De dată mult mai recentă, anumite participii plăsmuite în laboratoare cognitive hiperactive (şi confuze) sunt menite, probabil, să sintetizeze noţiuni, într-o coregrafie epatantă dominată de morga academică a vorbitorului convins de propria subtilitate lingvistică. Astfel, derivat din verbul a bugeta, la rândul său inventat fără justificare, participiul bugetat a început să decoreze, recurent, exprimarea jurnaliştilor şi a autorităţilor. Un site menţionează că „un ajutor de stat pentru crescătorii de animale a fost bugetat în premieră de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale”, iar pe pagina unei universităţi, un student întreabă cum poate ocupa un loc bugetat, în timp ce o publicaţie economică menţionează nivelul bugetat al unui anumit an.

Un euforic succes l-au atins, în ultimele două săptămâni, nou-născutul participiu carantinat şi mai vechiul termometrizat. Este greu de explicat unui nativ român şi imposibil unui străin familiarizat cu româna ce mecanisme elaborate se ascund în culisele acestor demersuri de schilodire a limbii. Până la o potenţială explorare a fenomenului, rămâne, spre distracţie sau repulsie, recursul la posturi tv şi agenţii ce livrează cu hărnicie zilnică exemple precum „la nivelul Bucureştiului, sunt 1.000 de persoane auto-carantinate”, „pacientul a fost carantinat” şi „câte persoane sunt carantinate?” Folosit in jargonul medical, participiul termometrizat – „copilul a fost termometrizatforţează legile gramaticii şi îndeamnă, la fel de liric, la imaginarea termenului stetoscopat. Atât pacienţilor, cât şi testelor medicale efectuate li se aplică, mai nou, participiile negativat şi pozitivat. Devine obiect de speculaţie perspectiva unei persoane negativate, iar variantele pot produce veritabile satisfacţii socio-matematice. Cu ocazia unei non-conferinţe de presă, directorul direcţiei de sănătate a unui judeţ a lansat, fără ezitare, formula „pozitivarea testului”, cu referire, desigur, la un pacient lipsit de noroc... Iată că unora forţa participiului nu le este suficientă, ea reclamând şi vigoarea substantivizării.

Recent, contondentul participiu „capcanat” a apărut, zglobiu, în discursul ruginit al unui agent de poliţie, amintind de interesul pe care i-l arată şi presa, după cum o demonstrează titlul „Cum a fost capcanat un bihorean bănuit de contrabandă cu ţigări”. Acum câţiva ani, fiul unei politiciene era „capcanat de poliţie”, exprimarea fiind preluată fidel de mai multe publicaţii online.  

Ar fi, probabil, distractiv de aflat ce anume determină aceste reguli operante, căci de la clasicul feliat pe care evoluţia neoromanei l-a salvat de la solitudine au curs torente de participii factice. În acelaşi dans macabru se înscrie sufixul -ional calchiat entuziast dupa engleză, spre gloria unor noi adjective. Termeni precum motivaţional, instrucţional, inspiraţional, inovaţional îşi merită delicioasa definiţie furnizată de Andrei Pleşu – „zdrenţe lingvistice.”

Tot aici îşi găseşte locul recentul verb a suspiciona, atât de contorsionat, încât nici măcar engleza nu poate fi bănuită ca principal vinovat. „Ne suspicionăm unii pe alţii”, se lamenta, doct, o jurnalistă cu pretenţii de istoric, în cadrul unui dialog difuzat de un post de televiziune. Vorbitorii care şi-au salvat raţiunea de la astfel de traume o pot suspiciona pe jurnalistă de firave cunoştinţe gramaticale...

Iar eternului argument privind vitalitatea limbii îi pot opune surprinderea constatării obstinaţiei unora de a-l susţine, nejustificat, la aproape fiecare rostire.