Legea adopţiei a fost modificată: procedura a fost simplificată, familiile care adoptă vor fi sprijinite financiar

Legea adopţiei a fost modificată: procedura a fost simplificată, familiile care adoptă vor fi sprijinite financiar

Legea adopţiei a fost modificată.FOTO: sanklpanawan.wordpress.com

Guvernul a adoptat legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, cu scopul de a soluţiona unele probleme apărute în implementare, de a reanaliza unele principii ce stau la baza adopţiei, dar şi pentru a adapta legislaţia la realităţile actuale, se arată într-un comunicat transmis, joi, de Ministerul Muncii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Documentul introduce prevederi care să asigure celeritate în dobândirea şi menţinerea statutului de copil adoptabil, să flexibilizeze procedura de evaluare a adoptatorilor şi etapa de monitorizare post-adopţie şi să debirocratizeze şi simplifice unele proceduri.

Noua formă a legii elimină din procedură identificarea rudelor de până la gradul al IV-lea în cazurile în care planul individualizat de protecţie a copilului are ca finalitate adopţia, această măsură având ca scop simplificarea demersurilor din această etapă.

De asemenea, pentru a veni în sprijinul persoanelor sau familiilor care doresc să adopte, documentul majorează durata de valabilitate a atestatului de persoană sau familie aptă să adopte, de la 2 ani la 5 ani.

Modificările aduse vizează şi flexibilizarea derulării procedurii de adopţie internaţională pentru copiii care au împlinit vârsta de 14 ani, fiind urmărită creşterea şanselor acestor copii de a avea o familie, inclusiv în cazul grupurilor de fraţi care nu pot fi separaţi, dacă unul dintre ei a împlinit vârsta de 14 ani.
Documentul aprobat de Guvern introduce şi noi stimulente financiare care să susţină decizia unei familii de a adopta:

-    o indemnizaţie lunară raportată la indicatorul social de referinţă, în cuantum de 1,2 ISR (Indicatorul Social de Referinţă, în prezent în valoare de 500 lei), respectiv 600 lei, pentru fiecare copil adoptat care are între 3 şi 6 ani, ori este încadrat în grad de handicap uşor sau mediu ori face parte dintr-un grup de 2 fraţi adoptabili împreună.

-    o indemnizaţie lunară majorată cu 50%, respectiv 900 lei, pentru fiecare copil adoptat care a împlinit 7 ani ori este încadrat în grad de handicap accentuat sau grav, infectat HIV sau bolnav SIDA ori face parte dintr-un grup de cel puţin 3 fraţi adoptabili împreună. Sprijinul financiar se acordă până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu de către copilul adoptat, respectiv până la vârsta de 18 ani, iar dacă acesta îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ de zi, până la împlinirea vârstei de 26 ani.

-    adoptatorul sau familia adoptatoare care a adoptat unul sau mai mulţi copii beneficiază pentru fiecare copil adoptat de o sumă fixă de 1.500 lei pe an, pentru asigurarea unor servicii de recuperare sau reabilitare medicale, psihologice sau de altă natură, în urma recomandărilor unui medic, psiholog sau asistent social. Suma se acordă pe durata etapei de monitorizare post-adopţie şi se actualizează periodic prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de rata inflaţiei.

-    pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare ale adoptatorului sau familiei adoptatoare, pe durata participării la procedura de potrivire practică cu un copil din alt judeţ, se acordă o sumă de 200 de lei pe zi/persoană, pentru o  perioadă de maxim de 10 zile. Aceste stimulente financiare se acordă în cazul adopţiilor încuviinţate conform procedurii adopţiei interne şi nu se aplică în cazul persoanelor care adoptă copilul soţului. Actul normativ prevede şi completări referitoare la concediul de acomodare, pentru corelarea cu dispoziţiile mai flexibile reglementate pentru concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copiilor, prevăzute de OUG nr. 111/2010.



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările