Principala, marea problemă a sistemului de învăţământ din România sunt copiii care învaţă în şcolile rurale. Acolo se înregistrează ponderea cea mai mare a abandonului şcolar, acolo performanţele şcolare sunt cele mai slabe din tot sistemul, acolo şcoala e departe sau friguroasă, acolo liceul e un vis, acolo copiii nu au mai nimic.

Această inegalitate flagrantă între urban şi rural, care condamnă în fiecare an zeci de mii de copii la o viaţă fără viitor – pentru că nu au avut niciodată şansa la o educaţie de calitate –, este marea provocare pentru România în acest început de secol.

Avem nevoie de schimbări la nivel de sistem. Aş vrea să înţelegem că prima prioritate trebuie să fie şcoala şi copiii de la ţară. Cu calculatoare, da, dar şi cu finanţare adecvată – după nevoi şi nu alocată din pix, căci nevoile sunt uriaşe. Cu internet, dar şi cu profesori bine pregătiţi, cu table inteligente, dar şi cu infrastructura esenţială, precum apă curentă, canalizare şi încălzire. Cu curriculum digital, dar şi cu programe de educaţie remedială şi after school extinse la nivel naţional.

Luna trecută organizaţia pe care o conduc, World Vision România, a lansat ediţia 2020 a raportului „Bunăstarea copiilor din mediul rural”. Primul lucru care mi-a sărit în ochi a fost una dintre concluzii: mai bine de 20% din copiii care trăiesc la sate spun că sunt doar uneori sau niciodată fericiţi. Unu din cinci copii nu îşi trăieşte, de fapt, copilăria. Iar asta e doar una dintre cele 20 de concluzii îngrijorătoare despre viaţa copiilor de la sate pe care le puteţi citi în raportul organizaţiei noastre.

Sunt şanse puţine ca educaţia să primească în ciclu electoral care începe cei 6% din PIB prevăzuţi de lege. Criza actuală face acest lucru tot mai puţin probabil. Însă copiii de la ţară nu au timp să aştepte să treacă criza.

Prin urmare, şi în acest an echipa World Vision, ca şi alte echipe din ONG-uri, va face ca şi până acum: vom apela la donatorii noştri tradiţionali şi la toate companiile care se întreabă cum ar putea folosi mai bine acei 20% din impozitul pe profit pe care îi pot dona gratuit unei cauze nobile.

Dragi antreprenori, CEO şi directori executivi, folosiţi aceşti bani pentru a susţine proiectele ONG-urilor care au arătat că ştiu cum să îi folosească – eficient şi cu rezultate demonstrate în timp. Priviţi spre acele zone unde statul, din varii motive, nu poate face mai mult sau mai bine. Veţi găsi cel puţin un ONG format din oameni inimoşi care, an de an, intervin acolo unde e nevoie. Toate aceste organizaţii, mici sau mari, au două lucruri în comun: un istoric de performanţe în ceea ce fac şi nevoie de susţinere financiară. World Vision oferă sprijin, an de an, pentru peste 20.000 de copii, dar resursele noastre sunt întinse la maximum de efectele pandemiei. Criza medicală a exacerbat nevoile copiilor de la sate, dintre care foarte mulţi sunt în prezent efectiv privaţi de dreptul la educaţie.

Aşadar, iată apelul nostru: donaţi acei 20% din impozitul pe profit unei organizaţii.

Argumentele noastre sunt:

  • ajutăm în fiecare an 20.000 de copii, cu burse, masă caldă la şcoală, ajutor la teme, donaţii de haine, rechizite, resurse educaţionale digitale
  • 20% din copiii care trăiesc la sate afirmă că sunt doar uneori – sau niciodată – fericiţi
  • în doar 20% din familiile din mediul rural copiii, inclusiv cei de grădiniţă, se ocupă doar de şcoală şi nu fac diferite munci în gospodărie
  • peste 20% dintre copii nu sunt ajutaţi acasă de nimeni atunci când nu ştiu să îşi facă tema
  • peste 20% din părinţi consideră că a-ţi găsi de lucru e mai important să ai relaţii decât să termini o şcoală
  • 20% din copii nu au ca modele de viaţă propriii părinţi.

Aşadar, în World Vision 20% înseamnă foarte mult pentru copiii de a căror soartă ne ocupăm. Suntem sigur că şi pentru alte organizaţii nonguvernamentale.

Putem face multe singuri, dar putem face mult mai mult împreună. Fiecare dintre noi, cei care credem ca educaţia transformă vieţi, facem tot ce ştim mai bine pentru a se înţelege de către decidenţi că educaţia are nevoie de 6% din PIB. Poate că la un moment dat vom avea cei 6% din PIB investiţi în educaţie. Până atunci însă, e responsabilitatea noastră, a tuturor oamenilor obişnuiţi. Pentru că noi suntem România. Şi pentru că, azi, cu aceşti 20% care reprezintă un efort pentru companiile voastre, putem de mâine creşte cifrele bune din educaţie cu 20%; putem să-i transformăm în 20% profit pentru educaţie.