Performanţa sportivă a Simonei Halep este comparabilă cu cea a Nadiei Comăneci de la Olimpiada din 1976.

După venirea în ţară cu mult râvnitul trofeu şi primirea entuziastă de la Stadionul Naţional, Simona a avut ocazia să vadă că munca ei de o viaţă este apreciată şi onorată de către compatrioţi. Eforturile făcute de la 5 ani pe terenul de tenis, renunţarea la jocurile şi bucuriile copilăriei au fost acum răsplătite din plin. Eforturile (financiare ale) părinţilor sunt acum încununate de succes, banii cheltuiţi de-a lungul acestor două decenii dovedindu-se o investiţie nepreţuită.

Huiduielile din timpul alocuţiunii primarului capitalei au confirmat simpatia şi capitalul de imagine deţinute de sportiva noastră. Oamenii au vrut să dezaprecieze politicianismul, încercarea de a prelua din capitalul simbolic, amatorismul, corupţia şi superficialitatea. Nu au fost de acord cu încercarea de alăturare de un sportiv pentru care nici primarul capitalei, nici nimeni altcineva dintre oficialităţile sau instituţiile statului român nu au făcut niciodată absolut nimic. Este absolut imoral ca, după ce ai considerat că tenisul este o afacere privată, a copiilor şi părinţilor bogaţi, să vii şi să te afişezi alături de o campioană mondială.

Al treilea eveniment ce are în centru pe Simona Halep este imaginea din Charlie Hebdo. Sub titlul „o româncă câştigă Roland Garros“ caricatura prezintă un sportiv ce ridică trofeul deasupra capului şi spune „Fier vechi! Fier vechi!“

Multă lume s-a supărat şi s-a considerat ofensată de acest desen. Ba chiar, aflu din ziarul Adevărul de azi că cineva a depus o plângere împotriva ziarului.

Părerea mea este mai nuanţată şi ia în considerare contextul. Trebuie bine subliniat că ziarul este satiric, adică urmăreşte să îmbunătăţească moravurile pe baza luării lor peste picior. Charlie Hebdo pune la lucru celebra propoziţie, veche de la latini, „ridendo castigat mores“ („râzând, să îndreptăm moravurile“).

Ce ştiu francezii despre români? Că sunt, în marea lor majoritate, săraci, deşi trăiesc într-o ţară bogată, că vin în Franţa la cerşit sau după ocupaţii ignobile; unele din acestea sunt colectarea de ziare vechi, haine, electronice, ba chiar fier vechi.

Charlie Hebdo dă dovadă încă o dată că-şi respectă blazonul, că militează constant pentru îndreptarea moravurilor.

În plus, trebuie bine subliniat un aspect simbolic: deşi textul vorbeşte despre „o româncă“ ce a câştigat celebrul turneu, imaginea arată un sportiv, un bărbat. Aşadar, caricatura nu este despre campioana noastră, ci despre un român în genere, un român care vede trofeul ca pe ceva numai bun de valorificat. Cum nici Ilie Năstase (câştigător al trofeului în 1973), nici Virginia Ruzici (în 1978), nici Simona Halep nu au avut/nu au/nu vor avea intenţia de a-şi valorifica trofeul din argint (acest fapt este chiar imposibil: trofeul original - cel ridicat de ea la final - rămâne permanent la organizatori; sportivii primesc o copie (văzută de noi la Stadionul Naţional)) este clar că poza are nevoie să fie interpretată altfel.

În fine, un alt argument vine dinspre verbul folosit în text: „remporter“ înseamnă nu numai „a câştiga“, „a obţine“, ci şi „a lua“, „a ridica“. Aşadar, „ româncă ia trofeul“ poate însemna şi „o româncă fură trofeul“. Desigur, figurat; am văzut cu toţii lupta de pe teren.

O româncă ia trofeul, în sensul că fură trofeul, este exact felul cum văd francezii finalul poveştii. Or, cel care fură un trofeu este complet îndreptăţit să vrea să-l valorifice.

Charlie Hebdo dă dovadă încă o dată că-şi respectă blazonul, că militează constant pentru îndreptarea moravurilor. Mesajul este acesta: „dragi francezi, încetaţi să-i consideraţi hoţi pe români, căci iată ce campioană minunată a dat România în acest an la Roland Garros!“.