„Istoria italienilor”, cartea iscălită de Giuliano Procacci în 1969, publicată la Editura politică în 1975, reliefează rolul radioului în consolidarea regimului fascist în Italia:

„Din simplu guvern, fascismul s-a transformat tot mai mult în regim, un regim al cărui zeu era «ducele», «cel ce avea întotdeauna dreptate» şi al cărui profet era radioul. Acest nou şi puternic mijloc de comunicare contribuia, într-adevăr, într-un mod hotărâtor la formarea şi modelarea opiniei publice, mai ales într-o ţară în care tirajul ziarelor era încă destul de limitat. Nu degeaba după ce a creat în 1927 un organ de stat pentru transmisiunile radiofonice, guvernul fascist s-a grăbit să-l pună sub controlul său special. Prin intermediul radioului, italienii erau zilnic informaţi despre succesele Italiei fasciste (...)“.

În Germania, ţară alfabetizată, radioul a fost exploatat pentru seducerea maselor prin vocea cunoscută, familiară, chiar dacă răcnită. Gândindu-ne că şi Roosvelt a apelat la puterea de convingere a vocii (a se vedea rubrica sa „La gura sobei”) dibuim că spre deosebire de scris radioul făcea mult mai familiar pe autorul textului, decât textul iscălit într-un ziar.

Fascismul, dar şi bolşevismul s-au folosit de radio pentru imbecilizarea maselor deoarece radioul avea următoarele avantaje:

1) Pătrundea şi în locuri greu accesibile presei.
2) Se adresa şi maselor analfabete, care nu ştiau să citească, dar ştiau să audă.
3) Nu presupunea verifcarea prin privire, gen „Am văzut cu ochii mei!”

După Război, televiziunea a înlocuit radioul. De ce n-a avut şi ea un rol social-politic asemănător radioului? Foarte simplu. Radioul a ajutat dictaturile dintre războaie ca instituţie de stat. Radioului de stat, deţinut de Putere, nu i se contrapuneau zecile, dacă nu sutele de radiouri  particulare. Când regimul sovietic a pus la lucru televiziunea, ca televiziune de stat, era prea târziu. Între timp, masele se alfabetizaseră.

Şi încă ceva. Am impresia că televiziunea n-a reuşit să apropie pe politician de popor ca radioul. Vocea, dacă e caldă, prietenoasă, poate, în absenţa figurii, să seducă mult mai tare decât imaginea, cultivată de televiziune şi care exclude concentrarea pe o singură dimensiune.

Televiziunea a luat locul radioului în Marea manipulare. Ba chiar cu mai mare eficienţă. De ce? Pentru  că televiziunea se adresează unor mase alfabetizate. Şi în cazul acestora, manipularea prin imagine e mult mai convingătoare decât cea prin cuvânt.