Am discutat cu Iana Matei despre cât de dificil este de schimbat mentalităţi şi  despre cum, ca în scenariul peliculei Dogville, de fapt, întreaga comunitate  abuzează victimele traficului de minori! De prea multe ori auzim ”dar ea vrea, e alegerea ei” ca blamare a victimei minore, ca scuză, pentru că noi, ca societate, nu facem decât să participăm, prin indiferenţă, la abuz! Asta aude de douăzeci de ani şi activista Iana Matei, dar refuză să se dea bătută. Vă invit să citiţi a doua parte a discuţiei cu cea care a rezistat două decenii în lupta cu traficul de persoane.

Dar cum a fost cu poliţistul, adică poţi poţi să-mi repovesteşti

- Mi-a spus un poliţist că-mi face mie reclamaţie că le ţin forţat. O ţii forţat pe fata aia, Dacă vrea să plece de ce n-o laşi să place. Asta vrea să facă ea. E dreptul ei. Şi eu i-am spus. Bine, şi dacă fata ta, nu la 13 ani, ca fata asta, dar la 18 vine şi îţi spune, tata, m-am hotărât. De mâine mă fac prostituată. Tu ce spui? Şi s-a schimbat la faţă, a lăsat capul în pământ şi a ridicat un umăr, nu a recunoscut că a greşit. Întotdeauna e mai simplu să spui ”aşa vrea ea” când e copilul altuia. 

- Dar spuneai că aici vezi din nou rolul educaţiei.

Nu învăţăm la şcoală - nu zic să învăţăm psihologie, dar poţi să le explici copiilor ce înseamnă a fi minor, că nu ai discernământ. Copiii sunt uşor de păcălit, ei cred totul. Şi măcar la Academia de Poliţie să vorbim depsre psihologie, că acolo au maturitatea necesară să înţeleagă. Psihologia victimei în general ca să înţeleagă poliţistul ăla. Dar când vorbeşti despre copii. Avem nişte măsuri pentru copiii din centrele de plasament care sunt din altă carte din măsurile pe care le luăm pentru proprii noştri copii, ca să-i protejăm. Pe standardele noi, un exemplu: trebuie să duc copilul la medic o dată pe lună şi să-i fac o fişă medicală. Asta în Australia se numeşte abuz. La noi se numeşte respectarea drepturilor al copilului. Am încercat, am discutat cu ei, măi, eu duc copilul la medic atunci când se simte rău. Ce mesaj îi transmit eu copilului când îl duc lună de lună la medic. Ceva e în neregulă cu tine, n-am aflat încă ce, dar stai liniştit că voi afla. Eşti defect!

- Tu cum îţi explici că în 20 de ani n-a mai apărut o organizaţie care să se ocupe de traficul de minori

- Este exact ce discutam mai devreme, este pentru că aceste standarde în baza cărira te licenţiezi ca organizaţie, eu dacă vreau să ofer servicii sociale, mă acreditez pe servicii sociale, după care, dacă vreau să lucrez cu copii, îmi trebuiesc nişte standarde ca să mă licenţiez, cele despre care îţi povesteam. Noi nu avem standarde pe minori, noi despre asta vorbim acum. În 2001 a apărut legea 678 legea antitrafic, în 2004 au apărut procedurile. Din 2004 noi nu am avut standarde pentru trafic de minori. Ministerul Muncii nu le-a produs. N-au vrut să le scoată. Şi atunci nu te poţi licenţia şi nu ai cum să funcţionezi fără o licenţă

- Şi voi cum aţi făcut?

- Noi am fost mai disperaţi pentru că lucram deja. Şi m-am uitat la standarde, există standarde pe rezidenţial, pentru centrele de plasament sunt acreditate pe rezidenţial şi acolo spune ce trebuie să faci să ai camera de anumite dimensiuni, să-i dai hrană, să îl trimiţi la şcoală şi mai au o categorie pentru copii în dificultate şi eu am spus că mă licenţiez pe rezidenţial copii în dificultate şi exact asta am făcut. Până anul trecut când au venit cei de la AJPIS, mâna ministerului muncii şi verifică şi te licenţiază, verifică standardele şi te licenţiază. Şi a venit o doamnă de la AJPIS atât de pornită pe mine pentru că pe toate materialele noastre noi avem victima traficului, statutul nostru pentru victimele traficului, să le ajutăm. Şi a venit pornită şi mi-a zis să şterg victima traficului de peste tot. ŞI asta a fost după cazul Caracal undeva în octombrie, deci a fost nebunia de pe cazul Caracal, s-a stins încetul cu încetul şi au luat ei hotărârea că, domnule, dacă există Iana Matei la Piteşti, înseamnă că avem victime ale traficului, dar dacă o închidem sau o revopsim nu mai avem victime ale traficului. Şi asta era ideea. Trebuia să şterg materialele mele de prezentare, prezentarea centrului, când vine o beneficiară îi dau o broşurică sau până ia hotărârea îi trimit broşurica. Şi trebuia să fie pe acele materiale ”copil în dificulate” şi eu am pus copil în dificultate/ victimă a traficului pentru că eu asta fac şi nu am vrut să dau înapoi şi s-a ajuns la discuţii da, de ce e victimă a traficului. Pentru că e copil în dificultate. Nu nu e adevărat, îmi spunea doamna de la AJPIS. Bun, definiţi-mi victima traficului, de ce  nu e ea copil în dificultate, sau daţi-mi exemplu de copil în dificultate. A... păi copilul în dificultate poate să fie, zice, să zicem, copii ai căror părinţi sunt plecaţi peste hotare să lucreze şi ei sunt lăsaţi în grija familei extinse. Bun, zic, aici se încadrează şi victima care e separată temporar de părinţi. Nu, nu este acelaşi lucru. Au ele nişte probleme, dar nu e acelaşi lucru. Că nu voiau ei. Şi atunci m-am mobilizat puţin, am scris standardele pe trafic de minori şi am început să le circulăm. Am sunat la ministerul muncii şi am spus, bine, voi nu le scrieţi, uite le-am scris eu, uitaţi-vă peste ele. S-au uitat peste ele, au mai adăugat ei. Mai sunt în Bucureşti, cred că este Monica Bossef care are o organizaţie Usă Deschisă şi care lucrează cu victimele traficului şi cu minori din când în când pentru că politiştii au nevoie să ducă fetele undeva peste noapte până la audiază procurorul, de exemplu. Şi le aduc la Monica şi cu ea vorbim aceeaşi limbă. Ne-am dus acolo cu Centrul de Resurse Juridice şi nişte tineri experţi pe comunicare media online. Dar am început această discuţie pentru că dacă o lăsam la latitudinea guvernului...

Dar la nivel de declaraţii toţi spun că sunt preocupaţi?

Toţi spun, traficul este prioritar pentru noi. Bun, arată-mi ce măsuri ai luat, arată-mi bugetul. Nu există, dar pe hârtie suntem foarte interesaţi, vrem, combatem crima organiazată, fetele ... vai, săracele, îşi rup hainele de pe ei de mila fetelor şi când te duci cu un caz concret nu există soluţii. Şi este o ipocrizie că mă îmbolnăveşte fizic, de asta şi stau în colţişorul meu şi lucrez cu fetele mele şi când e nevoie da, mergem şi facem scandal că ne trebuie standarde. L-am întrebat pe cele de la protecţia copilului... DGASPC-urile sunt... doamne... the main pool ca să recrutezi. De acolo se iau fetele. Şi iarăşi suntem ipocriţi pentru că spunem ”îi place acolo” sau ”las-o” sau ... fetele astea nu cunosc dragostea. Noi suntem fiinţe sociale. Venim pe lume cu nevoia de a fi iubiţi şi validaţi. Aceşti copii n-au primit aşa ceva. N-au primit în familie, n-au primit în DGASPC-urile lor şi de aceea sunt uşor de manipulat şi de introdus în domeniul ăsta. Ştii, că nimeni nu vrea să fie exploatat. Lor nu li se pare că sunt exploatate. Lor li se pare că sunt validate pentru că acel bărbat le-a spus ”te iubesc”, iar sexul face dovada dragostei.

- Înţeleg că instituţiile statului nu sunt neapărat un sprijin. Dar biserica, biserica ortodoxă majoritară, ce atitudine a avut în relaţia cu acţiunile întreprinse de voi? V-a ajutat, a arătat o atitudine înţelegătoare şi îngăduitoare faţă de aceste copile?

Biserica m-a sunat o singură dată să intervin când a fost o tentativă de legalizare a prostituţiei în parlament. Atât. În general, fetele vor să se spovedească atunci când vin la noi. Bineînţeles că sunt judecate ca păcătoase şi trebuie să postească să-şi capete iertarea, dar le sunt date tot felul de "cazne" ca să-i demonstreze lui Dumnezeu că le pare rău.

- Ai avut fete care au supravieţuit şi apoi s-au întors?

- Alături de mine să lupte nu. Chiar nu. A fost la un moment dat o singură fată care a acceptat prin telefon să spună varianta ei şi mi-am jurat că nu mai rog pe nimeni să facă lucrul ăsta pentru că eram într-un studio jurnalistul a luat-o foarte dur, era ca într-un ring de box, că ai zis prima oară că nu ştiu cine ţi-a dat nişte pantofi ai nevestei, deci tu ştiai că ăla e însurat că erau papucii nevestei. Ea spusese că i-a dat o pereche de papuci şi ulterior a aflat că erau papucii nevestei asta a spus-o clar. Dar nişte porcării din astea, el n-a văzut declaraţia ei. El n-a înţeles că ea a fost victima că vinovaţii au fost condamnaţi pentru trafic de persoane, dar nu era suficient de bună explicaţia pentru el, el a vrut să o facă pe ea să se simtă vinovată pentru ce i s-a întâmplat. Şi din momentul acela am zis... nu contează. I-am cerut scurze, am sunat-o. Şi ştii, aia m-a durut şi mai tare, faptul că ea nu a fost prăbuşită emoţional că i-a făcut chestia asta, era atât de obişinuită cu tratamentul încât i s-a părut normal. A zis, nu-i nimic, m-am obişnuit. 

- Deci ele se expun foarte tare dacă îndrăznesc să comenteze?

- Da...

- Bine, nu ştiu cât e zona ta de expertiză, dar sunt curioasă de ţările de destinaţie. Ştiam diferite modele de reglementare. 

- Ne ducem cu discuţia într-o zonă care nu e expertiza mea pentru că traficul de persoane nu are legătură sexul, are în primul rând legătură cu crima organizată cu venituri foarte mari şi exploatare. Pe delată parte însă că sunt femei care lucrează. Ce vor ele să facă aia fac. Am ieşit pe stradă şi am vorbit cu ele. Am găsit o femeie de vreo 50 şi ceva de ani şi îmi spunea de pe vremea lui Ceuşescu lucra şi că ea aşa şi-a crescut copiii şi i-a trimis la şcoală. Nu ştiu dacă nu avea ce să facă. Ele sunt victime, dar sunt victimele noastre, ele societăţii şi ale lipsei de măsuri. Şi dacă ea ajunge să creadă că e singura muncă pe care o poate face asta o va face fie că legalizăm, fie că abolim prostituţia. Deci încă o dată, n-are nicio legătură ce măsuri luăm noi în domeniul ăsta, industrie sexuală, prostituţie. Măsurile ar trebui luate în educaţie. De exemplu pe modelul suedez ei pedepsesc clienţii, că dacă nu ai cerere nu ai ofertă. Îi pedepsesc, le dau amendă şi îi trimit la cursuri. Întrebare, de ce nu educi şi fetele? Şi vorbim despre Suedia, nu vorbim de România. 

- Din câte ştiu tot ce se strânge de la amenzi se duce pe programe

- Eu vorbesc despre fete care stau pe stradă. Ele au ajuns să crează că singurul mod în care pot câştiga bani este aesta şi ajung să creadă pentru că nu au educaţie. Explică-mi câte clase şi câţi bani ar putea face anagajându-se undeva cu educaţia pe care o au. Ajung la o vârstă. Fetele cu care lucrez eu pleacă de la şcoală în clasa a doua, a treria, pe acolo sunt. Se duc la şcoală că trebuie, e obligatorie şi ajung în clasa a treia la nişte ecuaţii la matematică de stau eu câte cinci minute la fiecare să le înţeleg şi să pot să le explic copiilor. Eu mă ocup, mă chinui, le explic. Vecina mea, de pildă, nu ştiu dacă are patru clase, n-are cum să le explice copiilor. Şi n-are nici bani să-i trimită la meditaţii aşa cum fac alţi părinţi. Copilul se lasă de şcoală pentru că mesajul este în fiecare zi, ceas de ceas, mesajul este: eşti un prost, nimic nu înţelegi. Şi atunci copilul stă acasă, se duce cu vaca pe câmp, o ajută pe mama, îl scoate pe tata din încurcătură şi ajunge la o vârstă când părinţii zic, dar tu nu aduci nimic în casă şi atunci copilul se scarpină în cap şi zice, da m-oi face şi eu traficant, că se fac bani frumoşi. Sau dacă e fată, uite, am văzut-o eu pe a lui cutărică, stă în colţul străzii, ia uite ce de bani face, fumează ţigări scumpe. Hai să fac şi eu asta.

