Moartea unui monarh
0„Nici toată apa cumplitului ocean
Nu poate șterge mirul cu care este uns regele”.
Shakespeare, Richard al II-lea
Milioane de oameni au privit, fascinați, aproape 9 ore de transmisie live, cu funeraliile defunctei Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii și Regatului Unit.
Unii au criticat, înverșunați, pompa și desfășurarea de statut, putere și bogăție a monarhiei britanice, alții s-au limitat la comentariile inutile despre Harry și soția lui, Meghan, însă majoritatea celor care au participat direct, pe străzile Londrei, Edinburgh-ului, Cardiff-ului sau altor orașe englezești au fost copleșiți de reverență, emoție și respect față de ceea ce a fost și semnificația întregii moșteniri simbolice a Elisabetei a II-a. Celebrități obișnuite să fie plimbate într-o bulă protectoare, cu personal de securitate și mașini cu geamuri fumurii, au stat, discret, la cozi de kilometri întregi, timp de 12, 14 sau 24 de ore pentru a-și aduce un ultim omagiu suveranei lor. Nu i-a obligat nimeni, nu câștigau nimic din a fi văzuți obosiți și cu lacrimi în ochi de o lume întreagă, o vulnerabilitate enormă a unor staruri globale, cum sunt David Beckham sau Tilda Swinton.
Au simțit că trebuie să o facă. Zilele în care sicriul fostei suverane a stat în Westminster Hall au fost insuficiente pentru toți britanicii care doreau să-i aducă un pios omagiu, preț de câteva secunde, după ore lungi de așteptare pe străzile Londrei. Zeci de mii de oameni în lung șir pe podurile Londrei au arătat lumii întregi ce înseamnă a fi britanic, cum se reflectă apartenența la o identitate comună și sentimentul că ești parte dintr-o comunitate de semeni care simt la fel, gândesc la fel și se comportă la fel. Toate etniile, rasele și religiile reunite, fără nicio discrepanță, într-un ultim omagiu față de cea care i-a reprezentat, un lider fără îndoială, atipic prin absența omniprezență, discreția exemplară, tăcerea de aur și simțul datoriei față de ei, supușii suveranei din toate teritoriile Coroanei. Desfășurarea funeraliilor, în sine, a reflectat spiritul de disciplină, ritual și respect față de tradiții și simboluri, pe care monarhia britanică le respectă de generații, viața în interiorul unei Biserici-simbol al monarhiei britanice și al valorilor creștine de la care Regina Elisabeta a II-a nu a abdicat niciodată. Cumva, aceste valori au rămas puternice, în pofida tuturor obstacolelor și tendințelor post-moderne care contestă vehement aceste valori, ca fiind un instrument al colonialismului și abuzului de putere, al lăcomiei unei elite incapabile să mai reprezinte poporul.
Iată că poporul se simte reprezentat, iar liderii lumii libere, moderne, eliberate de monarhii și suverani au fost toți prezenți, semn al respectului deplin pe care Regina Elisabeta a II-a l-a impus prin însăși persoana sa și comportamentul demn, al datoriei profunde față de menirea sa. Simbolic, regii sunt figuri universale, de la începutul timpurilor, întrupând ceea ce poporul așteaptă de la ei, o datorie primordială sacră. Cu două zile înaintea morții sale, cu trupul șubred și înnegrit de dureri neștiute nouă a primit, conform protocolului dintotdeauna, pe cel de-al 15-lea premier britanic, Liz Truss. Apoi s-a retras și a murit în pace, cu simțul datoriei împlinite. O viață demnă, lungă și discretă. O regină simplă, care iubea caii, câinii și Scoția, plimbările lungi în natură. O simplitate care a ajutat-o să ia deciziile corecte atunci când istoria i-a cerut, o femeie care și-a înțeles rolul și menirea, pe scurt un lider excepțional. Oamenii urmează în mod spontan liderii excepționali, care nu sunt niciodată cei care se impun prin forță, intrigi sau lovituri de palat, ci cei care sunt iubiți și respectați de oameni, prin ceea ce ei degajă, prin comportamentul public, care afișează întotdeauna o concordanță între valorile și principiile enunțate și modul în care iau decizii și își desfășoară viața privată.
Când o națiune întreagă se aliniază pentru a-și arăta respectul pentru un astfel de lider înseamnă că acele valori reflectă o aspirație națională și un mod de viață în care cetățenii se regăsesc și pe care îl împărtășesc. Există o comuniune de spirit și aspirații. Popoarele mărețe se definesc prin această unitate și solidaritate dintre lider și popor. În popoarele dezbinate, traumatizate, mediocre, elitele rareori reflectă spiritul națiunii, se simte o dizarmonie evidentă, o tensiune permanentă între elitele politice și cetățeni, care nu doar că nu își respectă liderii, dar nu îi urmează, iar legile și regulile sunt cu ușurință încălcate. Anomia și violența interpersonală domnesc în locul unității, solidarității și empatiei firești față de semenul tău. Pandemia recentă ne-a arătat cu extrem de multă claritate unde există un spirit comun între lider și popor și unde cetățenii aleg să ignore orice decizie emană de la leadership. Nu întâmplător, România este un stat în care anomia este regula, nu excepția. Dintotdeauna. În zilele începutului de decembrie 2017, când fostul suveran român, Regele Mihai I murea, sicriul său a fost adus în fostul Palat Regal pentru ca oamenii care l-au iubit și respectat să își aducă un ultim omagiu. Am stat câteva ore la un șir de oameni strânși în jurul fostului Palat Regal. Am vorbit între noi, era frig, au venit voluntari cu ceai cald, pentru a ne încălzi puțin, ofrande din flori, mii, scrisori și gânduri lipite pe gardul fostului Palat, o atmosferă melancolică, cu oameni îngândurați, tăcuți și respectuoși, care au îndurat frigul și vremurile până la orele târzii ale dimineții pentru a cinsti memoria celui care ar fi putut fi Regele României, monarhul regatului românesc, dacă România nu ar fi fost secătuită, sistematic, de valori puternice și oameni valoroși. Dacă cei care așteaptă, liniștiți, la o coadă lungă de ore întregi, în frig, nu simt nevoia să dea telefoane ca să fie ”băgați” prin față, să fie primii care își exprimă formal omagiul. Există astfel de oameni, cei care au talentul băgatului în față, oriunde, pentru orice, ca unică realizare personală.
Cei care mimează valori, principii și autenticitate pentru a ajunge în fața celor care le au în mod real, organic, ca fond al ființei lor. Cei care pretind o aparență împotriva celor care sunt reali. În timp ce fostul suveran al României, Regele Mihai I stătea pe catafalc, în ultimele sale ore pe pământ românesc, în Parlamentul României, noile elite de la USR făceau show cu megafoane pentru legile justiției, care au rămas la fel de nefinalizate și astăzi, în 2022, dar performer-ul la megafoane a primit – căci de aceea a jucat în piesa anului – un post scurt de ministru. Niciunul dintre acești noi „lideri” nu s-a gândit că, poate, mai inteligent era să abordeze o anumită sobrietate în zilele începutului de decembrie 2017, pentru un lider providențial al României, care merita puțin respect. Circul putea să aștepte, circul e ieftin, iar maimuțe care să țipe zgomotos și haotic sunt pe toate drumurile patriei. Totuși nimeni din anturajul tinerilor lideri nu a fost suficient de înțelept, minim sofisticat să înțeleagă un moment istoric unic la justa sa valoare. Și de aceea, USR este un partid ratat. Nu poți schimba România cu paiațe needucate, amatoare de circ, când au sub nas un moment istoric. De aceea România nu are lideri autentici, pentru că spiritul comunitar este atât de viciat, atât de distorsionat, încât un om autentic este acuzat de fals, iar impostorii sunt apreciați ca originali, valori care trebuie promovate, respectate și răsplătite cu funcții publice. De aceea, mass media românească consideră firesc, de bun gust, să filmeze nunți, înmormântări și botezuri ale unor elite insignifiante, care nu oferă niciun model aspirațional sau valorizant națiunii, ci doar grotescul circului repetitiv la infinit. Cel care țipă mai tare este, în mod cert, lider.
Regina Elisabeta a II-a a știut să tacă, conducând națiunea britanică discret și menținând teritoriile britanice, cu tot capitalul său simbolic, ceea ce reprezintă monarhul și monarhia: valori creștine precum solidaritatea cu semenii, respectul pentru tradiții, forța disciplinei ritualului, singurul care transmite aceste valori generațiilor următoare, menținând și întărind identitatea britanică. Liderii noștri se întrec în a vorbi, cât mai mult, cât mai tare, cât mai gol, transmițând, mereu, nimic. Ni se perindă prin fața ochilor, de decenii, figurile unor elite a căror viață privată e lipsită de interioritate și rigori personale, exhibată ca aspirație a generațiilor tinere, care sunt învățate să mintă, să fure, să parvină, să distrugă pe alții, pentru a fi ei, cei goi, plini de însemnele onorurilor oferite celor „aleși”. România, această țară a circarilor care alungă și ignoră un Rege.
Se încarcă comentariile...
