Cum şi-a bătut joc Nicolae Ceauşescu de marea atletă Viorica Viscopoleanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viorica Viscopoleanu

În 1968, la Jocurile Olimpice de la Ciudad de Mexico, atleta Viorica Viscopoleanu de la Steaua era deja consacrată, devenind însă cunoscută sub numele ei de fată, Belmega.

La Jocurile Olimpice din1968, Viorica Viscopoleanu a cucerit nu numai medalia de aur la săritura în lungime, dar a stabilit şi un record mondial. Eroul acelei competiţii a fost americanul Bob Beamon, care a reuşit să sară 8,90 metri în lungime! O performanţă superioară cu 55 de centimetri celei precedente şi care avea să fie doborâtă abia în 1991, de către Mike Powell. Acest rezultat, incredibil, a făcut să treacă neobservată, în mod nemeritat, reuşita româncei Viorica Viscopoleanu. 

Concurând în aceeaşi probă de lungime, stelista a reuşit din prima încercare 6,82 metri, ameliorând recordul mondial deţinut de britanica Mary Rand (6,76 m). Datorită acestui rezultat, românca a cucerit medalia de aur, terminând concursul cu un avans de 14 centimetri faţă de Susan Sherwood. “M-am accidentat în Mexic, exact cu o săptămână înainte de calificări. Mă gândeam că nu o sa pot să concurez, după atâţia ani de sacrificii. Înainte de a merge la cabinetul medical, la tratament, am văzut o maşină cu numărul  647. M-am gândit că atât voi sări eu în calificări, 6,47 metri. Şi aşa a fost. Pentru finală, am mers spre stadion, discutând cu antrenorul Hansi Sötér, care mi-a spus să fac o singură saritură foarte bună, ca să protejez genunchiul. M-am concentrat foarte mult, am plecat pe elan, am bătut pe prag, am sărit, s-a măsurat, au venit arbitrii internaţional. Era record mondial. Nu-mi venea să cred”, a rememorat Viscopoleanu momentul triumfului său. 

Victoria Vioricăi Viscopoleanu n-a fost deloc surprinzătoare. Cu patru ani înainte, la Tokyo, ea se clasase pe locul 5, ratând medalia de bronz pentru numai opt centimetri. În 1968, atleta de la Steaua era deja o sportivă consacrată, devenind însă cunoscută sub numele ei de fată, Belmega. Născută la 8 august 1939, în localitatea Banila, pe Siret, se stabilise după un an cu familia în Bucureşti. Şi a început să facă sport. Mai întâi volei şi gimnastică. Ambiţioasă, a avut curajul să participe la un concurs atletic, la şcoală, deşi nu cântărea mai mult de 47 de kilograme. „Cum pot eu să te înscriu în concurs când pe tine te dă vântul dă jos?!”, i-a spus, în glumă, profesoara Grozescu atunci când Viorica s-a încumetat să se înscrie. A câştigat alergarea şi a fost remarcată de antrenorul Ion Vintilă. Legitimată mai întâi la Flamura Roşie, a trecut mai apoi pe la CFR Cluj, Rapid şi, în cele din urmă, a ajuns la Steaua. Talentată, a concurat nu numai la lungime, ci şi în probele de garduri, la ştafetă, dar şi la pentatlon. Cele mai bune rezultate le-a obţinut însă în prima probă, mai ales în perioada în care a fost antrenată de Octavian Viscopoleanu, cel care i-a devenit şi soţ. În afara titlului olimpic din 1968, are în palmares un “argint” la Campionatul European în aer liber din 1969, un titlu european în sală (1970), precum şi trei medalii de bronz (1967, 1968 şi 1971). “Mi-au promis cei de la Partid, în frunte cu Ceauşescu, că-mi dau o maşină, un Fiat, pentru că am luat aurul olimpic şi am făcut şi record mondial. Chiar şi pe scara avionului, la întoarcere, tot aşa ni s-a spus, mă întrebau dacă ştiu să şofez. Până la urmă, nu am primit nici măcar o roată de maşină”, şi-a reamintit fosta campioană, care s-a retras în 1976. La încheierea carierei de sportivă a rămas la Steaua, unde a lucrat ca antrenor. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite