Şi călări pe tine, ţară, se cred zei aceste bestii,
Cum se cred ades copiii împăraţi călări pe trestii.
Ei sunt mari şi tari, şi nu au nici ruşine, nici sfială
Că-ntr-o zi, poate, urmaşii le vor cere socoteală

De-a lor fapte. Ce le pasă? Lopătari, la cârma ţării
Sunt stăpâni pe vas, pe vânturi, şi pe valurile mării!
Şi când cugeţi c-aceşti trântori, astă haită de samsari
Prin tertipuri şi prin intrigi au ajuns puternici, mari,
Şi când vezi pe-a vieţii scară unde-au fost şi unde sunt,
Când îi vezi cu ce mândrie, cu ce ochi semeţi şi crunt
Privesc azi din înălţime spre norodul tăvălit
În mizeriile-n care ei, călăii, l-au trântit,
Când te uiţi cum se răsfaţă, cum îşi fac de cap mişeii,
Vai, începi să crezi că-n ceruri adormit-au de mult zeii!

Ş-apoi, după ce-au dat palme, şi-au scuipat în faţa ţării,
După ce-a-mbrâncit poporul în prăpastia pierzării,
După ce n-a rămas lucru nebatjocorit de ei,
Au curajul aceşti oameni de nimic, aceşti mişei

Au curaju-n faţa lumii ca să strige-n gura mare:
Ne vrea ţara! Îi vrea ţara? Auziţi neruşinare!
Vai, de-ar fi pe voia ţării, ştiţi voi unde v-aţi trezi?
Într-o ocnă, da! Acolo, oasele v-ar putrezi!

Cum să mai vedem în ţară cinste, muncă, propăşire,
Când spoiala azi e totul, când vezi că prin linguşire
Şi făţarnicii, netoţii, au ajuns aşa departe!
Cum să-ţi mai trudeşti viaţa ca să-nveţi puţină carte
Când te uiţi că-n astă ţară, dată pradă celor răi,
Înţelepţii sunt victime, ticăloşii sunt călăi!”

.............................................................................

                                                 1881, iunie, Târgovişte

P.S.1.  Mă gândeam să spun în P.S. că autorul, Alexandru Vlahuţă, prieten cu Eminescu şi Caragiale, a scris şi

MINCIUNA STĂ CU REGELE LA MASĂ!”(1907)

Dar cui să spun?!

P.S. 2. Alaltăieri, 11 noiembrie, am fost în Siliştea Teleormanului, satul natal al unui scriitor important, după părerea mea, al zilelor noastre.

Am fost şi la cimitirul unde-i sunt înmormântaţi părinţii: Vasile şi Ioana (analfabetă!)

Pe crucea lor, fiul unic a pus să se sape aceste cuvinte tulburătoare:

”FIUL VOSTRU VĂ SĂRUTĂ MÂNA DE ŢĂRÂNĂ”.

Atât!

Ca să intru în cimitir, însă, a trebuit să înot printr-o mare de gunoaie. Ruşine, Preacucernice părinte Niculae Dumitrescu! Şi mă gândesc şi la tânărul ierarh, Preasfinţia sa Galaction de la Alexandria, să mai coboare şi Preasfinţia Sa din faeton; poate vede şi Preasfinţia Sa gunoaiele!