Acesta, trecut deja prin această perioadă, acceptă şi încurajează permanent acest tip de comportament, deoarece îi permite să stăpânească, nu să conducă şi să se poziţioneze mult deasupra legilor care guvernează societatea românească.

Astfel, două condiţii de bază pentru a avansa în sistemul public şi a te menţine cât mai mult în interiorul lui sunt:

1.  Ca să reuşeşti să pătrunzi în sistem trebuie să fii umil. Să cureţi scame, să cari geanta şefului cel mare, să repeţi cu ochii mari şi blânzi da Şefu', sunteţi mare Şefu', vă iubim Şefu', sunteţi un geniu Şefu' şi alte propoziţii de genul, care trebuie să fie neapărat rostite de faţă cu alţii, atunci când şeful este atent şi poate apleca urechea la linguşelile tale. Trebuie neapărat să-i torni pe colegii care îl critică prin birouri sau pe la colţ pe şef, pentru a dovedi că eşti o persoană de încredere. Apoi trebuie să îi faci o serie de servicii personale, pentru că şeful este foarte ocupat cu muncă şi nu are timp să se ocupe întotdeauna de chestiunile personale. Aşa că umilul aleargă cu limba scoasă până la urechi să rezolve toate aceste probleme, fapt ce îl saltă şi mai mult în ochii şefului. Odată aplicat exerciţiul umilinţei şi cel al câştigării încrederii, umilul a câştigat cursa cu ceilalţi umili care nu au reuşit să se impună în faţa celui ce are pâinea şi cuţitul în mână. Apoi urmează pânda. Dacă şeful, care aplică aceleaşi tactici cu şefii lui, avanseză în funcţie sau pe scara socială, urmează promovarea omului de încredere, cel care îşi toarnă cel mai bine colegii şi care preaslăveşte calităţile umane ale individului numit şef. Apoi se trece la pasul următor.

2. Ca să te menţii în sistem trebuie să fii dur cu angajaţii şi umil cu şefii mai mari.

Umilul ajuns într-o funcţie de conducere se aşteaptă să fie imediat înconjurat de o şleahtă de umili mai mici care să-i aplice acelaşi tratament. Devine brusc atoate cunoscător şi le explică cu emfază tuturor celor dispuşi să-l asculte, adevăruri absolute. Explică teoria sacrificiului personal şi nu acceptă nici  un punct de vedere contradictoriu pentru că acum el e Şef. Că are două sau trei clase, că e un îngâmfat sau o cocotă deja nu mai contează. Acum e şef şi toate meritele i se cuvin de drept. Linguşelile, turnătoriile, “micile servicii personale” toate sunt parte din condiţia de şef în sistemul public din România.

Pe cealaltă parte umilul ajuns Şef, se poziţionează în raport cu ceilalţi Şefi, mai mari, care brusc se înmulţesc şi au pretenţii mai complicate. În afara periatului constant şi absolut necesar, dorinţele celor sus puşi devin mai nuanţate şi niciodată puţine. Dacă eşti sef la o instituţie cu bani mulţi trebuie să mulţumeşti pe toată lumea şi să ai grijă cum împarţi resursele căci rişti să intri în gura vreunui nesătul. Dacă instituţia e săracă trebuie să te ocupi de imaginea şefilor sau să le pui la dispoziţie resursele umane  necesare pentru a-i mulţumi. Oricum dacă ai ajuns acolo din postura de umil trebuie să fii cel puţin de două ori mai umil şi peste toate acestea să fii atent. Oricând se poate găsi altul mai umil ca tine care să promită că va face mai multe cadouri sau servicii decât tine.

Dacă reuşesti să îndeplineşti cele două condiţii ai toate şansele să rămâi veşnic în sistemul public. Vei mai fii schimbat din funcţie căci se rotesc partidele şi umilii la rândul lor, dar oricând vei avea un post călduţ şi bine plătit deoarece ai demonstrat că poţi fi aşa cum sistemul o cere: un umil de succes. (a se citi un umil de încredere)

Desigur nu toţi şefii şi sefuleţii sunt la fel. Şi nu  toţi angajaţii din sistemul public. Dar excepţiile sunt rare şi asta se poate vedea uşor în viaţa de zi cu zi. Toţi suntem conştienţi de mânăriile care se fac prin sistemul public, cu banii publici. Îi auzim zilnic pe USL-işi sau PDL-şti cum strigă hoţii şi aruncă cu documente incriminatoare prin media şi pe unde mai pot. Mulţi dintre noi am auzit sau am văzut cum diverse personaje sunt angajate sau promovate pe criterii care nu au nici o legătură cu calităţile profesionale pe care le au. După ce ajung acolo, brusc toate rudele capătă prin diverse instituţii locuri de muncă bine plătite. De 23 de ani sistemul public din România e o mare familie şi greu va putea fi reformat atât timp cât criteriul de bază penttru selecţie este cel al UMILINŢEI şi al favorurilor personale. Umilii nu vor comenta, nu vor avea curajul să se ia la trântă cu sistemul şi nici onoarea să refuze diverse cereri mai mult sau mai puţin legale.

Sunt oamenii potriviţi la locul potrivit şi reprezintă cu mândrie succesul incompetenţei în lupta cu profesionalismul, devenind încet, încet, garanţia celor care conduc destinele acestei ţări că nimeni şi nimic nu va putea să-i deranjeze şi să-i tragă la răspundere.

Am zis: