Taxa Oxigen a murit înainte să se nască. Firea renunţă la vinieta antipoluare

Taxa Oxigen a murit înainte să se nască. Firea renunţă la vinieta antipoluare

Gabriela Firea renunţă la taxa Oxigen FOTO: Facebook

Primarul Capitalei Gabriela Firea a făcut un pas înapoi şi a anunţat, ieri, că renunţă la vinieta antipoluare, aşa-numita taxă Oxigen.

Ştiri pe aceeaşi temă

Primarul general precizat că a luat această decizie după „valul uriaş de respingere” pe care l-a constatat după consultarea publică pe care a făcut-o pe Facebook. „Decizia este, chiar dacă cu sufletul neîmpăcat: renunţ la vinieta antipoluare pentru că trebuie să-i ascult pe toţi cetăţenii. (…) Ea  se va transforma într-o hotărâre CGMB în luna martie. Renunţ la vinieta antipoluare pentru că trebuie să-i ascult pe toţi bucureştenii. Voi veni cu un proiect de anulare, dar nu înseamnă că abandonăm lupta. Ne vom intensifica presiunea legitimă asupra Guvernului pentru centura ocolitoare a Capitalei”, a adăugat primarul general Gabriela Firea.
 
Gabriela Firea a anunţat că a primit peste 5.000 de mailuri şi peste 60.000 de comentarii, 90 la sută dintre ele împotriva taxei care ar fi costat între 5 şi 15 lei pe zi, în funcţie de norma de poluare a maşinii şi care ar fi interzis cu totul în zona centrală a Capitalei autoturismele non-Euro, Euro 1 şi Euro 2. De asemenea au fost depuse peste 1.500 de petiţii scrise la primărie şi că există alte 430 de plângeri prealabile de la persoane fizice şi juridice.
 

Contestarea legalităţii

 
Cu ceva timp în urmă, legalitatea taxei Oxigen a fost pusă la îndoială de reprezentanţi ai societăţii civile. Concret, APADOR-CH a susţinut că taxa Oxigen a fost introdusă fără să fie solicitat în prealabil avizul Poliţiei Rutiere. „Privind Codul rutier, orice măsură de restricţie a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi organizarea circulaţiei pentru localităţile urbane se dispun de către administratorul drumului/autorităţile administraţiei publice locale numai cu avizul poliţiei rutiere. (…) Atât IGPR, cât şi DGPMB au răspuns că nu li s-a solicitat şi nici nu au emis aviz pentru proiectul Hotărârii nr. 539/2019, privind taxa Oxigen”, susţinea asociaţia într-un comunicat.
 
Renunţ la vinieta antipoluare pentru că trebuie să-i ascult pe toţi bucureştenii
Gabriela Firea
primarul Capitalei
 
 

Taxa auto nu revine în acest an

 
În acest context, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe a reafirmat că Executivul nu ia în calcul introducerea unei noi taxe auto în acest an, „dar în viitor vom vedea ce vom face, după o consultare publică cu societatea civilă şi corespondenţa cu Comisia Europeană”. 
 
„S-a tot discutat de taxa auto, de impozit. Am mai declarat că pentru acest an, Guvernul României nu ia în calcul acest lucru. Toate taxele introduse din 2007 până astăzi n-au fost tocmai cuşer. Eu cred că astăzi soluţia în România este electricul şi transportul public în comun. Şi eu sunt rezident în Bucureşti de vreo opt ani de zile, navetist Iaşi - Bucureşti, şi spun că transportul public în comun mi s-ar părea cea mai eficientă şi relaxantă modalitate (de călătorie, n.r.)”, a afirmat Alexe.
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: