Un criminal nu poate rămâne decât un criminal

De la mine de acasă până pe strada Gheorghe Alexianu din Costineşti sunt 210 km. Am nevoie de 2 ore şi 30 de minute ca să vad dacă acea stradă există cu adevărat. Şi ea chiar există. Mi-e tare greu să explic celor din familia mea, din care parte a fost victimă a politicilor naziste, care au fost resorturile care i-au făcut pe cei de la Costineşti să pună la rang de cinste numele unui criminal de război.

Pentru cine nu ştie, Gheorghe Alexianu a fost un intelectual de înaltă clasă a perioadei interbelice. Profesor de drept constituţional al Universităţii din Cernăuţi, Alexianu e considerat, alături de Istrate Mircescu, părintele Constituţiei României din 1938. Poate ca un preambul a ceea ce urma să vină, în Constituţia din 1938 multe drepturi democratice au fost fie sever limitate, fie scoase cu totul fiind înlocuite cu un centralism autoritar de tip fascist italian (ex: nu putea fi numit ministru decât un cetăţean care era român de cel puţin 3 generaţii), care a dus România spre dezastru.

Poate şi din cauza faptului că prevederile constituţionale îl favorizau pe rege în mod explicit, Alexianu este promovat de suveran în funcţii administrative. În calitate de rezident regal al Sucevei, se remarcă doar prin faptul că aduce modificări la legislaţia antisemită promovată de guvernul Goga, „sfătuind” evreii din zona sa de administrare să se mute în maxim 2 săptămâni. Apogeul „talentelor sale” îl atinge în 1941, în momentul în care este numit de mareşalul Antonescu în funcţia de Guvernator al Transnistriei şi când are posibilitatea de a da dovada nebuniei şi urii sale...

Sub comanda sa directă au loc cele mai mari atrocităţi cunoscute de România modernă. Se organizează lagăre şi sunt organizate omoruri în masă. Vreo 35.000 de evrei din nordul Moldovei actuale (Dorohoi, Suceava, Gura Humorului, Rădăuţi etc.), toţi locuitori ai acestor meleaguri de zeci şi sute de ani, au fost deportaţi. Alături de ei au fost şi peste 24.000 de romi. Mai bine de jumătate din toţi cei ce au fost strămutaţi au murit de foame, epuizare sau ca urmare a abuzurilor la care au fost supuşi. În conformitate cu studiile realizare de Institutul Elie Wiesel, în Transnistria au fost lichidaţi între 115.000 şi 118.000 de evrei locali, între 105.000 şi 120.000 de evrei români şi 15.000 de romi români. Toţi au fost omorâţi sau au pierit din cauza condiţiilor de viaţă impuse în lagăre şi ghetouri construite şi gestionate de guvernatorul Alexianu.

Profesorul Alexianu este cel care a coordonat represaliile împotriva evreilor din Odessa, chiar dacă nu exista nicio dovadă că atacul împotriva garnizoanei româneşti ar fi fost înfăptuit de aceştia. 24.000 de evrei civili au fost împuşcaţi, spânzuraţi şi arşi de vii pe străzile oraşului aflat sub coordonare românească.

„Din stenograma şedinţei Consiliului de Miniştri din 13 noiembrie 1941:

«Dl. mareşal Antonescu, conducătorul statului: (…) Rolul diviziei a X-a la Odesa este acela pe care l-am pus: este un organ la dispoziţia administraţiei. Cu Evreii de la Odesa ceea ce s’a întâmplat s’a întâmplat; de acum înainte să se pună regulă. Represiunea a fost destul de severă?

Dl. prof. Gh. Alexianu, guvernatorul Transnistriei: A fost, domnule mareşal.

Dl. mareşal Ion Antonescu, conducătorul statului: Ce înţelegi prin „destul de severă”? Dv. sunteţi cam miloşi cu alţii, nu cu neamul românesc.

Dl. prof. Gh. Alexianu, guvernatorul Transnistriei: A fost foarte severă, domnule mareşal.

Dl. mareşal Ion Antonescu, conducătorul statului: Am spus să se împuşte câte 200 de Evrei pentru fiecare mort (respectiv 17 ofiţeri, 35 de soldaţi, 9 subofiţeri şi funcţionari civili români ucişi în urma unei explozii produse în clădirea Comandamentului Armatei Române din Odesa) şi 100 de Evrei pentru fiecare rănit. S’a făcut aşa?

Dl. prof. Gh. Alexianu, guvernatorul Transnistriei: Au fost împuşcaţi şi spânzuraţi pe străzile Odessei».“

În 2 zile, alţi 45.000 au fost deportaţi în lagărele construite de România în zona râului Bug. În câteva luni, sub pretextul nevoii de a pune capăt unei molime de tifos exantematic, şi aceştia şi-au găsit sfârşitul sub rafalele mitralierelor, grenadelor sau focului pus de soldaţii aflaţi sub comanda ilustrului conducător.

În ciuda incontestabilelor merite academice pe care profesorul Gheorghe Alexianu le are, pentru mine nu poate rămâne în istorie decât drept un criminal. Nimic, absolut nimic nu poate justifica omorul în masă, deportarea şi epurarea etnică. Iar dacă noi am ajuns să transformăm în eroi pe cei ce au comis astfel de atrocităţi, înseamnă că suntem mai bolnavi decât credem.

PS. Acest text este scris în contextul în care în data de 27 ianuarie comemorăm Ziua internaţională a Holocaustului. Despre Alexianu am decis să scriu în momentul în care am văzut că instanţa Vrancea a decis reabilitarea parţială a criminalului Alexianu, miza fiind vreo sută de hectare de teren pe care acesta le avea în proprietate înainte să fie condamnat şi executat ca un criminal de război. Nu doresc râul nimănui, însă un criminal nu poate rămâne decât un criminal!