Marea nenorocire a vieţii politice româneşti e precedentul. Dacă, undeva, cândva, la începuturi, cineva, nu spui cine, persoană însemnată, a făcut o porcărie, toţi, la grămadă, se înghesuie s-o repete. Nu contează că, pe vremea când se agitau în Opoziţie, au denunţat presei şi populaţiei încălcarea flagrantă a legilor, nu contează dacă au defilat în fruntea protestelor, nu contează dacă îşi încalcă ideologia şi principiile. Coriolan Drăgănescu se răsuceşte în mormânt, cu mulţumire. Exemplul lui e urmat în toată viaţa politică românească. Mai mult, în rândul populaţiei s-a răspândit aceeaşi morală păguboasă. „Dacă ăla a furat, tu-i mama lui de nemernic şi hoţoman, de ce n-aş putea să şmanglesc şi io?“

Am urmărit multe dezbateri televizate în care părţile erau încleştate de subiect pe acest model: „Ba pe-a mă-tii! Au cheltuit înaintaşii bani pe înfrunzirea satelor? Buun, putem să ne tragem o autostradă la scară. A călcat Iliescu Constituţia? Las' că v-o scoatem noi pe nas! A vorbit Băsescu murdar? Las' că-l şi întrecem! Aţi votat taxa de primă înmatriculare? Ohoho, staţi că vă dăm cu taxa de mediu! Aţi numărat strâmb la Legea pensiilor? Vă dăm noi majoritate cu virgulă!“. Întrecerea strâmbilor transformă societatea într-o lume strâmbă. Precedentul, netaxat nici de CCR, nici de societatea civilă, e unul foarte periculos. De aia e România altfel, pentru că unica regulă constă în amplificarea greşelilor antrioare. Iar eu, când aud un om politic că denunţă cu mânie proletară abuzurile, nepotismul sau traficul de influenţă, mă simt cuprins de melancolie. Mâine va fi mai rău.

Paradoxul „tigrului european românesc“, care uimeşte Europa cu ritmul de dezvoltare, nu-i pute niciun politician. Pentru că România e paradisul dereglementării. În marea ei majoritate, populaţia activă lucrează în cele mai proaste condiţii cu putinţă. Şmecheraşii afirmă, mustăcind complice, că e o populaţie necalificată, hoaţă, profitoare. Nu am văzut niciun politician (hai, unu' doi să-i fi dărâmat vântul) să apere demnitatea salariatului autohton. Politica de ieri se pupă în bot cu cea de azi. Prostia fabuloasă are rendez-vous pe plaiurile mioritice cu nepăsarea criminală. Am să repet, până mi se va da cu principiile în cap: un stat îşi apără cetăţenii, nu îi înjoseşte, nu îi uită ca pe nişte valize în gară.

Vă spuneam, în urmă cu câteva săptămâni, că avem cea mai ciudată, pasionantă şi contondentă campanie electorală pentru europene. Deşi analiştii spun că nu mai mult de 30% din populaţie va participa la ea, avem de a face, dincolo de morala intrinsecă a legilor, cu câteva aberaţii, în dispreţul publicului. MRU, Udrea, Ponta şi Antonescu execută un dans fals. MRU e cap de lipsă, dar nu va merge la post. Ceilalţi nu candidează. De ce îşi fac lobby, de ce sunt pe toate posturile nu ştie nimeni. Ce promit şi de ce promit, iar nu ştie nimeni. De ce a intrat preşedintele României în joc, iar nu poate explica nimeni. De fapt, ceea ce nu se vede e repetiţia pentru prezidenţiale. 7-8% dintre voturiile pierdute se vor redistribui. Cui? Câştigătorilor. Dacă nu eşti lucid, dacă nu vrei să judeci cu capul propriu, nu faci decât să reproduci în mic, în minuscul, în infinitezimal, teza stalinistă a idioţilor utili. Politicienii nu sunt dioţi. O, ăsta e singurul lucru de care putem fi siguri. Problema noastră, a celorlalţi, e că ne dorim să fim idioţii cuiva.