„Ruşinea“ de a fi ţăran

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă aş pune întrebarea „ce înseamnă să fii ţăran“, sunt cât se poate de sigur că aş primi un munte de răspunsuri încadrabile în două categorii.

Pe de o parte, s-ar idealiza viaţa la ţară - aş primi imagini şi idei despre satul românesc, multe dintre ele mai degrabă fanteziste decât reale, şi aş putea foarte uşor să deduc că întoarcerea la sat e ultima noastră soluţie pentru a ne salva de noi înşine. De partea cealaltă, aş primi răspunsuri peiorative, din seria celor care transformă un cuvânt într-o insultă, în care ţăran înseamnă o formă de viaţă primitivă, lipsită de înţelegerea lumii în complexitatea ei, şi agresiv strigată în formula „băi, ţărane“. E simplu de înţeles că niciuna dintre variante nu este corectă şi nici nu ne face cinste în mod special.

Viaţa la ţară este dificilă, departe de spaţiul idilic pe care ni-l închipuim cu ajutorul unor scrieri romantice. Deseori se reduce la efort fizic constant, la spaţii unidimensionale marcate de singura activitate cu care este asociat ruralul nostru, agricultura. În realitate, am părăsit satul românesc, pierdut printre miile de hectare de culturi monotone, captiv marilor exploatări agricole sau uitatelor de lume păşuni comunale şi lipsit de orice altă soluţie decât migraţia sau sărăcia. Satul românesc nu poate să ne salveze, el trebuie salvat de către noi pentru a ne oferi noi înşine o şansă la o viaţă mai bună.

România nu are în formula actuală ce să ofere satului românesc şi zonei rurale pentru a o face atractivă. E nevoie de o construcţie aplicată şi permanentă de reţele. Satele trebuie conectate cât se poate de rapid la reţeaua naţională de educaţie şi sănătate, la infrastructura de transport şi de utilităţi obişnuite zonei rurale. Fără un plan naţional coerent, nu poţi spera să construieşti o lume funcţională în ruralul românesc. Oamenii vor continua să migreze la oraş, nimeni nu îşi va dori să se întoarcă să trăiască în comunităţi mici şi active pentru simplul fapt că ele nu există. Vom reduce totul la exotismul unor finaluri de săptămână în care ne vom închipui că redescoperim natura, aerul curat şi tradiţiile pe care nimeni nu mai poate să le cultive.

Din aceste motive avem, poate, şi un dispreţ manifestat faţă de ideea de ţăran. De parcă viaţa la oraş ar fi în sine o dovadă a reuşitei. Este fără îndoială o pervertire nefericită a eşecurilor noastre. Pentru că încă refuzăm să înţelegem avantajele pe care ni le-ar oferi o viaţă mai liniştită şi mai tihnită în zone calme şi luminoase. Doar că în realitate ele nu există sau, acolo unde mai există, sunt foarte vulnerabile şi nici nu facem vreun efort pentru a le construi folosind modelele lumii moderne şi tradiţiile a căror dispariţie o regretăm cei mai mulţi dintre noi. Sunt convins că aţi fi foarte mulţumiţi să vă cunoaşteţi şi să vă salutaţi vecinii, să scăpaţi de claxoane şi de gaze, să aveţi loc pentru o grădină în care să vă relaxaţi sau să vă cultivaţi măcar o simbolică parte a alimentelor pe care le consumaţi. Şi în acelaşi timp să aveţi acces la reţeaua naţională de transport, educaţie şi sănătate. Suntem încă departe, dar e nevoie să facem aceşti paşi astăzi pentru a putea spera că mâine vom avea bucuria de a alege între o viaţă liniştită în mijlocul naturii sau una extrem de activă în centrul oraşului. Oricare ar fi alegerea, cea mai bună situaţie ar fi să avem de unde alege între oraşe funcţionale şi sate moderne, pornind de la prezumţia că cele două medii de viaţă sunte legate între ele, comunică şi asigură minimul decent al serviciilor publice.

Există, de altfel, deja oameni care trăiesc între cele două lumi, muncesc în oraş şi s-au mutat la ţară, în general în apropierea marilor aglomerări urbane. La început căutau mai mult spaţiu pentru copii, o curte şi ceva linişte. Conectarea primitivă a satelor la reţelele de transport, apă, gaze şi canalizare i-a făcut pe mulţi să se întrebe dacă totuşi merită efortul navetei la serviciu, la şcoli mai bune din oraş pentru copii. Unii s-au adaptat, alţii îşi caută încă locul.

Remarcabilă însă în această migraţie inversă este pentru din ce în ce mai mulţi oameni descoperirea beneficiilor spaţiului rural şi dorinţa de învăţare. Am parcurs unul dintre cele mai importante grupuri de Facebook cu orăşeni mutaţi la ţară şi am citit cu bucurie despre cei care au început să cultive legume pe mici suprafeţe, să indentifice plante medicinale, să recondiţioneze case tradiţionale, să producă gemuri şi dulceţuri bio. 

Paradoxul este că, atât patrimonial, cât şi material, o mare parte a resurselor noastre identitare şi economice se află la ţară, în rural. 

Dacă noi, cei deveniţi, educaţi sau născuţi orăşeni, ne-am depăşi complexul acesta al ţăranului ca imagine a sărăciei, am putea începe să construim adevărate punţi între urban şi rural. Această legătură va fi funcţională doar dacă vom porni de la realităţile vieţii de azi şi nu de la idealismele sau complexele care ne distorsionează lectura şi vieţuirea ruralului.

În final, în amintirea familiilor noastre care au toate rădăcini adânci în satul românesc şi în cultura sa, m-aş bucura dacă am reuşi să fim cu toţii din când în când nişte ţărani cu mult bun-simţ. Ar însemna că ne-am simţi mai bine cu noi înşine şi că am recuperat cu adevărat moştenirea pe care am primit-o de la părinţii şi bunicii noştri.

Tema noului rural nu este doar una românească şi nici de dată recentă. Toată Europa este preocupată de viitorul acestui spaţiu, iar criza sanitară prin care trecem a arătat că e nevoie de bani dedicaţi şi de programe susţinute pentru investiţii masive în zonele rurale, spaţiu al libertăţii şi al hranei noastre. 

Am invitat-o mâine într-o dezbatere publică despre această temă pe preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, alături de alţi decidenţi europeni, pentru a găsi soluţii şi indentifica banii necesari reinventării satului. Ne puteţi urmări AICI.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite