
Sportivul David Popovici a revenit duminică seară în România cu cele două medalii de aur obţinute la Mondialele de înot de la Budapesta. Dublul campion mondial în vârstă de 17 ani a fost aşteptat în Salonul Oficial al Aeroportului „Henri Coandă” de ministrul Sportului, de preşedintele Federaţiei Române de Nataţie şi de numeroşi oficiali, cu flori şi covor roşu.
Alături de Popovici a revenit şi Robert Glinţă. Sportivii au fost întâmpinaţi la scara avionului, înainte de ceremonia de la Salonul Oficial al Aeroportului Henri Coandă, de ministrul Sportului, Eduard Novak, de preşedintele COSR, Mihai Covaliu, şi de preşedinta FRNPM, Camelia Potec.
Ministrul Sportului, Eduard Novak, a lăudat performanţele lui David Popovici şi i-a înmânat un trofeu şi un cec în valoare de 200.000 de euro din partea Guvernului: „Am aşteptat un campion care ne-a făcut mândri şi am simţit că suntem parte a acestei ţări, suntem uniţi, suntem puternici şi David ne-a demonstrat că sportul ne uneşte, poate să fie cel mai bun ambasador al nostru. Sportul ne face mândri că suntem români. David a reuşit să ne motiveze, să deschidă inimile noastre, a arătat lumii întregi cât de puternici putem să fim. Guvernul a înţeles că sportul este important pentru România şi cât voi conduce acest minister sportul va fi prioritate. A devenit o stea. E doar începutul, are mulţi ani înainte să câştige campionate şi jocuri olimpice. Talentul nu e de ajuns, prin munca sa el e modelul, el trebuie urmat. Suntem în stare să fim ca David. Avem un diamant în România“, a declarat Novak.

Popovici a obţinut aurul mondial la 100 m liber şi 200 m liber. Glinţă a concurat la Budapesta în probele de 100 m spate – locul 8 şi 50 m spate – locul cinci.
Luni, David Popovici va fi decorat de Klaus Iohannis cu cea mai înaltă distincţie a statului român, Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: