Situaţia cercetătorului nu este una singulară, ci o exprimă foarte bine pe cea a cercetării din România. În afară de cei care au avut norocul unor burse de cercetare, care le permit să îşi facă meseria fără a trăi la limita subzistenţei, restul cercetătorilor sunt în situaţii disperate. Să trăieşti în Bucureşti cu 1 200 de lei pe lună este o situaţie la limită. Sigur, se va spune că sunt mii ca el. Cu siguranţă, din păcate este adevărat. Dar întreb: câţi dintre acele mii au absolvit cu nota maximă facultatea, câţi s-au dedicat unei profesii care îţi acaparează toată existenţa, câţi au o profesie atât de importantă pentru societate?

Florin Şandru a fost mutat din faţa Palatului Victoria, unde protestează, fiindcă prezenţa sa îl deranjează pe Premier. Cercetătorul deranjează plagiatorul. Nu a protestat când a fost mutat de jandarmi, ci a stat mai departe unde l-au pus aceştia şi şi-a continuat tăcut protestul. Toate mesajele trimise politicienilor care nu scapă niciun moment pentru a vorbi cu patos depre cercetarea românească au rămas fără răspuns. Dar, politicienii sunt previzibili în atitudinea lor (Florin Şandru nu reprezintă o categorie numeroasă, care să reprezinte o însemnată cantitate de voturi). Din păcate, în aceste zile cercetătorul nu a prea fost vizitat de confraţii săi din toate domeniile, cei care, dacă Florin Şandru va avea sorţi de izbândă, vor fi beneficiarii demersului său. Lumea este prea prinsă de criza imigranţilor pentru a mai vedea drama omului din imediata apropiere. Mult mai comod, mai ieftin şi mai spectaculos este umanismul exotic!

Plagiatorii dau dovadă de o mare solidaritate, dovedind că principiul potrivit căruia nimic nu uneşte mai mult decât complicitatea la aceeaşi crimă este valabil. Să vă amintesc ce a făcut Primul plagiator al ţării? S-a înconjurat de alţii ca el. În primul rând, l-a ţinut aproape şi chiar l-a lăsat un timp în locul său pe al doilea plagiator al ţării. Să ne amintim cum a încercat fără sorţi de izbândă să pună în funcţia de Ministru al educaţiei alţi doi plagiatori dovediţi. Poţi spune că nu sunt solidari?! Structurile adminsitraţiei publice centrale şi locale sunt pline de astfel de personaje. „Avântul” pe care l-a luat cercetarea în România mă face să cred că numărul plagiatorilor este mai mare decât al cercetătorilor. Aşa cum, cu timpul, numărul scriitorilor carcerali va fi mai mare decât cel al scriitorilor adevăraţi. Plagiatorii şi scriitorii carcerali ţin aproape unii de alţii; cercetătorii şi scriitorii... nu prea.  

„Nu-s parale!” strigă guvernanţii atunci când este vorba de cercetători. Dar pentru propriile salarii sunt parale? Pentru Catedrala Casei Poporului sunt parale? Vom vedea ce râuri de pomeni electorale vor începe să curgă în curând pe lângă protestul tăcut al lui  Florin Şandru. Pentru că aşa se întâmplă într-o ţară în care puşcăriaşii şi calomniatorii sunt prezentaţi de la nivel înalt ca eroi sau ca oameni de cultură iar guvernanţii sunt hoţi dovediţi. Parafrazându-l pe Păstorel, adevăraţii cercetători nu pot trăi de răul lor.