Chiar dacă am început să gândim ce am putea face, din n motive campania nu s-a întâmplat. Problema însă a rămas. Cei de la ORA ne spuneau că, în marea lor majoritate, familiile care vor să adopte solicită un anumit tip de copil: maxim doi ani, alb (mai bine spus să nu fie „ţigan“), ideal ochi deschişi şi ideal părinţi cu studii superioare. Peste toate, mai trebuia să fie şi super sănătos. Nu conta că ambii din familia adoptatoare aveau ochii căprui, copilul adoptat ar fi fost bine să-i aibă albaştri; nu conta că ei nu aveau studii superioare, părinţii naturali ai copilului adoptat ar trebui să-i aibă; nu conta că ei nu erau fii de bancheri, însă copilul ce urma a fi adoptat ar fi fost bine să nu aibă „rude naturale“ nişte sărăntoci. Asistenţii sociali cu care stăteam de vorbă atunci ne spuneau că au fost cazuri în care, în momentul în care unul dintre copiii care se afla în proces de adopţie, sau chiar adoptat fiind, s-a îmbolnăvit de ştiu ce boală nu foarte complicată, familia adoptatoare a adus copilul înapoi, solicitând înlocuirea cu un altul „care să fie cu adevărat sănătos“.

Să nu vă închipuiţi că sunt puţini cei care vin cu astfel de pretenţii. Din păcate, cei care înţeleg că procesul de adopţie a unui copil nu este similar cu a-ţi cumpăra o jucărie sau un bibelou sunt destul de puţini. Mai sunt mulţi şi cei care consideră că a „creşte un copil“ îţi poate umple nefericirea pe care tu o trăieşti, uitând că în tot acest proces nu e vorba numai de tine, ci în primul rând despre copilul ce urmează să-şi găsească o familie. Şi din cauza acestei neînţelegeri, ei vin cu un shopping list chiar dacă nu poţi decide aceste caracteristici nici măcar pentru copilul tău natural.

Marea problemă nu este însă la ei, ci mai ales la sistemul care continuă să tolereze astfel de solicitări de la cei ce doresc sa adopte un copil. Ca să înţelegem mai bine, o să încercăm o scurtă explicaţie a prejudecăţilor existente în astfel de solicitări:

  • „Copilul să fie alb, să nu fie «ţigan» şi ideal să aibă ochi albaştri“. în mentalul colectiv, apartenenţa la etnia romilor este deja o etichetă pentru inferioritate, cu tot ceea ce acest termen aduce cu sine. Chiar dacă marea majoritate a studiilor neagă aceasta teorie, mulţi cetăţeni români cred că apartenţa la o anumită etnie, chiar rasă cu o piele mai pigmentată, te transformă, în mod automat, într-un candidat serios la statutul de infractor. Această solicitare îi asigură pe cei ce doresc să adopte că „mărul“ nu e stricat genetic şi că nu va strica coşul familiei lor „perfecte“. Cam 90% dintre cei ce vor să adopte au această solicitare expresă.

  • „Copilul să fie super sănătos şi, dacă este posibil, să nu se îmbolnăvească vreodată“. Vă daţi seama ce s-ar întâmpla dacă am cere ca un produs electrocasnic să aibă asemenea garanţie? Copilul, şi cel natural, şi cel adoptat, intră în colectivitate şi are un proces de uzură a corpului specific fiecărui individ. Unii se îmbolnăvesc mai repede, alţii au parte de un sistem imunitar mai puternic. Nu există copil care să nu se îmbolnăvească şi nu există o astfel de garanţie nici chiar pentru un copil natural, darămite pentru unul adoptat. În mintea lor, această solicitare îi asigură că nu „se vor chinui“, ca şi cum cineva le va putea garanta vreodată acest lucru. Cam 50% solicită acest lucru.

  • „Părinţii să aibă studii superioare“. Mai toţi suntem a doua sau a treia generaţie care a avut acces la educaţie. Mai toţi, undeva de pe la străbunici, suntem un neam de analfabeţi. Sigur că accesul la educaţie al părinţilor influenţează în mod direct dragostea de carte a copiilor, însă aceasta din urmă nu se transmite genetic. Cu alte cuvinte, chiar dacă respectivul copil provine din iubirea unor studenţi la medicină sau astrofizică, dacă părinţii adoptivi nu au obişnuinţa să citească şi să dezbată idei în familie, nici copilul adoptat nu o va face. Cam 20% din cei care vor să adopte au această dorinţă.

  • „Copilul să provină dintr-o familie bună“. Pe lângă faptul că foarte puţin probabil să se întâmple asta des pentru simplu motiv ca o familie cu o situaţie financiară bună nu ar ajunge în situaţia de a-şi abandona copilul decât în cazuri super excepţionale, această solicitare înglobează pe cele trei dinainte, adică să nu fie ţigan, să fie super sănătos şi să aibă părinţi cu multă carte.

Sunt câteva zeci de mii de copii care sunt în grija statului şi câteva multe milioane de oameni care se consideră buni creştini. Mulţi dintre ei, dar nu numai, sunt printre cei care ar adopta un copil numai dacă este mic, alb la piele şi cu ochi albaştri şi musai din familie bună. Restul care nu se încadrează în aceste criterii, Dumnezeu cu mila!