Pe lângă faptul că e activ şi priceput domnul ministru al Sănătăţii dă şi un exemplu de corectitudine şi responsabilitate, de devotament în faţa căruia ezitările fraţilor de breaslă pot roşi de ruşine.

L-am remarcat cu toţii încă de pe când nu era ministru dar era trimis în prima linie de parcă ar fi fost. A călcat primul la Suceava în focarul cel mai periculos şi nu s-a sfiit să spună ce a găsit acolo. A revenit ca ministru dovedind eficienţă rapidă prin deciziile cunoscute luate. Vorbim despre, ştim zicala despre omul care sfinţeşte locul. De data asta e mai mult decât atât fiindcă domnnul doctor Tătaru are de sfinţit nu numai locuri ci şi oameni cu încrederea pe care o seamănă printre cei din subordine  şi o inspiră şi celorlalţi care se uită la el ca la un Dumnezeu al sănătăţii. E ceea ce lipseşte societăţii noastre: încrederea şi iată că într-un punct cheie al administraţiei statului a apărut un om demn de încredere în momente de mare încercare pentru noi toţi.

Domnul doctor Tătaru pare şi un om modest. Şi echilibrat. În desele interviuri pe care le dă la televiziuni, cu semnele oboselii pe faţă răspunzând profesionist şi prompt chiar când jurnaliştii îl sâcâie în miez de noapte cu întrebări uneori nu tocmai la obiect. Nu ştim când doarme omul ăsta şi sperăm să-l ţină cel de Sus sănătos ca să ne dea pe mai departe o gură de speranţă datorată competenţelor pe care le dovedeşte cu fiecare zi care trece. Umane, morale şi profesionale.

De ziua mondială a sănătăţii doctorul Tătaru, ministrul Sănătăţii este pentru noi ceilalţi care-i urmăm îndemnul de a sta acasă pentru a zădărnicii pandemia,  simbolul a ceea ce are mai bun medicina românească şi greu încercaţii ei slujitori.