Nemaipomenitele mele isprăvi în căutarea Contelui de Monte Cristo

0
0

Pentru reportajul satiric din Belgia, în pregătire la  revista „Historia“, Cea mai rentabilă Înfrîngere din Istorie: Waterloo, citesc, printre altele, cumpărată de pe Internet, prin descărcare, cartea lui Jacques Olivier Boudon, „Napoléon et le dernière campagne. Les Cent-Jours. 1815“, tipărită de Armand Colin în 2015, editură care a produs şi varianta electronică.

Prima parte, dedicată atmosferei de pe Elba, se ocupă de corespondenţa dintre Napoleon, exilat pe Elba, şi fidelii săi din Franţa:

„Napoleon primeşte de asemenea vizitatori, curioşi de a-l vedea pe fostul Stăpîn al Europei. Printre ei se strecoară fideli purtători de mesaje de pe continent, sau care pleacă spre Franţa cu o scrisoare de la Napoleon.

Aceşti oameni sînt supravegheaţi îndeaproape; e ceea ce-l costă pe Edmond Dantes, eroul romanului Contele de Monte Cristo al lui Alexandre Dumas, închiderea la Chateau d'If“.

Am citit romanul lui Alexandre Dumas de mai multe ori. În copilărie şi adolescenţă în ipostaza de cititor lovit de patima lecturii. Acum, după călătoria la Memorialul 1815 din Belgia, mă preocupă Waterloo şi, prin contagiune, revenirea de pe Elba.

Scrierea franţuzului mă avertizează c-ar trebui să recitesc „Contele de Monte Cristo“, fie şi măcar în partea de început, cea despre arestarea lui Edmond Dantes în urma denunţului c-ar fi agent bonapartist.

Sunt convins că am în bibliotecă, în varianta tipărită, „Contele de Monte Cristo“.

Literaturii franceze i-am acordat mai multe rafturi în colţul dinspre uşă al uneia dintre camerele apartamentului meu. Cărţile au fost orânduite de sus în jos după criteriul cronologic. Din acest punct de vedere, Contele ar trebui să fie pe raftul doi sau trei de sus în jos, un pic mai jos decât Balzac. Dau de Balzac, dau şi de Zola, venit cronologic după Alexandre Dumas, dau chiar şi de-un roman al prozatorului, dar Contele lipseşte.

Îmi amintesc de un folder despre care n-am habar cum am ajuns în posesia lui cu sute de cărţi, format Rich Text, plasat pe unul dintre calculatoare. La un moment dat, pentru a le pune şi pe Ipad, am trecut la PDF-izarea lor. Nu mai ţin minte dacă am ajuns cumva şi la Alexandre Dumas.

Mă duc glonţ la folderul cu pricina. Găsesc Contele, volumul unu, chiar pe Ipad. Repet, am citit Contele de mai multe ori. De fiecare dată ca un trăitor secret de telenovelă şi nu ca istoric. Primele capitole, cele despre sosirea Faraonului în portul Marsilia şi despre arestarea lui Edmond Dantes, le-am citit sărind consideraţiile despre Napoleon, poreclit de Aristocraţia royalistă, Uzurpatorul. Mă interesa telenovela: Edmond Dantes denunţat de Fernand, îmboldit de Diavolul de Danglars, prin asta închis în Chateau d'If, de unde evadează pentru a deveni Contele de Monte Cristo şi a se răzbuna.

Acum, după ce-am fost de două ori la Marsilia şi ştiu contextul istoric în care nevinovatul Edmond Dantes e închis în Chateau d'If, mă interesează relaţia dintre realitate şi ficţiune. Dintre Marsilia văzută de mine şi Marsilia din roman. Dintre istoria ştiută de mine şi istoria din roman.

Prin urmare, acum procedez invers ca în adolescenţă. Sar peste apa îndulcită cu zahăr a paginilor de telenovelă şi mă opresc atent, cu creionul în mână, la paginile plicticoase la vremea primelor lecturi.

Am scos la imprimantă, de pe folder paginile din care urmează să decupez citate. Cînd trec la lucru, mă izbesc de o problemă. Paginile A4, trase la Xerox, sunt prea mari pentru formatul caietului în care scriu zilnic despre Contele de Monte Cristo. Ca să încapă citatul, trebuie să lipesc paginile pe latul caietului şi, evident, să şi scriu aşa.

Cum n-am în bibliotecă varianta pe hârtie a romanului, socotesc că ar trebui să fac rost de una. Ajuns la Supermarketul din Focşani, mă opresc la Departamentul Cărţi. La un Supermarket cărţile sunt un produs oarecare, ceva între iaurt fără grăsime şi lopeţi fără coadă. Aici la Focşani, cărţilor li s-au rezervat câteva rafturi, desemnate de anunţuri precum: Literatură, Filosofie, Dragoste.

Dau până la urmă de „Contele de Monte Cristo“. Sunt două volume, logodite de o bandă de hârtie, scoase de Corint în 2015. Deşi binecuvântată cu genericul Clasici ai literaturii Universale, apariţia se înscrie în politica de economii a editurilor noastre. Cei exploataţi la sânge sunt clasicii literaturii universale. De mult ţărână, ei nu cer drepturi de autor. Coperta primului volum e astfel întocmită încât să incite la cumpărare şi pe cei veniţi la Supermarket ca să facă rost de castraveţi muraţi la borcan. Ea, coperta, înfăţişează un tânăr pe care-l suspectezi c-a plecat în căutare de prostituaţi masculini, atât de boit e. Nota de pe pagina de gardă dezleagă misterul. E vorba de Autoportret de Léon Cogniet, 1818, figură tipică din epocă, pentru cea a unui tânăr precum Edmond Dantes.

Pun cele două volume în coşul umplut de frate-meu cu atâta mâncare de a-i crede că sîntem managerii unei cantine sociale. La casă, un tânăr cu creastă, dintre cei care după ce se schimonosesc îşi pun portretul pe Facebook.

Pentru că mă recunoaşte, mă aştept să-şi exprime mirarea. Ceva genul: Maestre, v-aţi întors la „Contele de Monte Cristo“?

Glumă ivită din conflictul vizibil dintre un om aproape de 70 de ani, cunoscut ca având preocupări serioase, şi Contele de Monte Cristo, roman pe care-l citeşti înainte de a intra la Liceu.

Tânărul nici nu observă c-am cumpărat Contele de Monte Cristo.

Nu mă miră.

Sunt convins că habar n-are de acest roman scris în două volume cînd, de fapt, Alexandre Dumas îl putea rezolva printr-un simplu SMS.

Nici pe traseul coşului la maşina din parcare, nimeni nu bagă de seamă că un om în toată firea a cumpărat cartea adolescenţei tulburi, „Contele de Monte Cristo“.

Acasă, la Găgeşti Deal,  mă apuc să trag la xerox paginile din carte care fac trimiteri la datele de Istorie. Şi aici mă confrunt cu o problemă.

Cartea scoasă de Corint atinge apogeul în materie de înghesuială a literei tipărite. Ca să poată cuprinde romanul în doar două volume (în original în patru volume), editura a lăsat pe marginile dinspre mijloc o bandă mică de alb. La xerox, oricât mă trudesc, paginile puse faţă-n faţă ies cu o bandă neagră la mijloc, astupând literele.

Peste câteva zile, mă duc din nou la Focşani, la Supermarket.

Mă gândesc să mai cumpăr o dată romanul şi, apoi, să rup paginile de xeroxat. Nu-mi va fi uşor. Gândul că voi rupe o carte mă stinghereşte. Voios c-am găsit soluţia, împing coşul în zona cu cărţi. „Contele de Monte Cristo“ lipseşte!

