pe care l-a trăit, în cele 11 zile în care s-a aflat, la Melbourne.
 
Acord cu organizatorii turneului
 
Cât timp a fost în Australia, Nole a beneficiat de susţinerea puternică a Federaţiei de Tenis din această ţară. Craig Tiley, preşedintele Tennis Australia, care e şi directorul Australian Open, a făcut tot posibilul să-l aibă pe liderul ATP pe tabloul principal. Iar asta mai ales din raţiuni financiare.
 
În ciuda expulzării sale din Australia, Novak a rămas în relaţii bune cu oamenii de la Federaţia de Tenis. Şi, din dorinţa de a nu eclipsa şi mai mult Australian Open, le-a promis că nu va mai face niciun comentariu, în următoarea perioadă.
 
„Novak a încheiat un acord cu organizatorii turneului să nu facă vreo declaraţie până la încheierea primului Grand Slam al anului“, au dezvăluit jurnaliştii sârbi.
 
CITEŞTE ŞI:
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările