26 iunie – Ziua internaţională de luptă împotriva traficului şi consumului de droguri. Peste 200.000 de persoane mor anual din această cauză

26 iunie – Ziua internaţională de luptă împotriva traficului şi consumului de droguri. Peste 200.000 de persoane mor anual din această cauză

Pe 26 iunie are loc Ziua internaţională de luptă împotriva traficului şi consumului ilicit de droguri. La nivel naţional, peste 200.000 de persoane mor anual din cauza drogurile, însă acestea nu afectează doar consumatorul, efectele negative afectându-i şi pe cei din jurul lor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Începând cu anul 1987, în fiecare an pe data de 26 iunie, la nivelul tuturor ţărilor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite se marchează Ziua internaţională de luptă împotriva traficului şi consumului ilicit de droguri. 
 
An de an, Oficiul Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC) este promotorul campaniei internaţionale de sensibilizare privind provocarea majoră pe care drogurile ilicite o reprezintă pentru societate în ansamblu.
 
Directorul executiv al UNODC, Yury Fedotov, declară că drogurile ameninţă viaţa şi bunăstarea oamenilor. Peste 200.000 de persoane mor anual din cauza drogurilor; dar drogurile nu afectează doar consumatorul, efectele negative se resfrâng şi asupra familiei şi celor dragi.
 
„Tulburările legate de consumul de droguri subminează relaţiile apropiate, distrug viaţa familială, inclusiv a copiilor, şi pot duce la ruinarea oportunităţilor de educaţie sau angajare. Impactul lor este resimţit la nivelul comunităţii, sistemului de justiţie şi în întreaga societate”, se arată într-un comunicat emis de Agenţia Naţională Antidrog (ANA).
 
Aproape 20 de milioane de europeni au încercat cannabisul
 
Potrivit raportului European privind situaţia drogurilor în 2014, aproape 20 de milioane de europeni au experimentat canabisul în ultimul an şi cei mai mulţi dintre consumatorii de droguri îşi procură stupefiantele de pe internet, potrivit  
 
Raportul mai arată că heroina nu se mai află în topul preferinţelor europenilor, înregistrând un declin. Aceeaşi tendinţă o înregistrează şi cocaina, cea care era până acum stimulentul consumat cel mai frecvent la nivel european.
 
Documentul european prezentat ieri de Agenţia Naţională Antidrog (ANA) mai spune că la nivelul anului 2013 au fost notificate 81 de noi substanţe psihoactive, cele mai multe, 29 la număr, fiind canabinoizi sintetici. Alte 30 de substanţe nu corespund categoriilor chimice cunoscute, atrag atenţia specialiştii, potrivit cărora se înregistrează o diversitate a noilor droguri identificate. 
 
Drogurile, vândute pe internet 
 
O mare problemă, în opinia experţilor, e faptul că medicamente şi compuşi care au uz legitim sunt vândute pe piaţa neagră prin diverse filiere, sub formă de „droguri legale”, „substanţe chimice utilizate în scop ştiinţific” sau chiar „suplimente alimentare”. „Viteza apariţiei noilor substanţe pune la încercare procedurile legale de control al drogurilor deja instituite”, atrag atenţia specialiştii. 
 
Spre exemplu, doar la nivelul anului 2013, au fost identificaţi la nivel european 651 de vânzători en-gros de substanţe noi cu efecte psihoactive, iar numărul reţelelor ascunse, care vând droguri traficanţilor şi consumatorilor, este în creştere. „Faptul că producătorii, furnizorii, retailerii, serviciile de găzduire pagini de web şi de plată online au sediul în ţări diferite, îngreunează eforturile de control”, prevede documentul. 
 
România, ameninţare pentru Europa 
 
Raportul european arată că drogul consumat cel mai frecvent în Europa este canabisul, iar cifre recente subliniază că 74 de milioane de adulţi europeni, cu vârste cuprinse între 15 şi 64 de ani, au experimentat efectele acestuia cel puţin o dată în viaţă. Nu mai puţin de 15 milioane de adulţi tineri (15 - 34 de ani) au consumat canabis în ultimul an. De altfel, peste 80% din capturile înregistrate în Europa sunt de canabis. 
 
Scăderea consumului de heroină ar putea veni şi din faptul că acest stupefiant este responsabil pentru cea mai mare rată de morbiditate şi mortalitate asociată consumului de droguri din Europa. Specialiştii spun însă că din nefericire consumatorii români nu au fost impresionaţi de aceste informaţii şi, astfel, România a ajuns o ameninţare în ceea ce priveşte infecţia cu HIV/SIDA în Europa. Asta din cauza creşterii bruşte a numărului narcomanilor care îşi injectează stupefiante cu aceeaşi seringă. În aceeaşi situaţie este şi Grecia. „Dacă în anul 2010, Grecia şi România depăşeau doar cu 2% numărul total de infecţii raportate, în anul 2012, cifra a crescut la 37%”, se arată în raport. 
 
Medicul Adrian Abagiu, doctor în cadrul Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Capitală, spune că situaţia de la noi din ţară este dramatică din acest punct de vedere. „La ora actuală, 5.000 din cei 20.000 de utilizatori de droguri sunt bolnavi, în scurt timp peste jumătate din ei vor fi infectaţi cu HIV/SIDA sau hepatite dacă nu se iau măsuri”, a declarat medicul. 
 
Acesta e de părere că în România locurile de tratament pentru consumatorii de droguri sunt insuficiente. „În urmă cu câţiva ani, ne-am angajat că vom înfiinţa 3.800 de locuri de tratament. Avem doar 1.200, insuficient faţă de cât avem nevoie”, a conchis Abagiu. 
 
Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:
 
 
Europenii nu se dau în lături de la experienţele „extreme“. Doar anul trecut, zeci de milioane de cetăţeni au consumat canabis. Potrivit celui mai recent raport privind starea drogurilor, România este o ameninţare în ceea ce priveşte infecţia cu HIV-SIDA în Europa.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările