Sociolog american, despre valorile comune între români şi americani

Sociolog american, despre valorile comune între români şi americani

Brett Loyd. FOTO: Dorin Constanda

România ar trebui să se debaraseze de etichete vechi precum fostă ţară de după Cortina de Fier, din estul Europei, şi să se promoveze, mai curând, ca o destinaţie romantică unde poţi să faci un tur al castelelor medievale încărcate de istorie. Cel puţin aşa apreciază directorul The Polling Company, Brett Lloyd, autor al unui sondaj comparativ SUA-România, în colaborare cu INSCOP.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Când redactam studiul şi formulam întrebările pe care urma să le adresăm, am observat o similaritate între problemele şi chestiunile politice turbulente dintre America şi România“, a explicat Brett Lloyd.
 
„De exemplu, ne uitam la diferite aspecte ale instituţiilor pe care le-am puteam examina, dacă sunt de încredere sau nu şi am observat că pentru conceptul de Fake News pe care îl avem în America, există o traducere perfectă în Limba Română.
 
De asemenea, am observat că atât în America, cât şi în România, cetăţenii sunt neîncrezători în sistemul de justiţie.
În America avem o mare neîncredere în Departamentul de Justiţiel. Îl avem pe Kolin Kaepernick, avem marşurile mişcării „Black Lives Matter“, avem un candidat la prezidenţiale din Massachusetts care acum este senator şi care a declarat că Departamentul de Justiţie este rasist cap-coadă.“
 
Valori comune şi diferenţe majore între români şi americani
 
„Şi astfel, constantând că în momentul de faţă avem o parte dintre americani care cred că Departamentul de Justiţie sau Sistemul de Justiţie este un pic părtinitor sau defect, apoi am aflat că acest lucru îl au şi românii în comun cu americanii“, a mai explicat sociologul.
 

Specialistul a mai punctat că românii şi americanii deopotrivă au o încredere scăzută în instituţia Preşedinţiei, Guvern sau Parlament. Mai cu seamă, răspunsurile celor două grupuri au fost similare.

Direcţiile spre care se îndreaptă cele două ţări
 
Studiul arată că există şi anumite discrepanţe majore între România şi America. Cu toate că răspunsurile americanilor şi românilor sunt similare cu privire la încrederea pe care o au în instituţiile politice, răspunsurile acestora sunt, însă, extrem de diferite când vine vorba despre direcţia în care consideră că se îndreaptă ţările lor.
 

„Mai puţin de unul din cinci români consideră că România se îndreaptă către o direcţie bună. În schimb, în America majoritatea cetăţenilor cred că ţara lor se îndreaptă către direcţia cea bună“, mai explică Brett Lloyd.

Alte discrepanţe sunt cu privire la problemele principale percepute de americani, respectiv români, în ţările de care aparţin.
 

„În România problema cea mai gravă este considerată inflaţia, pe când în SUA o reprezintă sistemul de asigurări de sănătate. În mod interesant, în America, problema sănătăţii este una financiară. Americanii nu cred că îngrijirea medicală pe care o primesc este proastă, ci este vorba de costul acestei îngrijiri. Deci, într-un mod similar, vorbeşti în ambele ţări de chestiuni economice“, mai arată studiul.

Notorietatea României în SUA

„Când ai 7 din 10 americani care ştiu că România este o ţară, este foarte bine pentru România, însă eu cred că este loc de creştere. Totuşi, 71% dintre Români ştiu de Transilvania, dar asta pentru că această regiune a fost mai promovată prin filmele de la Hollywood. Transilvania este o tematică regăsită în seriale, filme, desene animate, chiar şi pe cutiile de cereale pentru copii“, subliniază sociologul american.

Americanii sunt foarte preocupaţi de problem interne, fiind o ţară naţionalistă. (directorul The Polling Company, Brett Lloyd)

Sociologul mai consideră că România poate promova ca brand de ţară o percepţie mai romantică: „Haideţi să ne vedeţi castelele, munţii sau pădurile virgine“. Asta ar elimina aspectul României de bloc estic, al regimului de fier, conchide sociologul.
 

citeste totul despre: