Bayern, dezastru la Munchen: Nemţii, afară din Liga Campionilor după o catastrofă fotbalistică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Thomas Müller, devastat după ratarea calificării
Thomas Müller, devastat după ratarea calificării

Pentru al doilea sezon consecutiv, bavarezii au părăsit competiţia, în sferturi. Doar că, spre deosebire de stagiunea precedentă, când PSG, un alt gigant european, le-a oprit parcursul, acum eşecul s-a înregistrat în faţa unei formaţii căreia, probabil, nimeni nu-i dădea vreo şansă!

Villarreal, poreclită „submarinul galben“, tocmai a scufundat un colos al Europei! Chiar dacă echipa de pe locul 7 în Spania câştigase turul de pe teren propriu cu 1-0, mulţi au crezut că, în retur, elevii lui Unai Emery vor fi victime sigure, la Munchen. N-a fost însă aşa! 

De fapt, Villarreal, deşi s-a închis în propria jumătate, a arătat un fotbal decent şi, în prima repriză, a anihilat foarte bine fotbalul ofensiv practicat de Bayern. La pauză, s-a menţinut scorul alb şi Villarreal era la 45 de minute de o calificare uriaşă în semifinalele Ligii Campionilor.

La reluare însă, Bayern a apăsat pe acceleraţie. Şi a profitat din plin de o fisură în defensiva solidă de până atunci a oaspeţilor. În minutul 52, o insistenţă prostească a spaniolilor de a începe construcţia jocului de la portar i-a costat scump. Pentru că Bayern, făcând un pressing sufocant, a recuperat mingea la centrul terenului, a declanşat un atac-fulger, finalizat de Lewandowski. Era 1-1 şi, cu siguranţă, mulţi au crezut că finalul se apropie pentru Villarreal.

Bayern a continuat să atace şi, în minutul 71, Thomas Müller a ratat o ocazie monumentală, de 2-0. S-a dovedit a fi o ratare extrem de costisitoare! Pentru că 17 minute mai târziu, un contraatac devastator al ibericilor le-a adus golul de 1-1, înscris de Chukwueze. Nigerianul, introdus cu patru minute mai devreme, a redus stadionul la tăcere cu o finalizare fantastică.

Bayern s-a aruncat în atac, dar degeaba! Villarreal a rezistat şi merge în semifinalele Ligii Campionilor după o seară de vis.

CITEŞTE ŞI:

Real, meci de coşmar, calificare de vis: Chelsea a zguduit Madridul într-o partidă explozivă

Bayern Munchen în Liga Campionilor

Sezon Rezultat Eliminată de...

2021-2022 Sferturi Villarreal

2020-2021 Sferturi PSG

2019-2020 Campioană -

2018-2019 Optimi Liverpool

2017-2018 Semifinale Real Madrid

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite