Pe timp de caniculă este foarte uşor să te deshidratezi, iar temperatura corpului să crească rapid. Dacă acest lucru se întâmplă, se instalează imediat crampele musculare şi senzaţia de epuizare fizică.

Probabil cel mai mare pericol este, însă, insolaţia, care trebuie tratată cu cea mai mare seriozitate. Spunem asta pentru că, în cazuri extreme, poate afecta permanent organele vitale sau poate duce chiar şi la deces. Tot canicula este responsabilă pentru intensificarea simptomelor la persoanele cu boli cronice.

Acestea fiind spuse, cea mai eficientă metodă de a lupta împotriva unui val de căldură extremă este să faci un plan din timp. Iar asta pentru că astfel de condiţii meteo pot afecta pe oricine, chiar şi pe cei mai tineri şi în formă dintre noi. Însă, unele persoane sunt mai predispuse la probleme decât altele.

Persoanele predispuse la probleme cauzate de caniculă

  • Persoanele peste 65 de ani, care locuiesc singure;

  • Persoanele care suferă de diabet, probleme renale sau psihice;

  • Persoanele care iau medicamente pentru alergii, inimă, anticonvulsive, diuretice, antidepresive sau antipsihotice;

  • Persoanele care au probleme cu alcoolul sau drogurile;

  • Persoanele cu dizabilităţi;

  • Persoanele cu probleme de locomoţie sau cele aflate în scaun cu rotile;

  • Femeile însărcinate sau cele care alăptează;

  • Bebeluşii şi copiii mici;

  • Persoanele supraponderale sau obeze;

  • Persoanele care lucrează sau fac sport în natură;

  • Persoanele care au călătorit recent într-o ţară cu o climă mai rece.

Cum facem faţă unui val de căldură extremă

În timpul unui val de caniculă sau într-o zi foarte călduroasă nu uita să:

  • Bei suficientă apă, chiar dacă nu simţi senzaţia de sete (dacă medicul ţi-a limitat consumul zilnic de apă, contactează-l şi cere-i sfatul);

  • Ia măsuri pentru a-ţi păstra temperatura corpului la un nivel normal: poţi folosi prosoape umede, poţi merge la o oră de înot la o piscină acoperită sau poţi face un duş răcoritor (atenţie, nu cu apă rece);

  • Evită băuturile foarte reci şi alcoolul, însă permite-ţi şi un mic răsfăţ la ceas de seară, după ce arşiţa s-a mai domolit un pic. Îngheţata este un deliciu care nu trebuie să lipsească în serile toride de vară, iar cu un astfel de aparat o vei putea pregăti acasă, pentru întreaga familie şi fără toţi conservaţii din comerţ;

  • Pe cât posibil, stai în locuri cu aer condiţionat şi evită să ieşi din clădiri la amiază, când temperaturile urcă cel mai mult în termometre;

  • Blochează razele soarelui în locuinţă cu jaluzele şi/sau draperii;

  • Dacă începe să bată vântul, poţi deschide ferestrele şi împrospăta aerul;

  • Dacă trebuie să ieşi din casă poartă o şapcă sau o pălărie şi ochelari de soare. O cremă de protecţie solară, cu SPF mare, este şi ea o necesitate;

  • Amână întâlnirile care pot fi reprogramate;

  • Poartă haine din fibre naturale, precum bumbacul sau inul, şi alege culori închise, care nu lasă razele soarelui să ajungă la piele;

  • Nu mânca peste măsură şi alege mese reci, cum sunt salatele;

  • Atenţie cu alimentele care se păstrează la frigider. Nu le uita pe masa de bucătărie. Se vor altera rapid şi rişti să te îmbolnăveşti;

  • Evită activităţile intense precum sportul, renovatul casei sau grădinăritul;

  • Urmăreşte jurnalele şi site-urile de ştiri pentru ultimele informaţii legate de evoluţia vremii;

  • Instalează-ţi pe telefon o aplicaţie precum Acuu Weather sau The Weather Channel. Te vor ajuta să urmăreşti mai uşor evoluţia vremii.

Canicula şi vârstnicii

Căldura extremă îi afectează în special pe cei în vârstă. Persoanele cu vârsta peste 65 de ani au un risc mai mare de intensificare a problemelor cardiace pe timp de caniculă şi au nevoie de atenţie, mai ales dacă suferă de boli cronice şi se află sub tratament. Dacă ai rude sau cunoştinţe în această situaţie, păstrează contactul cu ele pe timp de caniculă.

