Copiii pe care aș vrea să nu-i mai mințim, ci să-i ajutăm real

Să vă spun despre Andrei, un băiețel de șapte ani dintr-un sat la o oră și jumătate distanță cu mașina de București. Familia și colegii îi spun Otto, după un personaj din desene animate – un băiețel de aceeași vârstă cu el care trăia într-un orfelinat unde angajații îl pedeapseau dacă citea, asta până să fie adoptat de un detectiv. La fel ca personajul din desene, Andrei dintr-un sat din Ialomița descoperă zilnic lumea cu o voioșie și o curiozitate care i-au surprins până și pe frații lui. Așa că i-au zis Otto.

Băiețelul are încă șase frați. Cu toții stau într-o casă cu două camere care aparține primăriei comunei, după ce locuința lor a început să se dezintegreze încet-încet din cauza ploilor și a ninsorilor prea grele pentru o casă mai mult improvizată din materialele pe care le-au avut la îndemână. Tatăl a plecat la muncă în Norvegia ca să poată cumpăra o casă doar a lor, dar între timp cheltuielile au crescut și se mulțumește că măcar reușește să trimită bani acasă pentru haine, rechizite și alimente.

Înainte să plece la muncă în afară, tatăl era singurul care îl ajuta pe Otto la teme, fiind și singurul cu liceul terminat din familie. Acum, însă, băiețelul nu mai are niciun sprijin acasă pentru lecții. Mama are doar patru clase, iar frații mai mari de abia fac față propriilor teme.

Lui Otto îi place la școală când pictează sau când colorează cu creioane. Îi place să învețe și poezii sau să citească dialoguri, chiar dacă nu-i ies mereu toate sunetele. La fel ca personajul din desenele animate, și băiețelul de la sat vrea să învețe, așa că citește cu doamna învățătoare până când reușește să împletească corect toate consoanele și vocalele.  

Dar și învățătoarei îi este greu să facă acest efort în fiecare zi cu Otto. În clasa ei are mai mulți copii cu care trebuie să lucreze în plus ca să fie la nivelul la care se așteaptă o programă școlară și o întreagă societate. Așa se întâmplă cu mulți copii din România, care vin din familii ce se confruntă în fiecare zi cu multiple fețe ale sărăciei. Copiii visează să fie fericiți, copiii speră să nu mai fie stigmatizați. Ei doresc un viitor mai bun decât al părinților lor, care nici ei nu au avut șansa unei educații de calitate.

Important este că încă mai au încredere și mai speră într-o realitate pe care cifrele o conturează foarte dur, mai ales atunci când vii dintr-o familie cu o situație materială proastă.

România are cel mai mare procent din UE de copii din familii cu un nivel slab de educație

39% dintre copiii din UE care trăiesc în gospodării cu nivel scăzut de educație (cel mult nivelul gimnazial ori echivalentul acestuia) au experimentat lipsuri materiale, conform unor date publicate recent de Eurostat. Comparativ, doar 4% dintre copiii din gospodării cu nivel înalt de educație (nivel universitar) s-au confruntat cu deprivări materiale.

În 10 țări din UE, peste jumătate dintre copiii din gospodării cu nivel scăzut de educație s-au confruntat cu lipsuri materiale. Cele mai mari procente au fost înregistrate în România (85%), Bulgaria (83%) și Ungaria (78%). Pe de altă parte, cele mai mici rate de deprivare materială în rândul copiilor ai căror părinți au un nivel de educație scăzut au fost înregistrate în Polonia (9%), Germania și Estonia (16% ambele țări).

Cum explică Eurostat ce înseamnă deprivare materială pentru copiii? Le este imposibil să-și acopere cel puțin trei din următoarele necesități: câteva haine noi, două perechi de încălțăminte, fructe și legume proaspete zilnic, carne sau pește zilnic, cărți potrivite pentru vârsta lor, excursii cu clasa sau alte vacanțe, căldură adecvată în locuință, Internet, jocuri și alte echipamente pentru a desfășura activități relaxante în interiorul și-n afara casei etc. Lista întreagă aici: https://bit.ly/41MUZOG

Cât câștigă statul dacă investește în educație?

Potrivit studiului Costul Educației realizat de fundația noastră World Vision România, la fiecare ciclu de învățământ absolvit veniturile unei persoane se dublează, drept urmare crește și contribuția acestuia la statul român. O persoană cu studii primare contribuie în fiecare an la buget, în medie, cu maxim 10.363 de lei. Suma crește la maximum 20.517 de lei pentru persoanele care au absolvit cel mult o școală profesională și ajunge la peste 40.000 de lei pentru cei cu studii universitare și postuniversitare.

Statul cheltuiește în total circa 168.000 de lei, în medie, pentru fiecare persoană care absolvă un masterat, de la grădiniță până la acordarea diplomei. În același timp, statul încasează de la o astfel de persoană, pe toată durata vieții acesteia, aproape 1,45 de milioane de lei din contribuții, taxe și impozite.

Cu alte cuvinte, la fiecare leu investit în educația unei persoane cu masterat, statul primește înapoi opt lei, echivalând cu un randament al investiției de 700%.

Lipsa de sprijin pentru copiii și adolescenții de la sate perpetuează sărăcia

Ultimele date Eurostat vin în reconfirmarea realității copiilor din mediul rural din alte comunități vulnerabile analizată într-un alt raport al organizației noastre: Bunăstarea copilului din mediul Rural din România. Datele acestea arată cum sărăcia cu care se confruntă aceste familii se suprapune cu un nivel scăzut de educație al adulților din gospodării, ceea ce lasă copiii și adolescenții fără niciun sprijin moral și educațional în procesul de învățare de acasă.

·         Doar 4 din 10 adulți din mediul rural au promovat examenul de Bacalaureat;

·         Un sfert dintre copiii de la sate spun că acasă nu are cine să-i ajute la teme;

·         37% dintre adolescenți lipsesc de la școală pentru că muncesc - din cauza greutăților materiale părinții prioritizează nevoile de subzistență în detrimentul educației copiilor;

·         Același procent de adolescenți spune că rareori sau niciodată au pe cineva acasă care să-i susţină la școală sau să-i ajute la teme;

·         2 din 10 copii spun că familia le asigură doar uneori sau nu le asigură niciodată suficientă mâncare;

·         34%  dintre adolescenți declară că niciodată sau doar uneori mănâncă cel puţin două mese pe zi.

Toate aceste cifre ne confirmă din nou că sărăcia și educația nu pot fi tratate separat. Sărăcia afectează lipsa de acces la o educație de calitate, iar nivelul scăzut de educație menține gradul de sărăcie între generații. Din păcate vedem cum, la nivel UE, țara noastră oferă cele mai puține șanse copiilor din mediile vulnerabile la o viață mai bună. În România, dacă un copil se naște sărac, de cele mai multe ori, este condamnat să rămână sărăcie și la vârsta adultă. Sărăcia și nivelul scăzut de educație al părinților se transmit din generație în generație din cauza lipsei unui set integrat de servicii sociale, medicale, psihologice și educaționale care să fie aplicat în comunitățile unde este cea mai mare nevoie pe termen mediu și lung.

Ne mințim dacă spunem că un copil dintr-o familie vulnerabilă, ai cărui părinți au cel mult opt clase și trăiesc din munca la câmp cu ziua, are șanse reale să devină un adult autonom, responsabil, care să traiască decent și să poată contribui la rândul său la binele comum al societății.

Ne mințim dacă vorbim de soluții simple și miraculoase pentru o problemă sistemică atât de gravă și de puternic înrădăcinată în istoria și în prezentul nostru. Acei copii de nota 10 din familii cu o situație precară, de care auzim în spațiul public, sunt excepțiile unei statistici care pentru milioane de alți copii arată extrem de trist și de îngrijorător. Peste 40% dintre copiii României trăiesc în risc de sărăcie și excluziune socială și, în același timp, sunt analfabeți-funcțional. Ei au șansa să spargă acest cerc, dacă noi suntem alături de ei și împreună cu ei.

Din păcate, aș spune, totul depinde de o șansă pe care o primesc de la noi, o societate care a obosit, parcă, să audă că lucrurile merg tot mai greu, iar pentru asta este nevoie de fiecare dintre noi, în fiecare zi.

Noi, fundația World Vision România, sprijinim peste 2.300 de copii și adolescenți din mediile vulnerabile pentru a face față la școală prin programele Pâine și Mâine și Vreau în clasa a 9-a, dar și peste 10 mii de părinți de la sate prin programul Școala Părinților. Prin aceste programe oferim mai multe servicii pentru copiii și adolescenții din comunitățile dezavantajate, cât și pentru părinții lor. Printre acestea se află: masă caldă și program zilnic de ore remediale organizat la școală, consiliere psihologică și activități de conștientizare a importanței educației pentru părinți și copii, burse și programe de tutorare pentru adolescenți, echipamente digitale precum și alte tipuri de sprijin material pentru îmbracăminte, încălțăminte, cărți și rechizite.

Până pe 10 mai poți redirecționa, gratuit și într-un minut, 3,5% din impozitul pe venit pentru a ne ajuta să-l integrăm pe Otto și alți 100 de copii în programele World Vision România. Aici poți deveni donator de minute: https://bit.ly/42jqLnA.