Dar autorităţile unde sunt?

Eu i-am întrebat pe cei de la DGASPC când îmi ţineau ei mie prelegeri despre moralitatea acestor fete, era o doamnă care îmi explica citind horârea judecătoarească a unei copile de 14 ani... vai doamnă, mie nu mi-e foarte clar că ea a fost abuzată. Doamna era asistent social la DGASPC ş spunea mie nu mise pare clar că a fost abuzată. Eu pot să înţeleg din declaraţia şi sumarul declaraţiei făcut de judecător sau procuror pot să înţeleg că a participat de bună voie. Şi atunci eu am făcut o criză de nervi şi am spus: tu sigur lucrezi la DGASPC, adică un copil de 14 ani  a participat în mod voluntar? Şi-a dat seama de măgăria pe care a făcut-o şi am întrebat atunci că erau trei, chiar patru, le-am întrebat, spuneţi-mi un program derulat în comunităţile vulnerabile din judeţul Argeş, Ce programe aveţi, de prevenire, de after shcool, un program care se adresează zonelor vulnerabile. Şi răspunsul a venit în felul următor. Nu a zis, nu avem nici unul, ştii, ceva gen ne pare rău. De pe o poziţie de şef m-a trosnit aşa: nici unul, dacă mai comentam ceva mă şi plesnea.  Cum am avut îndrăzneala, că nu e de datoria lor să facă aşa ceva. Pe acolo pe undeva poziţiona răspunsul. Nici unul, ce aberaţie... deci asta e atitudinea. Şi atunci copilele acelea din comunităţile vulnerabile rome sau nerome asta vor face. Pentru că dacă încep de la 12, 13 ani îţi dai seama când ajunge la 18 ani are vechime în câmpul muncii, nu are altă variantă, nu are altă perspectivă, asta i se pare normal să facă, nici nu îndrăzneşte, nu are curajul să încerce altceva, pentru că toată lumea îi spune că e proastă şi îşi acceptă soartă cu mult curaj cu fruntea sus şi asta face ca să supravieţuiască ea, copiii ei, că, normal, rămân însărcinate, fac şi copii şi la rândul lor şi copiii lor.  Aveam puştoaică de 13 ani la dej. Poliţista, mamă fiind la rândul ei, îmi spune, doamnă asta mică are 13 ani, dar de o săprămână a venit cu soră-sa de 10 ani. Şi stăteau pe marginea străzii şi făceau bani. Şi îi spun sunaţi la Protecţia Copilului. Şi asta e altă chestie. Numai ei au această putere ”dumnezeiască” . Eu am scos copil din situaţie de trafic. A fost traficată şi stătea cu copil de 4 luni şi stătea într-un grajd. Am scos-o am adus-o la noi la 3 noaptea şi am avut scandal că trebuia să anunţa Protecţia Copilului, la 3 noaptea nu răspundea nimeni. Şi ce dacă, trebuia s-o laşi acolo. Şi ei sunt dumnezeii copiilor din România. Nu poţi să te duci în instanţă decât prin DGASPC şi dacă muşchiul lui consideră că e caz de instanţă se duce, dacă nu, pa! Deci în cazul acesta am sunat la DGASPC de 10 ori. Sun eu şi întreb: da, zice, da de unde să ştiu că stau două copile pe marginea străzii şi se prostituează, de unde să ştiu? Că nu m-a sezisat nimeni? Uite, n-am vurt să agravez, vă sezisez eu în momentul acesta. Zice: sigur sunt de etnie romă. Zic, da. Şi ce eu sunt nebună să mă duc în comunitate? Ce vreţi să mă duc acolo să mă ia ăia să mă alerge cu furca? Cultura lor, treaba lor!

- Crezi că dacă Alexandra era de etnie romă era acelaşi gen de empatie faţă de caz?

- Nu, nu cred. Nu cred pentru că, da, nu ştiu, a fost răpită... dar nu cred totuşi. Să fim serioşi. Nici la Alexandra n-ar fi fost aşa dacă nu făcea Cumpănaşu scandal. 


Continuare în partea a III-a