Noi am intrat mai târziu în UE şi am „exportat” inteligenţa şi hărnicia a milioane de români dornici să scape de batjocura şi sărăcia de acasă. Cu nişte ani buni înaintea pandemiei, statisticile spuneau că „populaţia îmbătrânită (peste 65 de ani) reprezenta 30 la sută din totalul populaţiei României.” E un truism să mai spunem că avem cel mai înalt nivel de emigraţie din UE (în Marea Britanie atingând chiar cifra de 1 milion).
 
Sunt factori naturali şi factori economico-politici care explică „Marele Exod” al românilor în Occident. Nu putem neglija însă criza noţiunii de patriotism (cultivat altfel în Polonia). Noi suntem balcanici şi nu ne luăm prea în serios. În plus, Cioran ne-a dat dreptul de a ne autoflagela stilistic şi moral. Vorbim prea puţin despre reuşitele unor proiecte de administraţie locală (Oradea, Alba Iulia, Cluj, etc). Nu recunoaştem că mulţi români care stau înghesuiţi într-o casă din nordul Londrei ar putea trăi mai civilizat într-o urbe transilvană.
 
Sporul natural e negativ în întreaga Uniune Europeană, ca de altfel şi-n Federaţia Rusă. Ne sinucidem lent ca civilizaţie cu vechi instincte imperiale. Musulmanii din ţările arabe, dar şi creştinii sud-americani au un spor pozitiv puternic. Occidentul va pierde accesul la tinereţea fără bătrâneţe. Liderii UE vor continua să predice, ca nişte piloţi orbi, dezordinea amoroasă, evanghelia corectitudinii pansexuale, dreptul fundamental la avort şi accesul la servicii medicale pentru bărbaţii transexuali însărcinaţi (sic!)…
 
Există o lege naturală care spune că omul pleacă de la rău spre mai bine. Cum defineşte omul contemporan „binele”? Acces la apă caldă, hrană ieftină, reţea de transport, facilităţi fiscale şi muncă răsplătită. Bani. Proprietăţi. Economii. Vacanţe. Ce face însă cu libertatea de conştiinţă? Dar cu valorile spirituale?
 
Comerţul de bunuri a fost mereu încurajat de marile aglomerări urbane. Reţeta creativităţii e asigurată de interconectarea cât mai multor sisteme neuronale. Dar cu bunurile imateriale — patrimoniul, ideile, cultura — ce vom face?
 
Oraşele Occidentul intensifică mai departe jocul sinapselor — mai ales în platformele industriale, huburi IT & AI. Dezvoltarea inteligenţei tehnice nu produce însă automat înţelepciune. Corpul social se va menţine-n echilibru doar printr-un mixt de cuminţenie bătrânească şi agilitate tinerească.
 
Am făcut cândva elogiul ţăranului român, din perspectiva ordinii simbolice a satului românesc. Nu poţi compara puritatea horitului din repertoriul maestrului Grigore Leşe cu vulgaritatea muzicii de consum ascultată prin „resorturile” Mării Negre. Nu poţi să nu vezi, în contrast, frumuseţea iei (la blouse roumaine) purtată la o nuntă din Munţii Carpaţi şi urâţenia blugilor rupţi etalaţi la orice party corporatist. Ruperea de tradiţie dăunează grav armoniei cromatice şi sănătăţii noastre sufleteşti.
 
Când spun asta, nu neg faptul că modernizarea lumii româneşti e ireversibilă şi nici importanţa tehnologiei  pentru gospodăria agricolă. Dincolo de câteva ferme bio, de nişă, comune cu 1000 ha de teren nu vor putea asigura traiul pentru mai mult de 20 familii active. Soluţia? Conectarea satelor la oraşe prin reţele rutiere şi feroviare (vezi modelul Vienei sau concentraţia urbană din bazinul Rinului).
 
Fără o reformă administrativă, România va sta pe loc şi va trimite mai departe peste mări şi ţări alte milioane de tineri dornici să trăiască decent, civilizat sau, pur şi simplu, mai bine. Dacă-i vrem acasă pe cei mai buni fii ai satului, e timpul să eliminăm nepotismul şi birocraţia, să descătuşăm energiile antreprenoriale şi să ne promovăm, fără ruşine, comorile spirituale admirate cândva de Enescu, Bartok, Brâncuşi…