Una dintre cărţile bune apărute în anii '90 este „Coposu - confesiuni" (Editura Anastasia). Un lung interviu realizat de Doina Alexandru cu politicianul supranumit Seniorul. Discuţia a avut loc în 1995, cu un an înainte ca liderul opoziţiei antifeseniste să părăsească această lume atât de nedreaptă cu el.

Printre amintirile lui Corneliu Coposu se află una plasată la începutul anului 1990. Povestea are un titlu incitant - „Un peneţist ratat: C.V. Tudor". Merită s-o recitim.

„S-au petrecut multe lucruri aberante după Revoluţie. Într-o zi, la sediul PNŢ, secretara mă anunţă că aşteaptă Vadim Tudor. L-am primit în birou şi Vadim Tudor mi-a spus: «Domnule Coposu, am venit să mă salvaţi». «Ce să salvez din dumneata?» «Sunt muritor de foame. Nevastă-mea m-a dat afară din casă şi a intentat acţiune de divorţ.» Lucru care se pare că era adevărat, dar pe urmă s-a împăcat cu ea. «Dorm în Gara de Nord, n-am ce mânca.» «Ce pot eu să fac pentru dumneata?» «Deocamdată, să mă toleraţi la sediul PNŢ al sectorului 5, care are două camere disponibile.»

Eu nu ştiam de treaba aceasta, dar era adevărat. Noi primiserăm câte un sediu la fiecare sector, iar la sediul sectorului 5 erau două camere neocupate. El mi-a spus: «Domnule, vă rog să mă luaţi în partid şi n-o să regretaţi, pentru că eu cunosc o mulţime de lucruri, am o mulţime de legături şi o să fie în avantajul partidului». I-am răspuns: «Domnule Vadim Tudor, dumneata eşti aşa de compromis, încât eu nu pot să te primesc în partid. Noi facem totuşi o selecţie, şi oamenii compromişi în mod evident nu putem cu niciun chip să-i încadrăm. Dar părerea mea este ca dumneata să stai deoparte câţiva ani de zile, până când se uită ce ai făcut în dauna poporului român, apoi probabil că te vei reîncadra».

«Şi până atunci să mor de foame?» În momentul acela, pentru că se dăduse sfoară în ţară că Vadim Tudor e la Coposu, a intrat un grup de găligani de-ai noştri, l-au apucat de guler şi l-au scos cu picioare în fund, cu palme şi pumni din sediu. Atunci am protestat: «Staţi, măi, purtaţi-vă civilizat! Omul a venit aici, a făcut o cerere, l-am refuzat, dar asta nu înseamnă că trebuie să-l bateţi». Şi a plecat. Apoi mi-a scris o scrisoare pe care o mai am şi acum, prin care mă ruga să-l salvez, că e muritor de foame. Asta era imediat după Revoluţie. Nu a trecut o lună şi Vadim Tudor era milionar. A cumpărat un C.A.P. întreg, apoi a scos ziarele «România Mare», «Politica», a făcut o fundaţie, a închiriat o vilă.

S-a umplut de bani. Din informaţiile pe care le-am avut noi atunci, probabil că primii bani i-a dat Securitatea. Noi am fost informaţi că Spiroiu, ministrul Apărării, expediase o circulară către toate unităţile militare din ţară să se aboneze la «România Mare»."