Iau la mână rafturile, le dau tîrcoale (nu mai ţin minte din ce zonă am cumpărat cele două volume), dau la o parte cărţile aşezate una peste alta. Descopăr Contele de Monte Cristo, volumul II. Doar atât. Volumul II. N-am nici o îndoială că cineva a furat volumul I. De ce numai volumul I?

Contele de Monte Cristo e genul de roman pe care nu-l poţi lăsa din mână pînă la sfârşit. Eu însumi, acum, deşi mă interesează romanul doar ca eseist, mă stăpânesc cu greu, ca un gurmand în faţa unui biftec, să nu mă năpustesc asupra întregii cărţi. Cum dracu' să furi doar volumul I? Rişti să nu-ţi găseşti liniştea, câtă vreme nu ştii cum s-a răzbunat până la urmă Edmond Dantes.

Pornesc în căutarea unei soluţii. La Informaţii, unde tinerele mă cunosc (cumpăr de aici ţigări pentru fratele meu), dezvăluirea mea nu stârneşte uimirile intelectuale aşteptate.

Cum dracu' să furi doar volumul I la un asemenea roman? Chestiunea e văzută doar ca absenţa unui articol de la raft. La fel de bine, puteam anunţa că unei perechi de şosete îi lipseşte şoseta stângă.

E căutat tânărul care răspunde de partea asta de teren: Electronice, Cărţi. Nu pare tulburat de furatul a  unui singur volum doar din cele două, câte are romanul. Ca şi în cazul celor de la Informaţii, „Contele de Monte Cristo“ e pentru el doar un articol.

Merge la calculator cu volumul II, ca să vadă dacă mai e în stoc.

Aşa mi s-a întîmplat când am întrebat de nişte cutii de macaroane, pe care nu le găseam pe raft.  O tânără s-a dus la magazie şi s-a întors cu un braţ de cutii.

Ne pare rău, îmi zice el, revenit de la calculator, nu mai avem în stoc nici un exemplar. Complexul comercial are o Librărie.

Ca peste tot în ţară, librăresele mi-au devenit familiare. Cu căruţul cu de-ale gurii ajung în uşa librăriei. Strig de acolo (nu vreau să intru cu mîncare în Librărie) la librăresele de la tejghea: „Contele de Monte Cristo“ aveţi?

– Avem! sar ele, bucuroase că-mi vor mai vinde ceva.

Ori de câte ori fac popas la Complex, trec ca să cumpăr ceva de la Librărie.

Ce ediţie vreţi?

Cum ce ediţie?

Păi sunt două apariţii.  

Una la Corint şi una la Litera.

Cea de la Corint are două volume.

Cea de la Litera are patru.

Cer să-mi fie aduse ambele ediţii.

Vreau să văd dacă ediţia de la Litera e la fel cu cea de la Corint în materie de margine albă.

Nu, nu e.

Marginea e mult mai mare.

Paginile pot fi xeroxate în voie.

Deschid ediţia de la Litera.

A fost tipărită în 2016. Traducerea e semnată de Gelu Naum.

La Corint, traducerea e semnată de Cristina Jinga.

Pun pe o masă cu caiete cele două ediţii alături pentru a vedea diferenţele de traducere. Da, sunt diferite!

Traducerea lui Gelu Naum e cea clasică, din 1964, de la Editura tineretului. Varianta de la Corint e nou-nouţă, cu note de subsol, pe care Editura Tineretului nu şi le-a permis din motive de cenzură. Optez însă pentru varianta Gelu Naum. Mi se pare mai de încredere.

În timp ce plătesc, încerc să explic librăreselor ce m-a apucat cu „Contele de Monte Cristo“, carte considerată a copilăriei. Nici ele nu tresar când le spun de diferenţa de timp de lectură. Le înţeleg. Important e c-am cumpărat ceva mai costisitor.

Puteam cumpăra o cutie de ace de gămălie, de exemplu.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite