Ce a fost şi ce a ajuns: marele Walter Zenga îi imploră pe arabi să-i dea o echipă: „Luaţi-mă în locul lui Olăroiu“

Ce a fost şi ce a ajuns: marele Walter Zenga îi imploră pe arabi să-i dea o echipă: „Luaţi-mă în locul lui Olăroiu“

În Asia, Zenga a lucrat la două echipe: Al-Nasr din Emirate şi Al-Nassr din Arabia Saudită

A fost unul dintre cei mai mari portari din istoria fotbalului, a jucat 328 de meciuri la Inter Milano şi de 58 de ori pentru Italia. Acum, omul care a fost idolul milioanelor de puşti a ajuns într-o situaţie incredibilă, presat fiind şi de soţia sa româncă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Walter Zenga a fost un nume uriaş ca portar, însă, deocamdată, n-a reuşit să atingă acelaşi nivel ca antrenor. Chiar dacă a lucrat inclusiv în Serie A, acolo unde a pregătit Catania şi Palermo, italianul de 53 de ani a avut o surpriză neplăcută, în această vară, după ce s-a despărţit de Al-Nasr Dubai: nu l-a căutat nicio altă echipă.
 
Potrivit stiridesport.ro, Zenga e indignat de această situaţie. „Toată lumea vorbeşte despre cluburile care caută antrenori, dar pe mine nu m-a contactat nimeni. E ca şi cum numele meu a fost eliminat complet de pe lista cluburilor din zona Golfului Persic. Păi, faceţi o comparaţie între banii cheltuiţi de Al-Ahli şi de Al-Ain şi sumele investite de Al-Nasr. Apoi, comparaţi rezultatele mele la Al-Nasr cu rezultatele obţinute de granzii campionatului. Chiar nu ştiu ce să zic. Sper doar ca într-o zi totul să revină la normal“, a afirmat Zenga.
 
Acesta a povestit că a fost în cărţi pentru a merge la clubul unde a ajuns Cosmin Olăroiu pentru un contract de cinci milioane de euro pe an. „M-am întâlnit cu oficialii lui Al-Ahli Dubai, însă preşedintele voia altceva. Îl voia pe Olăroiu. Al-Ahli a fost singurul club din Emirate care m-a căutat, după ce am încheiat conturile cu Al-Nasr. Poate am greşit că am fost mult prea dedicat la Al-Nasr. Nu sunt ca alţii. Nu discut cu alte cluburi, atunci când sunt sub contract. Asta e mentalitatea mea şi aveam impresia că oamenilor le place chestia asta“, a continuat tehnicianul de 53 de ani.
 
„Al-Ain e ca Real Madrid“
 
Surprinzător, Zenga l-a atacat, indirect, pe Cosmin Olăroiu cu care a colaborat la FC Naţional. „Al-Ain e cel mai tare club din Emirate. Nu-i înţeleg pe cei care demisionează de la Al-Ain. Întrebaţi orice antrenor, dacă vrea să meargă la Al-Ain. Credeţi că cineva o să zică nu? Poţi să zici nu la Real Madrid? Al-Ain e un club puternic, acum are şi un stadion modern, e uluitor“, a spus Zenga. 
 
El chiar s-a autopropus în locul lui Oli: „Dacă mă întrebaţi dacă vreau să merg la Al-Ain vă spun atât: bineînţeles că vreau să merg la Al-Ain! Cine n-ar vrea? Ceea ce nu înţeleg e cum sunt pomenite tot felul de nume pentru postul vacant de la Al-Ain, dar nu sunt luat şi eu în calcul. Nici măcar o dată nu s-a vorbit de mine, deşi eu înţeleg fotbalul din Emirate“.
 
 
 
Presat de soţie să meargă în Dubai
După perioada petrecută în România, la FC Naţional, Steaua şi Dinamo, Walter Zenga s-a însurat cu o româncă, Raluca Rebedea. Potrivit oamenilor din lumea fotbalului, în 2011, italianul s-a grăbit să semneze cu Al-Nasr Dubai, iar acum vrea neapărat să se întoarcă în Emirate, fiindcă soţia sa îşi doreşte ca ei să trăiască în Dubai.  
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările