România frânată: de ce suntem un popor refractar la tehnologie

România frânată: de ce suntem un popor refractar la tehnologie

Sursă foto: Shutterstock

În ţara care se laudă cu una dintre cele mai rapide viteze de internet din lume, oamenii refuză să ţină pasul cu evoluţia tehnologică. De ce? Se pare că numitorul comun este lipsa educaţiei digitale care, conform specialiştilor, nu ar trebui făcută „după ureche“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Specialişti în economie, oameni de ştiinţă şi sociologi analizează, pentru „Weekend Adevărul“, care sunt motivele reticenţei românilor faţă de tehnologie şi trasează, în linii fine, drumul către o naţiune digitale

Folosirea tehnologiei şi implementarea digitalizării au fost accelerate de pandemia de coronavirus şi restricţiile impuse în această perioadă, însă este de ajuns? Unde ne situăm în Uniunea Europeană şi ce avem de făcut?

Statul român promite digitalizare în toate instituţiile sale, iar în 2020 a fost creat un organism care să se ocupe de acest lucru, Autoritatea pentru Digitalizarea României. Însă România ocupă locul 26 din 27 în clasamentul european privind digitalizarea (Indicele economiei şi societăţii digitale – DESI pentru 2020).

Digitalizarea instituţiilor statului

Analistul economic Adrian Măniuţiu subliniază faptul că ne situăm pe această poziţie şi din cauza faptului că multe instituţii ale statului nu sunt încă digitalizate.

„România are instituţii care nu sunt încă informatizate. Dacă acolo de unde trebuie să plece reforma noi încă suntem în epoca de piatră, ce pretenţii să avem şi cum să ne mai mire rezultatul. Atât timp cât formularele online trebuie depuse la ghişeu, nimic nu se poate schimba doar cu înfiinţarea unei autorităţi şi nici cu împărţirea unor tablete în tot felul de zone rurale care nu beneficiază de niciun fel de infrastructură sau de utilităţi minime. Trăim un paradox şi o situaţie absurdă: avem cel mai rapid internet şi printre cele performante viteze de internet din lume şi totuşi graful de penetrabilitate al tehnologiei este foarte scăzut“, subliniază specialistul.

În România, aproximativ 18% dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 16 şi 74 de ani nu au utilizat niciodată internetul, în timp ce media UE este de 9%. Totodată, doar 10% din populaţie are competenţe digitale peste nivelul elementar, ţara situându-se astfel pe ultimul loc în cadrul Uniunii Europene în această privinţă. Nici sectorul bugetar, chiar acolo de unde ar trebui să pornească digitalizarea, nu stă prea bine la acest capitol, întrucât o bună parte din funcţionari nu au competenţe digitale peste nivelul elementar.

„Marea problemă cu digitalizarea în România o reprezintă lipsa resursei umane. Oamenii, în special cei din sectorul bugetar, nu sunt pregătiţi. Pentru a pune concret în practică digitalizarea în România este nevoie ca angajaţii statului să dea examene semestrial sau chiar trimestrial în privinţa cunoştinţelor pe care le-au acumulat şi pe care ştiu să le pună sau nu în practică atunci când lucrează cu programe sotfware“, susţine consultatul economic Adrian Negrescu pentru „Weekend Adevărul“.

Totul porneşte de la educaţie

România are multe de recuperat în ceea ce priveşte educarea populaţiei adulte, dar şi a celei tinere, în materie de tehnologie şi digitalizare. Specialiştii consideră că, pe de-o parte, ar trebui oferite gratuit cursuri de digitalizare populaţiei adulte, care a prins anii de şcoală în timpul comunismului, iar pe de altă parte, sistemul educaţional din prezent ar trebui adus în secolul XXI.

Consultantul economic Adrian Negrescu explică faptul că „digitalizare fără educaţie nu se poate“, punctând faptul că reticenţa la schimbare este una foarte mare mai ales în mediul rural, în contextul în care oamenii nu au de unde să ştie cum să folosească un calculator dacă nu au învăţat la şcoală sau nu au fost instruiţi la serviciu.

„Majoritatea populaţiei adulte din România a crescut în comunism, perioadă în care tehnologia calculatorului şi software-ului era una elitistă (se învăţa despre ea în liceele de Informatică), foarte puţini români erau interesaţi de acest domeniu. Din această cauză, mare parte din populaţia adultă activă din România nu are cunoştinţe despre digitalizare. Este rolul statului să organizeze cursuri de pregătire, atât pentru angajaţii proprii, cât şi pentru publicul larg“, susţine specialistul.

Drumul spre o naţiune digitală

De asemenea, şi în sistemul educaţional ar trebui făcute mai multe schimbări astfel încât generaţiile să ţină pasul cu tehnologia din prezent, pentru a avea cunoştinţe de bază (actualizate) pentru ceea ce urmează în viitor în acest domeniu.

„Totul începe din şcoală şi de la adaptarea curriculei la nevoile pe care le avem în prezent. Din păcate, ceea ce se face astăzi la şcoală nu diferă foarte mult de ce am făcut şi eu la şcoală, în anii '80-'90. Trebuie să aducem şcoala în realitatea secolului XXI – suntem undeva în zona 5.0, cu noul internet, Internet of Things, digitalizare, inteligenţă artificială, machine learning. În prezent, toate aceste lucruri trec pe lângă noi, nu le învăţăm la şcoală“, explică analistul economic Adrian Măniuţiu.

Acesta susţine faptul că informaţiile despre tehnologie ar trebui predate „într-o formă utilă, plăcută, bazată pe gamification (pe joc), pe ludic, astfel încât copiii să o şi absoarbă“. Tot el subliniază că „Dacă vrem să avem o naţiune digitală, trebuie să începem procesul deja din anii de şcoală primară sau chiar din cei de grădiniţă“. Prin urmare, toate generaţiile au nevoie de sprijin în deschiderea faţă de tehnologie, cu atât mai mult cele aflate în formare, iar un rol important în acest aspect în joacă statul.

Neîncrederea în tehnologie: 5G-ul şi teoriile conspiraţiei

Unul dintre efectele negative ale lipsei de educaţie şi dezinformării în privinţa tehnologiei o reprezintă lipsa de încredere în acest domeniu, însă una dusă la extrem. În ultima vreme au apărut tot felul de teorii ale conspiraţiei referitoare la 5G şi, în contextul pandemiei de coronavirus, la vaccinuri. Fizicianul român Cristian Presură punctează faptul că acceptarea unui fenomen de către o populaţie depinde de gradul de înţelegere pe care îl are aceasta asupra lui.

Un sondaj Eurobarometru publicat în septembrie 2021 arată că 21% dintre români sunt foarte interesaţi de noile descoperiri ştiinţifice sau evoluţii tehnologice – cu 6% mai mulţi decât erau în 2010 –, iar 50% au un interes moderat – cu 7% în plus faţă de 2010 –, în timp ce 28% din populaţia ţării nu este deloc interesată. Cele mai interesate sunt persoanele cu vârste cuprinse între 25 şi 39 de ani (34%), urmate de cele cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani (28%). „Alfabetizarea ştiinţifică – educaţia ştiinţifică elementară – conduce la înţelegerea unei tehnologii noi, acceptarea sau respingerea ei, şi la un grad mai mare de încredere atunci când ea este acceptată pe baza înţelegerii conştiente a ceea ce este acea tehnologie şi ce beneficii poate aduce“, subliniază, pentru „Weekend Adevărul“, Cristian Presură, cercetător la Philips Research Eindhoven, Olanda.

Însă alfabetizarea ştiinţifică ar trebui făcută într-un cadru oficial, educaţional, nu „după ureche“, pe internet, întrucât, în acest caz, lucrurile pot lua o direcţie incontrolabilă, iar omul tinde să se bazeze pe un alt tip de încredere: încredere în alţi oameni, nu în informaţia trecută prin filtrul personal. „Omul răspunde la încredere, nu la cunoştinţe. Şi uite aşa, o altă parte a populaţiei cade pradă teoriilor conspiraţioniste, care este mai ridicată la români, pentru că noi avem o cultură mai accentuată a colectivismului – înţeles aici în sens opus individualismului, care vine adesea cu un efort de a gândi singur, cu mintea ta, fără a te lăsa influenţat aşa de mult de ce spun cei din jur“, a mai adăugat Cristian Presură.

„Alfabetizarea ştiinţifică conduce la înţelegerea unei tehnologii noi, acceptarea sau respingerea ei, şi la un grad mai mare de încredere atunci când ea este acceptată pe baza înţelegerii conştiente a ceea ce este acea tehnologie şi ce beneficii poate aduce.“ - Cristian Presură, cercetător

Un mijloc prin care se propagă astfel de teorii ale conspiraţiei sunt reţelele de socializare, iar în România sunt folosite de aproximativ 63% din populaţia ţării. Astfel, putem înţelege de ce şi la noi, mai ales în perioada pandemiei de coronavirus, anumite ştiri false s-au propagat cu o viteză uluitoare în rândul populaţiei.

Cash vs card: „Ce-i în mână nu-i minciună, o deviză sănătoasă pentru secolul XXI?

Piaţa de comerţ online din România a avut o creştere de 49% în 2020, în timp ce la nivelul pieţei mondiale s-a înregistrat o creştere de 29%. De asemenea, datele Eurostat publicate la începutul lui 2021 arată că 45% din utilizatorii de internet au făcut cel puţin o cumpărătură online în 2020.

Însă, puterea de cumpărare vine, în România, tot din mediul urban, acolo unde şi gradul de penetrare al tehnologiei în rândul populaţiei este mai mare. „În România, cel puţin în zona urbană, comerţul online a luat amploare. Din păcate, trăim paradoxul a două Românii – una rurală, care nu prea a auzit de online banking, şi una urbană, mai educată şi mai dezvoltată din punct de vedere financiar, care duce consumul serviciilor online la un alt nivel“, punctează Adrian Măniuţiu pentru „Weekend Adevărul“.

Un studiu realizat de compania de cercetare iSense Solutions în zona urbană, pe categoria de vârstă 18-60 de ani, arată că numărul cumpărătorilor online din România a crescut cu 13% în 2020 comparativ cu 2019. „Cei mai mulţi dintre români, cei care au un smartphone, au înţeles care sunt avantajele plăţilor online. Românii au învăţat să facă cumpărături online, cum să compare preţurile, cum să nu se lase păcăliţi de anumite preţuri şi site-uri fantomă“, susţine consultantul economic Adrian Negrescu.

Apetenţa pentru cash în era digitalizării

Un studiu referitor la modalităţile de plată la cumpărăturile online, realizat de Mastercard la începutul acestui an, arată că peste 56% dintre respondenţi preferă drept instrument de plată cardul, în timp ce 45% spun că aleg să achite cu numerar la momentul primirii coletului. „Totul ţine tot de educaţie şi de modul în care ştii să foloseşti o aplicaţie online, un magazin online. Este dificil ca oamenii să se schimbe. Însă procentul celor care fac plăţi pe internet creşte de la o lună la alta, se accelerează pe măsură ce ne adâncim în pandemie şi apar restricţiile de circulaţie, care au legătură cu programul magazinelor şi al instituţiilor publice“, explică Adrian Negrescu.

„Din păcate, trăim paradoxul a două Românii – una rurală, care nu prea a auzit de online banking, şi una urbană, mai educată şi mai dezvoltată din punct de vedere financiar, care duce consumul serviciilor online la un alt nivel.“ - Adrian Mănuţiu, analist economic

Însă unii încă preferă cash-ul. Analistul economic Adrian Măniuţiu explică de ce o parte din români optează pentru această modalitate de plată: „Mulţi spun «ce-i în mână nu-i minciună» şi atunci optează pentru cash. Cred că tranziţia a început, însă România are mult de recuperat la acest capitol şi nu se va întâmpla peste noapte. Am traversat şi o perioadă în care băncile nu au fost privite întotdeauna cu ochi buni şi mereu neapărat pe drept cuvânt. Românii au mare apetit pentru banii cash, dar în timp, şi prin restricţiile care vor apărea la circulaţia banilor cash, ca politică financiară europeană, regională, probabil îl vor utiliza din ce în ce mai puţin“.

Şi sociologul Gelu Duminică susţine că românii preferă cash-ul deoarece au mai mare încredere în această formă de plată. „Sunt şi foarte multe fraude în plăţile online. Astfel, în momentul în care faci cumpărături pe un site pe care nu îl consideri de încredere sau este prima dată când lucrezi cu un furnizor, preferi să plăteşti cash“, punctează sociologul.

Avantajul plăţilor online

Plata online a produselor, serviciilor, facturilor vine cu avantaje atât pentru utilizator, cât şi pentru stat. Astfel, pentru utilizatorul de servicii online monitorizarea finanţelor, a facturilor şi taxelor devine mai uşoară, iar pentru stat acestea sunt mai uşor de gestionat şi urmărit. „Plăţile online duc la scoaterea la lumină a anumitor companii, dar şi la scăderea numărului de plăţi fără bon fiscal. Multe dintre afacerile din România, mai ales magazinele online, au înţeles că e mai sănătos să pui la dispoziţia clienţilor posibilitatea de a plăti online cu cardul decât să încerci să eludezi statul, să lucrezi la negru, să nu plăteşti taxele“, punctează consultantul economic Adrian Negrescu.

Pandemia creşte online-ul

Digitalizarea şi folosirea serviciilor online reprezintă un trend pe care România l-a îmbrăţişat cam timid la început, dar pe care a fost nevoită să îl adopte pe repede înainte, mai ales în perioada pandemiei de coronavirus. Însă ce urmează în continuare? „Mă aştept ca oamenii de până în 50 de ani din România, în următorii 5-6 ani, să îşi desfăşoare online cam toate plăţile în relaţia cu statul şi cu sistemul bancar, cu operatorii de telefonie, cu cei de utilităţi“, preconizează Adrian Negrescu.

De asemenea, analistul economic Adrian Măniuţiu susţine că apetenţa pentru serviciile online va creşte odată cu dezvoltarea tehnologică: „Pandemia a lărgit foarte mult gama celor care au simţit potenţialul şi au gustat din beneficiile serviciilor online. Trendul continuă şi odată cu dezvoltarea tehnologică pe tot felul de smart-uri din casă, de la televizor la frigider, sau chiar la case autonome. De aici rezultă un consumă tot mai ridicat în această privinţă. Tipul acesta de tranziţie este un motor al progresului care prin consumul inerent va putea să şi finanţeze inovaţia şi dezvoltarea tehnologică“.

 

Cum (nu) se face şcoală online în ţara cu cel mai rapid internet

 

Mii de elevi sunt victime ale unui sistem de învăţământ care a rămas în urmă atât din punct de vedere al resurselor materiale, cât şi umane – lipsa mijloacelor tehnologice şi a unor cadre didactice pregătite care să aibă competenţe digitale şi apetenţă pentru tehnologie şi-au spus cuvântul.

România secolului XXI pare că aleargă gâfâind în urma trenului european al tehnologiei: pandemia de coronavirus ne-a arătat care este adevărata situaţie în sistemul de învăţământ – mii de elevi nu au acces la o educaţie corespunzătoare şi există riscul ca pierderile să nu fie recuperate niciodată.

Astfel, o criză mondială a adus în prim-plan una dintre cele mai mari probleme din învăţământul românesc: lipsa digitalizării. Mii de elevi şi familii s-au văzut nevoiţi să se descurce cum au putut, mai ales în primele săptămâni în care şcoala a trecut în online, atunci când haosul a pornit de la nivel înalt şi a coborât până în ghiozdanul copilului de grădiniţă. Pe parcursul ultimelor luni din anul şcolar 2019-2020, când pandemia începuse să acapareze întreaga lume, elevii, părinţii şi cadrele didactice sperau că următorul an va însemna revenirea la normalitate.

Digitalizare cu 2,5% din PIB

A urmat încă un an şcolar de învăţământ hibrid, fie în online, fie în format fizic, la şcoală, în care din nou lipsa de investiţii şi de infrastructură s-au resimţit dramatic. Însă, în România anului 2021, educaţiei i se alocă 2,5% din PIB, fiind cea mai mică pondere din ultimii 30 de ani. Aceste cifre vin într-un an în care pierderile suferite de elevi ar trebui recuperate şi în care 42% dintre ei sunt analfabeţi funcţional.

Totodată, potrivit unui studiu realizat de ONG-ul Fundaţia „World Vision România“, pentru fiecare leu investit în educaţie, statul încasează peste 8 lei pentru un salariat cu studii superioare, randamentul investiţiei fiind astfel de 700%. De asemenea, acelaşi studiu arată că statul român ar câştiga 1,36 mil. lei dacă în loc de un şomer ar produce un absolvent de facultate.

Şcoala online este considerată „un rău necesar“, în contextul pandemic, de către Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi – Învăţământ Preuniversitar (FNAP-IP).

După un an şi jumătate de şcoală online

„Din păcate, deşi avem un an şi jumătate de experienţă, Ministerul Educaţiei nu a făcut nimic care să vină în sprijinul şcolii online. Aveam nevoie de conţinuturi care să fie adaptate, aveam nevoie ca toţi profesorii să fie pregătiţi, precum şi de investiţii majore la nivelul infrastructurii şi logisticii, dar nu numai. Din păcate, s-au rezumat doar la declaraţii, să dea bine, dar practic, pe teren, nu s-a făcut mai nimic. Eforturile au fost doar la nivelul conducerii unităţilor de învăţământ, fie prin reprezentanţii părinţilor, fie prin directori şi consiliile locale. La nivel de minister, doar vorbe şi atât“, a declarat Iulian Cristache pentru „Weekend Adevărul“.

„Cei care vor suferi sunt tot cei care au suferit şi până acum, cei din mediul rural, acolo unde nu există resursă înalt calificată, infrastructură logistică şi unde nici familiile nu au bani să plătească pentru meditaţii.“ - Iulian Cristache, preşedintele FNAP-IP

Una dintre metodele prin care statul a ales să îşi sprijine elevii a fost să le ofere tablete. Au fost cumpărate şi distribuite câteva sute de mii, însă multe dintre ele s-au dovedit a fi neutilizabile, mai ales în zonele în care lipsa semnalului de internet era principala problemă. „Cei care le-au furnizat aveau obligativitatea să asigure şi semnal şi din păcate sunt zone unde încă nu este. Ministerul Educaţiei avea obligaţia să verifice dacă aceste contracte sunt respectate în totalitate“, a mai adăugat preşedintele FNAP-IP. Acesta lucru s-a întâmplat şi încă se întâmplă într-o ţară care se laudă cu una dintre cele mai bune viteze la internet, dar în care doar 39% dintre zonele rurale beneficiază de reţele fixe de foarte mare capacitate.

Şcoala online prin poştaşi

Astfel, cei care nu au avut nici mijloace tehnologice, nici semnal la internet şi au rămas de izbelişte s-au adaptat şi au făcut „şcoala online“ tot pe hârtie. „La nivelul şcolilor s-au făcut eforturi mari – unele cadre didactice au trimis fişe elevilor prin poştaşi“, a precizat Iulian Cristache.

Chiar şi acolo unde nu existau probleme în ceea ce priveşte conexiunea la internet sau mijloacele tehnologice, lucrurile nu au mers tocmai bine. Vorbim atât despre profesori care refuzau să se logheze pe platformele pe care susţineau orele online, dar şi de elevi care nu voiau să pună în funcţiune camerele video. Potrivit lui Iulian Cristache, acest lucru a fost cauzat şi de faptul că ordinele de ministru care reglementau „şcoala online“ nu erau tocmai clare în anumite privinţe şi lăsau loc de interpretare, ceea ce a dus la un haos generalizat în care fiecare făcea aproximativ ce voia pe principiul „unde scrie în lege să fac asta?“.

„Noi am amendat la Ministerul Educaţiei ordinul care nu crea obligativitatea pentru predarea online. Şi noul ordin lasă un loc de interpretare – «şcoala are obligativitatea de a crea cadrul necesar». Însă este interpretabil: dacă faci o poză cu telefonul sau îi duci o fişă elevului poţi spune că ţi-ai făcut datoria? Dar elevul nu poate fi autodidact pentru că în acest caz nu ar mai fi nevoie de profesori. Ar trebui creată obligativitatea de a intra în online. De cealaltă parte, au fost şi elevi care au refuzat să pornească camerele video deoarece ordinul nu crea nici din acest punct de vedere obligativitate“, a explicat preşedintele FNAP-IP.

Punct şi de la capăt

După un an şi jumătate de şcoală online, elevii rămân cu mari lipsuri, iar diferenţele dintre ei, în cadrul aceloraşi generaţii, s-au adâncit şi mai mult – cei care trăiesc în medii vulnerabile au devenit şi mai vulnerabili, cu mult mai multe carenţe la învăţătură.

„Carenţele sunt mari şi au depins într-o mare măsură de nivelul financiar al fiecărei familii. Majoritatea s-au îndreptat către meditaţiile private, astfel încât să vină în sprijinul copiilor. Din păcate, cei care vor suferi sunt tot cei care au suferit şi până acum, cei din mediul rural, acolo unde nu există resursă înalt calificată, infrastructură logistică şi unde nici familiile nu au bani să plătească pentru meditaţii“, a punctat Iulian Cristache.

În cele din urmă, se pare că sistemul educaţional nu a reuşit să se adapteze prea bine de la sine la situaţia excepţională pe care o trăim, ci elevii, profesorii şi părinţii deopotrivă s-au descurcat aşa cum au putut. „Şi în anul acesta şcolar este acelaşi haos ca anul trecut“, a conchis preşedintele FNAP-IP, Iulian Cristache. Îndemnul acestuia pentru ministrul Educaţiei, „care joacă într-o telenovelă continuă“, este de „a sta mai mult pe teren, în unităţile de învăţământ, şi mai puţin la televizor“.

Citeşte şi:

INTERVIU. Gelu Duminică, sociolog: „Superstiţiile, credinţele ne joacă feste. Păcală este mai deştept decât oamenii de ştiinţă“

INTERVIU Cristian Presură, fizician: „Teoriile conspiraţiei au succes pentru că oamenii nu caută cunoştinţele, ci încrederea“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările