Bigotismul ca frenezie a indiferenţei. O reflecţie pe marginea unor declaraţii ale dlor Iohannis, Iaru şi CTP

Preşedintele Iohanins despre susţinătorii iniţiativei clarificării definiţiei Căsătoriei între un bărbat şi o femeie în Constituţie: „E greşit să mergem pe calea fanatismului religios.” (octombrie 2016

Florin Iaru despre aceiaşi susţinători ai iniţiativei: „Trei milioane de proşti” (mai 2016)

CTP despre cei care vor vota da la referendum: „Aia care îşi bat copiii până la sânge, îi vând, îi violează, dar sunt buni români pentru că sunt bisericoşi". (septembrie 2018)

Ce au în comun cei trei influenceri (îmi permit să-l numesc şi pe dl Iohannis influencer, mai ales de când dă semne clare că vrea să fie şi dumnealui un „preşedinte jucător”). Aş spune că ceea ce au în comun este bigotismul. Ce este, în fapt, bigotismul? Bigotismul este o formă de rezistenţă (cu sau fără hashtag). Este rezistenţa de a defini în mod clar propria idee şi de a prezenta, în mod clar, o idee – iată, asta este ceea ce CRED eu. Este rezistenţa de a defini în mod clar ideea oponentului – iată, aceasta este ceea ce crede adversarul meu de idei. Bigotismul prosperă într-un melanj de idei vagi şi obscure, o ceaţă de clişee pseudoştiinţifice, de sloganuri politice importate sau împrumutate, adesea, de la alţii.

Pentru a avea fie şi un minim de credibilitate, aceşti influenceri ar fi putut să atingă, cel puţin în trecere, câteva dintre chestiunile ardente ridicate pe agenda publică de susţinătorii acestui Referendum. Ar fi putut să spună că înţeleg fie şi parţial îngrijorările lor legate de faptul că Statul nu are dreptul să modifice definiţia Căsătoriei – o instituţie milenară, cu funcţii sociale, morale şi spirituale foarte clare, mai veche decât orice stat şi orice partid politic. Ar fi putut să spună că înţeleg îngrijorările lor legate de adopţiile de copii pentru cuplurile homosexuale – şi că un astfel de experiment încalcă interesul superior al copilului, care are dreptul să fie crescut de o mamă şi de un tată, nu de un Părinte 1 şi Părinte 2; ca să nu mai vorbim de traumele la care ar putea fi supuşi unii dintre aceşti copii, în condiţiile în care există numeroase mărturii în această direcţie ale unor copii trecuţi deja prin astfel de experienţe – vedeţi punctele 5 şi 6 de aici)? Şi apoi, ce?

Dar nu ne spun nimic din toate acestea, şi de aceea bigotismul lor este şi o formă de indiferenţă – este chiar o frenezie a indiferenţei. Frenezie care stă la rădăcina multor persecuţii din istorie. Oamenii cu adevărat pasionaţi de un adevăr, oamenii care caută să înţeleagă şi să le prezinte altora cu claritate un adevăr sunt foarte rar persecutori. Oamenii indiferenţi, oamenii care preferă gândirea în sloganuri şi în clişee, oamenii care opun rezistenţă unor idei CLAR DEFINITE – aceştia sunt cei care aprind rugurile şi construiesc Gulagurile.