Comentarii şi sugestii în jurul unui CV dat de mine ca exemplu într-un articol: „Este un executant, nu văd un «achiever». Companiile au nevoie şi de oameni cu idei, entuziasm, pasiune, deschişi, nu doar de executanţi (care pot executa nişte funcţii, mai mult sau mai puţin bine). Evident că asta caută cei care recrutează. Omenirea avansează datorită acestui gen de oameni. În UK, cel puţin, asta se caută şi oricine este sfătuit cum să îşi scrie un CV care să demonstreze (sublinierea GB) asta. Este primul lucru la care se uită. Toată lumea poate învăţa să execute ceva, dar nu toţi au capacitatea de a fi creatori. Este o diferenţă majoră între a fi «seeker» şi doar un «follower».“

Da, foarte frumos spus, aşa este, numai că eu nu ştiu cum se depistează un astfel de achiever dintr-un CV, şi nu ştiu nici miile de angajatori cu care am tot stat de vorbă despre CV-uri în cei 30 de ani de când fac asta zi de zi. Nici nu i-am văzut preocupaţi de separarea CV-urilor de seekeri din marea masă a celor de followeri. Nu pentru că nu le-ar prinde bine o astfel de separare, ci pentru că ştiu şi angajatorii, ca şi mine, că nu vor putea face asta, chiar dacă ar încerca. Şi, apoi, nu e momentul, acestea sunt lucruri de făcut la interviu, nu acum. Angajatorii pe care îi ştiu eu vor să vadă în CV ce ai făcut, nu cum eşti sau ce crezi tu despre tine: ce şcoală ai urmat, ce ai lucrat, în ce fel de companie, cât de mare şi de serioasă, ce joburi şi ce activităţi ai avut, unde ai fost în ierarhia firmei, câţi oameni ai avut în subordine. Acestea sunt informaţiile pe baza cărora cineva decide dacă te cheamă sau nu la interviu, nu cele despre cum crezi că eşti sau ce ai în suflet.

Sigur că recrutorul şi angajatorul îşi fac o reprezentare despre ce fel de om eşti, nici nu se poate altfel. Însă şi-o fac pe baza propriei lor experienţe, a modelelor cu care lucrează, a stereotipurilor, a mediilor în care se învârt şi prin care au trecut, a contextului, a întâmplărilor cu situaţii similare din trecut. Or, să-ţi imaginezi tu că prin câteva trucuri infantile găsite pe Internet sau cumpărate cu câţiva Euro prin corespondenţă de la vreun consultant poţi influenţa un asemenea angrenaj, şi să-l faci pe un angajator care a văzut multe la viaţa lui să creadă ce vrei tu, nu e doar iluzoriu, ci şi hazliu, de cele mai multe ori. Iar cel care râde e angajatorul care a văzut multe din astea la viaţa lui.

Am spus-o de câte ori am avut ocazia: nu-i subestimaţi şi nu-i luaţi de proşti pe angajatori şi pe recrutori! Până şi celor mai neatenţi le sar în ochi aceste trucuri menite să facă din tine un seeker şi un achiever, când din tot restul ei au dedus altceva. Iar când văd asta râd...

Ca să reformulez, nu poţi transmite printr-un CV mai mult decât imaginea dată cititorului de înşiruirea impersonală, seacă, needulcorată, de lucruri concrete, tangibile, cuantificabile şi localizabile cu adresa şi data pe care le-ai făcut în viaţă. Acestea sunt singurele credibile, fiindcă nimeni nu poate lua în serios, în acest moment, ce crezi tu despre tine, ci doar ce ai făcut. Eu nu am auzit să existe vreo formulă sau vreo tehnică prin care cineva să reuşească să obţină mai mult de atât. Dar să piardă şi să facă o impresie proastă, da, forţând lucrurile încercând să-l influenţezi copilăreşte pe interlocutor. Plus toate celelalte „metode“ consacrate de compromitere: neglijenţa în redactare, superficialitate, lipsa de logică în alegerea informaţiilor de pus în CV, incoerenţa, amestecarea lucrurilor mari cu cele mici, greşelile de limbă, şi altele, pe care toată lumea le ştie...