Acest dosar poate deschide o adevărată cutie a pandorei, căci nu multe sunt judeţele în care aceste bunuri ale fostei UTC, în principal clădiri şi terenuri, au fost şi sunt gestionate în interesul tinerilor. În sectorul de tineret se vorbeşte de ani de zile de responsabilitatea autorităţilor de a amenaja şi construi centre de tineret, însă puţine spre deloc sunt grupurile şi organizaţiile de tineret care ridică o problemă care se află fix sub nasul nostru: pe mâinile cui se mai află patrimoniului propriu al fundaţiilor de tineret care, conform Decretului-lege 150/1990, trebuie administrat în interesul tuturor tinerilor şi al organizaţiilor de tineret?

Este o întrebare la care vom încerca să răspundem pe parcursul următoarelor săptămâni, demarând astfel o campanie de cartare a acestui patrimoniu şi de evidenţiere a administrării lui pe fiecare judeţ în parte. Vom scoate la suprafaţă atât exemplele pozitive (cum este, din estimările şi semnalele noastre, Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Timiş), cât şi exemplele negative, care privesc fundaţii la conducerea cărora se află membri de partid, condamnaţi penal sau pur şi simplu grupuri de persoane care nu mai au nicio legătură cu tineretul.

Din diferitele răspunsuri la petiţiile pe care le-am trimis prin aplicaţia Ia Statul La Întrebări, înţelegem că Ministerul Tineretului şi Sportului n-are o situaţie clară a stadiului acestui patrimoniu întrucât fundaţiile ar fi structuri private şi patrimoniul în egală măsură. Totuşi, un oarecare control de ordin public trebuia să existe asupra acestor fundaţii de tineret dacă e să ne luăm după Legea 146/2002 care stabileşte regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti şi al Fundaţiei Naţionale pentru Tineret.

Conform art. 29 alin. (1) din lege, la nivelul fiecărui judeţ, evaluarea, supravegherea şi controlul activităţii fundaţiei judeţene pentru tineret sau a municipiului Bucureşti se exercita de către o comisie formată din câte un reprezentant al direcţiei pentru tineret şi sport judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, al prefectului, al consiliului judeţean, respectiv al Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi al direcţiei generale a finanţelor publice judeţene.

Aşadar, consiliile judeţene, DJST-urile, prefecţii, dar şi direcţiile judeţene ale finanţelor publice au avut posibilitatea ca în ultimii 16 ani să supervizeze din interior aceste fundaţii.Totuşi, aceste instituţii publice se prevalează de faptul că legea n-a fost niciodată urmată de un regulament, aşa cum prevedere actul normativ, adunările generale fiind astfel nefuncţionale. Iar acum ne întoarcem la Ministerul Tineretului şi Sportului, care timp de 16 ani nu şi-a îndeplinit principala obligaţie în raport cu aceste fundaţii de tineret: emiterea regulamentului de aplicare a Legii 146/2002, lăsând deschisă uşa pentru diverse operaţiuni care numai cu gândul la tineri şi organizaţiile de tineret nu au fost făcute.

La sfârşitul lunii aprilie, Regulamentului de aplicare a Legii Nr. 146/2002 privind regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti şi al Fundaţiei Naţionale pentru Tineret era, conform unui răspuns oficial al Ministerului Tineretului şi Sportului, în „stadiul de finalizare de către grupul de lucru, urmând a parcurge etapele prevăzute de legislaţia în vigoare privind avizarea interministerială”. Cât va dura, încă nu ştim. Totuşi, oficialii ministerului trebuie să ştie că neîndeplinirea unei obligaţii legale, atunci când sunt generate prejudicii, poate fi încadrată juridic drept abuz în serviciu.

Voi aveţi fundaţie pentru tineret în comunitate? Dacă da, cum a fost gestionat în aceşti 28 de ani patrimoniul de tineret la voi în judeţ: în interesul tinerilor sau în interesul celor care conduceau fundaţiile?

Cristian Ghingheş