O femeie cu creier este o anomalie în societatea de astăzi, imaginaţi-vă un secol în urmă. Situaţia nu e mult schimbată astăzi pentru femei, întrucât combinaţia creier şi atractivitate fizică este rară, prin urmare, aproape mortală pentru femeia care le are pe ambele. Va fi detestată în mod egal şi de bărbaţi, şi de femei. Bărbaţii o vor detesta pentru că are „tupeul” să intre pe teritoriul său, femeile pentru că vor să fie ca ea şi nu ştiu cum, imitând-o în mod jalnic, copycats second hand.

O femeie capabilă să gândească, repede şi mai bine decât bărbaţii va fi permanent un pericol şi o ameninţare. Unii o vor ţinti strict pentru că ego-ul lor le dictează să domine o femeie deşteaptă, într-un fel sau altul, alţii pentru a o distruge, diminua, „pune la locul ei”. Nu va fi luată niciodată luată în serios şi va fi obligată să se impună, uneori la fel de agresiv ca bărbaţii, pentru a se face înţeleasă pe limba lor.

Creierul ei şi reacţia la el o vor însingura în societate. Va fi inevitabil oaia neagră, ciudata, ameninţarea - nu se ştie exact în ce constă ameninţarea -, dar mai bine te fereşti, să fii sigur, să fii la adăpost, mergi pe confort şi previzibilitate, nu te arunca la riscuri cu „una” cu creier.  Rămâi mai bine cu o fată bună, un pic toantă, ascultătoare şi uşor de vrăjit, îţi păstrezi superioritatea de mascul, ascendentul asupra femeii, libertatea şi toate beneficiile acesteia. Prin urmare, majoritatea bărbaţilor vor fi sub nivelul ei, aşadar nu îşi va găsi uşor pereche şi va trece printr-un şir de eşecuri, ceea ce o va izola şi mai mult. Eventual poate recurge la o adicţie - alcool, droguri, workaholism, relaţii strict hormonale, care nu vor însemna nimic pentru ea, astfel cum vedem din plin în cazul personajului Beth Harmon.

Succesul în domeniul ei o va însingura şi mai mult. Din păcate, excelenţa în domeniul ei, şahul, - dar acum extrapolăm puţin pornind de la personajul Beth Harmon, ficţiune-emblemă, şi la alte domenii – nu va însemna mare lucru, întrucât lumea nu va onora succesul ei, altfel decât prin exploatarea pentru cauze diverse. Va fi permanent „invadată” şi „solicitată” de tot felul de plicticoşi şi neaveniţi. Momentul în care agentul serviciilor secrete americane care îi oferă „un punctaj”, aşa cum fac întotdeauna serviciile, de aceea  sunt uşor de recunoscut soldaţii în solda lor, este definitoriu pentru modul în care se încearcă instrumentalizarea ei şi a succesului obţinut prin forţe proprii, în mod cinic. Personajul din film refuză, dar asta o va însingura şi mai mult, în lumea reală pactizarea cu duşmanul rus o vor face paria, la întoarcere va fi stigmatizată, chiar dacă mesajul progresist, pacificator, al scenariului vrea să fie altul. Nu pactizezi cu duşmanul, dacă vrei să ai „succes”.

Incapacitatea altor femei de a atinge un nivel similar ei o va ostraciza etern în comunitatea femeilor, oricare, orice fel de comunitate. O vor detesta toate, pe sub zâmbete prefăcute. Unele vor dori să fie ca ea şi, neputând, o vor destesta mai mult decât altele.

Totuşi, undeva, într-un colţ, neştiută, o altă fetiţă prodigioasă o va admira, o viitoare Judit Polgar va învăţa şah şi când va creşte va urma acelaşi drum lung al însingurării cu succes, într-o societate care încă nu dă femeilor dreptul să aibă creier. Cred că este unul din motivele pentru care serialul a avut atât de mult succes global, mai ales în rândul femeilor. Reflectă drumul spre succes al unui copil, o fetiţă, care a avut norocul să fie îndrumată de mică pe calea gândirii critice, a creativităţii şi performanţei. Când un părinte sau un tutore acordă timp, atenţie şi grijă, în mod egal fetelor, nu doar băieţilor, performanţa urmează. În lumea de astăzi însă, un copil orfan, fetiţă nu poate avea un tutore bărbat adult cu care să joace şah în subsolul clădirii, întrucât acuzaţiile de pedofilie vor izbucni imediat, indiferent dacă există fapte reale sau doar supoziţii. Din păcate, este lumea în care trăim astăzi, în care pedofilia şi reţelele de trafic cu copii au devenit un fenomen şi o ameninţare globală.

Judit Polgar a devenit Grandmaster la 15 ani şi nr. 8 în lume. Acum promovează peste tot în lume educaţia prin dezvoltarea abilităţilor native, cu accent pe şah, ca instrument educaţional. În timpul carierei sale internaţionale, micuţa unguroaică Polgar a fost tratată mizerabil de către colegii ei masculi, remarcile sexiste fiind la ordinea zilei.

Cred că această cronică şi acest serial sunt binevenite şi necesare mai ales acum, când ştim deja că bărbaţi ca Sorin Lavric, senator al noului partid AUR, ne va „reprezenta” interesele ca femei în Parlamentul României. Să vedem cum şi pe cine au trimis românii din diaspora şi electoratul noului partid în Parlamentul unei ţări europene, membră a Uniunii Europene.  E de precizat că omul primitiv numit Lavric, ajuns cu maşina timpului în secolul XXI, direct din Evul Mediu, este scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor şi a fost în Comitetul de Iniţiativă al Coaliţiei pentru Familie. Iată-l, chiar el, în cuvintele sale:

„Orice fată între 15 şi 25 de ani e fie arcan (mulier abscondita), fie arlechin (mulier ludica), fie gheizer (mulier rixosa), fie trident (mulier domina), fie hidră (mulier fornicata), fie gargui (mulier placida)”.

„În primul caz, femeia e luată cu ridicata spre a fi pusă pe galantarul de pofte al capriciului de prohab”.

Femeia, „văduvită de simţul destinului”, „îşi găseşte mereu ancora pe o orbită cu ştaif bărbătesc”. Fără busola oferită de bărbat, „viaţa i se iroseşte în ţâfne de autonomie civică”.

Sunt trei împrejurări când priveliştea unei femei culminează în dezgust: când îşi face toaleta intimă, când îşi probează hainele în oglindă şi când stă pe masa ginecologică”.

„Cine vrea filosofie, nu o va găsi în capul femeii, dar în schimb va găsi cufundarea în athanorul labios.

Nu sunt un admirator al sexului frumos. Admiraţia cere recunoaşterea ab initio a unei relaţii de superioritate: admiri pe cineva pe care îl bănuieşti a fi deasupra ta, pe când femeia poate fi cel mult dorită, dar în nici un caz admirată.

Ce-şi doreşte o femeie e s-o faci să uite de condiţia precară a alcătuirii sale bolânde”.

„Vopsirea unghiilor de la picioare e unul dintre oficiile cele mai absurde la care se poate preta femeia, un oficiu în care bărbatul vede o stupiditate crasă”.

Evident, Sorin Lavric nu este primul inept care pretinde că înţelege femeia, în timp ce o detestă visceral, cu o superioritată dată de ura pură şi incapacitatea de a empatiza cu orice altă fiinţă care nu e bărbat.

Parlamentul României va fi, în ciclul electoral 2020-2024, plin de specimene similare, ferice de cei care nu au reuşit performanţa de a fi în această adunătură. Să sperăm că până în 2024 vom evolua ca naţie educată, cu minimale cunoştinţe despre drepturile femeilor, copiilor, politică, civism, educaţie sexuală şi alegerile viitoare vor aduce în Parlament oameni cu creier, capabili să gândească şi să vorbească pentru secolul în care ne aflăm, ideal şi pentru următorul, nu retrograzi din Evul Mediu, care au făcut din mersul la biserică platformă politică anti-femei. Aşa să ne ajute Dumnezeu! Rog preoţii de prin bisericile patriei şi din diaspora să vorbească în predicile lor, de acum încolo, despre drepturile femeilor şi despre curajul femeilor de a face copii în această lume crudă, iar Biserica să încurajeze femeile să devină preoţi, politicieni şi oameni de ştiinţă. Poate chiar scriitori, viitoare preşedinte în Uniunea Scriitorilor. Sper că BOR va da mesajul nostru, al femeilor, mai departe către secolul XXII, nu înapoi în lumea cavernelor şi primitivilor needucaţi.