Canicula şi copiii

Bebeluşii şi copiii trebuie supravegheaţi cu atenţie pe timp de caniculă. Şi asta pentru că pierd rapid fluide prin transpiraţie şi riscă deshidratarea. Asigură-te că beau apă regulat şi poartă haine potrivite. Nu lăsă niciodată bebeluşii sau copii foarte mici singuri în maşină - temperatura în automobile creşte rapid când aerul condiţionat nu funcţionează, iar asta poate duce la probleme serioase de sănătate sau chiar deces. 

Persoanele active şi canicula

Canicula şi sportul sunt o combinaţie periculoasă. În zilele în care temperaturile sar de 35 de grade în termometre, transpiraţia nu se evapora suficient de repede pentru a păstra temperatura corpului la un nivel normal. Dacă vrei să faci sport în zilele caniculare, alege serile, bea multă apă şi fă pauze dese. 

Cum îi poţi ajuta pe alţii în timpul unui val de caniculă

Dacă vezi că urmează un val de căldură extremă, fă o listă cu rudele, apropiaţii şi vecinii pe care îi ştii la risc de îmbolnăvire:

  • Păstrează legătura cu rudele şi prietenii despre care ştii că au probleme de sănătate. Recomandarea medicilor este să-i contactezi cel puţin o dată pe zi;

  • Încurajează-i să bea multe lichide;

  • Oferă-te să ajuţi rudele, prietenii şi vecinii cu vârsta peste 65 de ani. Mergi la cumpărături în locul lor sau rezolvă-le micile probleme pentru care ar trebui să părăsească casa. Dă-le numărul tău de telefon, pentru a te putea contacta în caz de urgenţă şi asigura-te că dorm într-un spaţiu răcoros. Dacă nu au aer condiţionat în locuinţă, oferă-le găzduire în nopţile foarte călduroase;

  • Sună imediat la 112 dacă cineva apropiat ţie are nevoie de ajutor.

Pregăteşte-te în avans pentru zilele caniculare

Deja ştii că valurile de căldură extremă sunt anunţate la televizor şi pe site-urile de ştiri, aşa că poţi face din avans un plan de bătaie pentru aceste zile. În plus, poţi urmări şi singur prognoza meteo pe site-ul celor de la ANM

Iată ce ar trebui să faci:

  • Dacă suferi de o boală cronică, fă cumpărături din timp, asigură-te că ai suficientă apă şi vizitează medicul. Poţi cumpăra medicamentele de care ai nevoie în avans, pentru a nu fi nevoit să ieşi din casă pe caniculă;

  • Verifică aerul condiţionat sau ventilatorul şi asigură-te că funcţionează la un nivel optim;

  • Nu ar fi o idee rea să redecorezi casa astfel încât să devină una mai răcoroasă, mai ales dacă ai geamuri pe care bate soarele după-amiaza. Jaluzelele exterioare şi nişte draperii care filtrează bine lumina sunt suficiente.

Pregăteşte-te pentru posibilitatea unei pene de curent

Anul trecut, cu două zile înainte de Crăciun, mii de bucureşteni au rămas fără apă caldă şi căldură. Situaţia se poate repeta pe timp de caniculă, cu liniile de curent, de data aceasta. Atunci când mii de aparate de aer condiţionat funcţionează la putere maximă, alături de alte mii de electrocasnice, reţelele pot ceda uşor. Se întâmplă şi la case mai mari, nu doar în România.

Există însă soluţii pentru aceste situaţii:

  • Cumpără o lanternă şi lumânări, pentru a nu sta pe întuneric, asigură-te că telefonul mobil este încărcat (poţi încerca şi varianta unei baterii externe, care trebuie şi ea încărcată);

  • Cumpără un radio care funcţionează şi cu baterii şi baterii, să nu te plictiseşti;

  • Cumpără alimente care nu au nevoie de frigider sau congelator, cum sunt cele la conservă, fructele şi legumele etc.;

  • O mai spunem încă o dată, pentru că este foarte important. Asigură-te că ai suficientă apă de băut;

  • Ia în considerare achiziţionarea unui ventilator de mână cu baterii.

Ce să faci în caz de urgenţă

  • Nu ezita să suni medicul de familie, păstrează numărul acestuia scris şi într-o agendă, în caz că rămâi fără baterie la telefon;

  • În caz de urgenţă apelează imediat 112;

  • Dacă ieşi din casă, interesează-te unde sunt corturile de asistenţă în caz de caniculă, amplasate de autorităţi. Acolo poţi cere apă şi asistenţă medicală.